Lideri ai agențiilor de marketing și comunicare se întâlnesc la Cluj

În aceste zile, tendințele din marketing și comunicare sunt discutate la Cluj-Napoca, unde Vitrina Advertising găzduiește întâlnirea Advertising and Marketing Independent Network – AMIN,  rețea cu peste 50 de agenții independente din întreaga lume.

În orașul nostru vor veni manageri de top din SUA, China, Marea Britanie, Rusia, Franța, Olanda, Belgia, Elveția, Finlanda, Germania, Turcia, Danemarca, Ungaria și Spania, iar pe parcursul a  trei zile, aceștia vor dezbate noutățile din industrie, oportunitățile de dezvoltare pentru clienții internaționali și valorificarea potențialului rețelei.

„Vitrina face parte din AMIN din 2014, fiind pentru prima dată când o agenție românească este membru al rețelei. Suntem mândri să găzduim conferința AMIN și să avem la Cluj reprezentanți de seamă din marketing și comunicare. Mă bucur că vom avea ocazia să le prezentăm industria și piața românească, atât de dinamică și cu potențial încă mare de creștere, cu un grad ridicat de atractivitate pentru brandurile internaționale”, a declarat Mihaela Rus, președintele Vitrina Advertising.

Articolul continuă mai jos:
farmec.ro - Livrăm frumusețe!

Speakerii invitați la eveniment vor fi psihologul Andrei Miu, președintele AROBS, Voicu Oprean, și antreprenorul Lorand Minyo. Pe lângă lucrările conferinței, invitații din străinătate, ajunși pentru prima dată pe meleagurile noastre, vor avea ocazia să descopere Clujul, Transilvania și România printr-un program special care îmbină multiculturalismul, tradițiile și modernul.

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii