Sunteti aici:PoliticPrimarul din Apahida, nemulțumit că romii de la Pata Rât vor fi relocați în comună

Primarul din Apahida, nemulțumit că romii de la Pata Rât vor fi relocați în comună

Publicat in data

Primarul comunei Apahida, Grigore Fati, este nemulțumit că locuințele sociale care se realizează în comuna Apahida vor fi alocate romilor de la Pata Rât și nu vor fi folosite pentru locuitorii nevoiași ai comunei. Mai mult, primarul se confruntă și cu nemulțumirea cetățenilor care consideră că trebuiau să fie consultați înainte de a fi luată această decizie.

”În prealabil trebuia să aibă loc o consultare cu autoritățile locale și abia apoi să fie luată decizia de achiziție a respectivului teren. Poate avem si noi de făcut o recomandare sau avem o obiecție cu privire la zonă. În plus avem și noi destule persoane nevoiașe chiar șir, dacă tot s-au construit aceste apartamente în Apahida, de ce nu le pot ocupa persoanele nevoiașe din Apahida, întrucât și UAT Apahida face parte din Zona Metropolitană Cluj?” a declarat Fati.

Primarul Fati a propus chiar și ieșirea comunei Apahida din Zona Metropolitană

Primarul Grigore Fati le-a transmis apahidenilor că a încercat să împiedice materializarea acestui proiect în momentul în care a aflat destinația locuințelor sociale.

”Am crezut şi cred că prin votul care mi l-aţi acordat, că aveţi încredere în mine, cu toate că am fost denigrat eu şi familia mea atât în campania electorală cât şi înaintea campaniei. M-aţi votat pentru că aţi ştiut că tot ceea ce am făcut, spus sau promis a fost pentru binele comunei şi al cetăţenilor ei. În data de 20.09.2016 am semnat AC 303 iar în 05.12.2016 AC 406 , amândouă au fost că urmare a cererii adresate de către ASOCIAŢIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ ZONA METROPOLITANĂ CLUJ , pentru executare lucrări de construire pentru imobile de locuinţe colective( 6 apartamente). Terenurile sunt private şi cumpărate de către A.D.I.Z.M.C. fără ajutor din partea Primăriei Apahida . Primăria Apahida nu a contribuit la proiect nici cu terenuri nici cu bani din bugetul local. Autorizaţiile de construcţie au fost semnate de către mine în datele mai sus menţionate pentru că respectau PUG-ul comunei Apahida. În cazul în care primarul (în speţă eu ) nu semnează AC este pasibil de plângere penală pentru abuz în funcţie. În cursul lunii martie 2017 am aflat care este destinaţia locuinţelor colective, iar în data de 4 aprilie 2017 în şedinţa de consiliu local am expus problema consilierilor locali şi am cerut să studieze problema ieşirii comunei Apahida din Zona Metropolitană Cluj . Mai mult în data de 10 aprilie 2017 am fost prezent la şedinţa despre Zona Metropolitană unde am cerut ca o parte din locuinţe să fie distribuite cazurilor sociale din comuna Apahida. Acest proiect al A.D.I.Z.M.C. este făcut pe fonduri norvegiene şi cuprinde oraşul Cluj Napoca , comuna Apahida , Floreşti şi Baciu”, a declarat primarul Fati.

Ce spun locuitorii din Apahida?

Locuitorii din Apahida sunt nemulțumiți că nu au fost consultați cu privire la acest proiect și totodată cred că acele locuințe ar trebui să fie destinate oamenilor nevoiași din comună.

”Ca și cetățean al comunei vă spun că nu este normal ceea ce se întâmplă iar dumneavoastră, domnule primar împreună cu CL trebuie să luați măsuri. Nu este normal ca o asociație să acționeze „Noaptea ca hoții” fără să existe o dezbatere publică pentru acest proiect social. Ceea ce tocmai s-a întâmplat este ca și când cineva (Cluj Napoca) a venit la noi in sufragerie (a se citi comuna Apahida) și și-a făcut de cap fără să ne întrebe dacă suntem de acord”, își exprimă nemulțumirea un cetățean.

”Despre cei din Pata Rât se știe concret faptul că își devastează locuințele. Nu vorbesc despre romi in general, ci strict despre cei din Pata Rât. Am locuit zeci de ani în Cluj, am tranzitat des acea zonă și știu exact ce afirm. Mare păcat că nu sunt ajutați vecinii noștri romi, din Apahida, pentru că ei ar merita – oameni cu bun simt, respectuoși, harnici și corecți!”, potrivit unui locuitor din Apahida.

”Fiecare comunitate are săracii ei, bineînțeles majoritatea din cauza puturoseniei și-a viciului. Nu avem nevoie de alții! Este vorba de o locuință în Apahida, nu decid alții, Acțiunea norvegiană este lăudabilă, dar pentru cazurile cu adevărat speciale din Apahida, fapt care necesită numirea unei comisii la nivel de primărie care să poarte discuții cu fundația norvegiana în vederea distribuirii acestor locuințe pentru locuitorii bolnavi și lipsiți ai comunei, stabilind principial care sunt aceștia. Dacă tot este un act de caritate nu contează oamenii pentru care se face,ci doar fapta”, sesizează un al apahidean.

INTRA IN DISCUTIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele articole

Cine controlează Turda? Adrian Nap se vinde baronului Matei?

Adrian Nap promitea în campanie că va elibera Turda de clanul Matei și se...

VIDEO: Aquaparkul lui Emil Boc, un troc la centura metropolitană. Se taie panglici virtuale

Promisiuni acvatice care rămân doar pe hârtie Emil Boc s-a înecat în promisiuni acvatice, care...

VIDEO: Faraonul de la PSD. Deputatul care conduce BMW-uri de sute de mii de euro

Tensiuni în PSD Cluj. Un scandal iminent? La Cluj, unde social-democrația este controlată de Vasile...

Advertorial PNL

Ref. la: Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan: Votul pentru PNL la alegerile parlamentare,...

Alte articole

Cine controlează Turda? Adrian Nap se vinde baronului Matei?

Adrian Nap promitea în campanie că va elibera Turda de clanul Matei și se...

VIDEO: Aquaparkul lui Emil Boc, un troc la centura metropolitană. Se taie panglici virtuale

Promisiuni acvatice care rămân doar pe hârtie Emil Boc s-a înecat în promisiuni acvatice, care...

VIDEO: Faraonul de la PSD. Deputatul care conduce BMW-uri de sute de mii de euro

Tensiuni în PSD Cluj. Un scandal iminent? La Cluj, unde social-democrația este controlată de Vasile...