Sabina Funar, soția fostului primar Gheorghe Funar, a murit la 65 de ani
Sabina Funar, soţia fostului primar al Clujului, Gheorghe Funar, a decedat joi. Femeia, în vârstă de 65 ani, a murit în urma unei îndelungi suferinţe.

Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice din România a acceptat documentaţia de atribuire a contractului de lucrări vizînd „Proiectarea şi execuţia Centrului de Management Integrat al

Proiectul “Amenajarea rîului Someşul Mic în municipiul Cluj-Napoca, judeţul Cluj” s-a finalizat, anunţă Administraţia Naţională “Apele Române”, prin Administraţia Bazinală de Apă Someş-Tisa. Lucrarea a

Pe parcursul lunii ianuarie, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine şi Siguranţă Publică au depistat 52 de cazuri de cerșetorie (unele dintre persoanele care apelau

Spitalul Oncologic din Cluj va avea până în vară cel mai performant aparat de rezonanţă magnetică din regiune. Acesta va fi achiziţionat prin intermediul unui

Situaţie incredibilă la amicalul Universităţii Cluj de astăzi cu Unirea Jucu. Suporterii şepcilor roşii au năvălit în teren şi au cerut explicaţii antrenorului Mihai Teja

Criza vaccinului hexavalent se acutizează! Dozele sunt in stocuri, însă până în acest moment Directia de Sanătate Publică nu ştie când acestea vor fi distribuite.

La începutul ultimei luni a anului trecut, efectivul salariaţilor din judeţul Cluj a fost de 219.756 persoane, cu 12.109 persoane mai mult decît în aceeaşi

Analizând piața muncii din România și având ca bază creșterea economică estimată pentru anul în curs – de aproximativ 4,5%- site-ul de analiza şi sinteză