Birocrația nu e pe placul celor de la primărie. Adio, copii xerox, de săptămâna viitoare

Primăria municipiului Cluj-Napoca a anunțat că, începând de luni, 24 august, va renunța complet la utilizarea și efectuarea de copii xerox pentru întocmirea documentelor.

În acest sens, municipalitatea a achiziționat nu mai puțin de 60 de scannere ce vor fi instalate la ghișeele de relații cu publicul, din întreg orașul Cluj-Napoca. Primarul Emil Boc afirmă că dispozitivele xerox clasise vor fi istorie.

„Am trimis în istorie copiile xerox cerute cetățenilor. Fie că este nevoie de buletin, certificat de căsătorie, de naștere, certificatul de înregistrare la registrul comerțului, extrase de carte funciară, copii de talon. Acestea nu vor mai fi cerute de primărie.

Clujenii nu vor mai trebui să meargă peste drum, să caute un xerox, apoi să revină la primărie. Suntem pregătiți să le facem la fața locului prin cele 60 de scanere”, a declarat edilul joi, în ședința Consiliului local.

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii