Spitalul Oncologic din Cluj va avea până în vară cel mai performant aparat de rezonanţă magnetică din regiune. Acesta va fi achiziţionat prin intermediul unui proiect pediatric oncologic, iar banii vor proveni din fonduri norvegiene.

Noua tehnologie va costa aproape un milion şi jumătate de euro. În România, rata supravieţuirii a copiilor cu cancer este sub media europeană.

Reprezentanţii Insititului Oncologic spun că un aparat RMN ar stopa trimiterea pacienţilor la alte spitale pentru investigaţiile de specialitate.

dr. ANCA BOJAN, director interimar Institutul Oncologic Cluj-Napoca: Va fi cel mai performant RMN, nu din punct de vedere al puterii, ci al clarităţii imaginilor. Este foarte important că va fi dotat şi cu aparat de anestezie.

În fiecare an, la Institutul Oncologic din Cluj, 80 de copii sunt investigaţi cu cancer. Cifrele medii arată că în România doar puţin peste jumătate dintre aceştia supravieţuiesc acestei boli necruţătoare.

dr. RODICA COSNAROVICI, şef Secţia Onco-pediatrie Institutul Oncologic Cluj-Napoca: În ţările foarte dezvoltate peste 70% dintre copii cu cancer se vindecă. Noi suntem la aproape 60%. Să ştiţi că am plecat din anii 80 atunci când supravieţuitorii de cancer se puteau număra pe degete.

Trei spitale oncologice din ţară vor beneficia de acest proiect. Noul aparat va ajunge la spitalul din Cluj cel târziu în vara acestui an.

sursa: TVR Cluj

 

Primeşte la prima oră a zilei cele mai noi ştiri din judeţul Cluj pe email!

Adresa de email:

Un serviciu oferit de către feedburner. Politica de confidenţialitate pentru abonaţi.