Bogdan Marișca a câștigat competiția internă din cadrul Transilvania Rally

BT Transilvania Rally powered by Ford și-a închis porțiele. Peste 20.000 de spectatori au fost pe probe, îndeosebi în Florești și la super speciala de la Cluj Arena, iar, în premieră, tot raliul a fost transmis live prin Radio Cluj. Organizatorul si  managerul Rally Academy, Marco Tempestini a apeciat ca fiind de bun augur rezultatatul organizarii in Cluj a primei etape europene de raliu Tour Europen Rally (TER).

”Sunt foarte mulțumit de modul în care am reușit să organizăm acest raliu. Așa cum anticipam, orașul Cluj-Napoca, județul Cluj și România au avut parte de o promovare foarte bună în afara granițelor țării. Fanii motorsportului s-au putut bucura de un spectacol de o calitate foarte înaltă, la Cluj fiind prezentă actuala elită europeană din raliu, iar pe de altă parte, noile probe – super speciala de la Cluj Arena și cele trei speciale din Florești s-au dovedit a fi foarte apreciate, peste 20.000 de spectatori fiind prezenți doar la acestea. Faptul că a reușit impecabil o altă premieră – Rally Radio de la Radio Cluj – și transmisia în direct de către Look TV a superspecialei de la Cluj Arena au adugat raliului calitatea de a fi unul cu adevărat europen, cu nimic mai prejos decât altele cu tradiție deja”, a precizat Marco Tempestini, managerul Napoca Rally Academy.

În toate intervențiile lor pe parcursul desfășurării raliului, promotorii TER s-au arătat extrem de plăcut surprinși de ce au găsit la BT Transilvania Rally powered by Ford din punct de vedere al nivelului organizațional. Dealtfel, promoterul și organizatorul TER Luca Grilli a subliniat acest aspect la ultima sa intervenție la Rally Radio realizat de Radio Cluj: ”Este cu mult peste așteptările mele ce am găsit aici, la Cluj din punct de vedere organizatoric, al alegerii traseului, al probelor”, a subliniat Luca Grilli.

Marco Tempestini a afirmat că după o analiză a punctelor forte dar și a celor slabe, se va demara munca la organizare etapei clujene din cadrul TER 2018. ”Este o bucurie pentru noi că promoterii europeni, echipele de motorsport care au venit pentru prima oară la Cluj s-au arătat foarte uimiți de nivelul organizațional și competițional pe care l-au gasit aici. Ne onorează acest lucru, dar acum începem analiza punctelor forte și, mai ales, ale punctelor slabe, pentru ca în câteva săptămâni să putem demara proiectul TER 2018”, a conchis Marco Tempestini.

Rezultatele finale etapa 1 TER – BT Transilvania Rally powered by Ford

Prima etapă TER 2017 a fost câștigată de echipajul Giandomenico Basso / Lorenzo Granai (Hyunday i20 R5), cu timpul 1h 24min 6sec, fiind secondati de Bogdan Marișca / Carmen Poenaru (Ford Fiesta R5), cu timpul 1h 25 min 27sec. A treia treapta a fost ocupată de echipajul Bernd Casier / Pieter Vyncke, 1h 25 min 37 sec.

Podiumul TER la două roți motrice a arătat astfel: Luca Rossetti / Eleonora Mori (Toyota GT86 CS-R3), cu timpul 1h 29 min 49sec; Adrian Raspopa / Cosmin Diacu ( Citroen DS3 R3T) cu timpul 1h 32min 45sec; Alexandru Filip / Bogdan Iancu (Renault Clio RS R3T), 1hr 34min 10sec.

Trofeul clujean al TER Production 2017  fost adjudecat de către Valentin Porcisteanu / Dan Dobre (Mitsubishi Lancer Evo IX) cu timpul 1h 28min 41sec, urmați de echipajul Robert Woodside / Allan Harryman (Mitsubishi Lancer Evo X), cu timpul 1h 30min 55sec si Manuel Mihalache / Alina Pop care au închis podiumul la bordul unui Lancer Evo IX cu 1h 31min 30sec.

Competiția TER 2 Cup a fost câștigată de echipajul Simon Vallentin Hansen / Ditte Brink Kammersgaa (Opel Adam R2), cu timpul de 1h 33min 19sec, fiind urmați de Roland Stengg / Peter Medinger  (Opel Adam R2), cu timpul de 1h 41min 35 sec.

Rezultatele finale etapa II CNR – BT Transilvania Rally powered by Ford

Etapa a doua din cadrul Campionatului Național de Raliuri Dunlop a fost câștigată de echipajul Napoca Rally Academy, Bogdan Marisca / Carmen Poenaru ( Ford Fiesta R5), cu timpul de 1h 25min 27sec, fiind succedați de echipajul Prorally team, Brașov Dan Girtofan / Tudor Marza (Skoda Fabia R5), cu timpul  1h 26min 9sec și de cel al DTO – Tellur Rally Team,  Valentin Porcisteanu / Dan Dobre (Mitsubishi Lancer EVO IX), cu timpul 1h 28min 41sec.

La echipe, Prorally Team Brașov a câștugat etapa cu 75 de puncte, fiind urmată de Napoca Rally Academy, cu 67 de puncte și de DTO Tellur Rally Team, cu 59 de puncte.

Seria TER a debutat cu etapa de la Cluj, BT Transilvania Rally powered by Ford (4-6 mai), organizată împreună cu Napoca Rally Academy, urmată fiind de celebrul Ypres Rally din Begia(23-24 iunie). A treia competiție TER va fi Rali Vinho da Madeira (Portugalia, 3-5 august), fiind succedată de etapa austriacă, Skoda Rallye Lienzen ( 29 -30 septembrie), iar apoi evenimentul se mută în Eleveția, la Rallye International du Valais. UCompetiltima etapă TER din acest an va avea loc în Italia, odată cu Rally Tuscan Rewind (24-26 noiembrie).

Din punct de vedere sportiv, BT Transilvania Rally powered by Ford a fost prima etapă TER, dar și a doua în Campionatul Național de Raliuri Dunlop (CNR). Primele patru probe speciale (special stages) au avut loc vineri, 5 mai, după cum urmează: Tarnița (circa 25 km), Beliș 1 (circa 14 km), Râșca (22 km) și Florești (circa 7,2 km).

Sâmbătă, 6 mai, au avut loc încă nouă probe speciale (special stages) și o super specială (super special stage), în următoarea ordine: Valea Fericirii 1 (circa 10 km), Beliș 2 (14 km), Mănăstireni 1 (9 km), Dângău 1 (12 km), Florești 2 (7,2km), Florești 3 (7,2 km), Valea Fericirii 2 (10 km), Mănăstireni 2 (9 km) și Dângău 2 –Power Stage (12 km). Super speciala a avut loc în jurul Cluj-Arena, fiind ultima probă a raliului.

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii