Cum se freacă, de fapt, menta?
Una din expresiile colorate şi dragi nouă este aceea cu frecatul mentei, iar înţelesul ei nu este altceva decât descrierea printr-o acţiune de mică importanţă

Campania Pay With Blood/Plateste cu sange, marca UNTOLD, a primit premiul Silver Lion, la sectiunea PR, la cea mai prestigioasa competitie din industria creativitatii din

Plenul reunit al celor două Camere, întrunit miercuri, a adoptat cu 306 voturi „pentru” şi o abţinere proiectul de lege prin care aleşii care şi-au

De la anii în care cursele de București erau abandonate de către companiile private, după o scurtă perioadă de operare, în detrimentul TAROM, care își

Mulţi se întreabă: totuşi, dincolo de stările de lucruri din România de azi, de unde vine stăruinţa în neajunsuri? În opinia mea, aceasta vine din

Primaria Cluj-Napoca va realiza un parking in cartierul Manastur, pe strada Primaverii – colt cu aleea Garbau. Consiliul Local a aprobat in sedinta de joi,

Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, anunță extinderea gamei Gerovital H3 Classic cu o cremă pentru ten matur, uscat și ridat, destinată femeilor

S-au dus bătălii mari şi mici în lumea asta pentru cele mai înalte cauze ori din pricini mărunte, s-au şters popoare de pe faţa Pământului,

După „Antisocial” piesa inspirată din scandalul „Şincai” regizorul Bogdan Georgescu a avut o nouă premieră la Sibiu în cadrul FITS 2016. Cu siguranţă vă amintiţi