Panseu despre mediocritate

mediocrity

Face parte din firea lucrurilor ca pe parcursul vieții noastre să fim împinși cu perseverență către mijloc. Cu cât mijlocul este mai aglomerat cu atât se consolidează mai ușor stabilitatea, însă mereu cu dezavantajul predictibilității pentru cei care  intră nedorit în planurile altora. ‘Mijlocul de aur’ este o cugetare a grecilor antici care afirmă că lucrurile au două extreme, prea mult și prea puțin sau exces și deficit, ce trebuie evitate de omul cumpătat prin căutarea mijlocului(de aur). Aristotel dă exemplul curajului care în exces se transformă în nechibzuință, iar în deficit se transformă în lașitate. Mijlocul este spațiul siguranței, e cel mai numeros, iar numărul justifică cel mai ușor deciziile în sistemul actual. Mijlocul are o putere firească. Puterea este definită mai general ca fiind capacitatea  de a schimba atitudinea sau comportamentul cuiva. Din păcate, ne grăbim cel mai des să confundăm puterea cu forța brută(hard power), neglijând partea sublimă(soft power) a puterii care își atinge scopurile fără să sesizăm, fără să primească rezistentă ca în primul caz, bazându-se pe complicitatea noastră. Puterea mijlocului de care va vorbeam stă în presiunea conformismului, un termen atât de neglijat de manualele școlare pe cât de prezent și important este. Puterea mijlocului este mai degrabă ‘soft’ însă are uneori și accente hard de exemplu în sistemele corecționale.

Ca să înțelegeți mai clar puterea soft vă ofer ca exemplu notoriu serviciile secrete sovietice, KGB-ul, care își executa cele mai eficiente misiuni de subminare a Vestului prin farmecele frumoaselor rusoaice asupra diferiților oameni influenți din sfera opusă ideologică și nu prin rachetele lor distrugătoare. Vestul folosește și el foarte eficient puterea soft prin promovarea limbii și culturii lor în statele țintă, însă uneori neatent. Există mereu căi de influență din interior într-o lume deschisă, care de dragul liberului schimb a relaxat controlul direct, mergând tot mai des spre metode alternative. De fapt este o tendință indirectă universală, chiar și în abordări, dacă ești direct riști să pari impertinent, tehnicile de vânzări sunt și ele tot  indirecte și așa mai departe. Din dorința de a camufla intenții mai brute, oamenii vor face excese de camuflare lucru ce va juca împotriva lor prin natura excesului. Negustorul ‘neexperimentat’ care te va trage cel mai dureros în piept, va folosi cel mai mieros ton cu putință dintre toți, din dorința de a camufla cât mai bine intenția. Veți observa pe parcursul articolului că și escrocii sunt în cea mai mare parte mediocrii așa că puteți să vă bazați pe camuflarea prin exces ca și avertisment general de luat in seama.

Articolul continuă mai jos:
farmec.ro - Livrăm frumusețe!

Unul dintre excesele cu scop de camuflare soft remarcat oarecum de Vladimir Putin în Rusia a fost faptul că efortul centrelor culturale și de reflecție străine de a arată diferit de oligarhia rusă, deci foarte pozitiv și civilizat ar fi destul de exagerat. Din dorința de sublinierea a contrastului puternic cu un regim autocrat blamat s-a intrat în capcana excesului, capcană care a prins recent și la noi un partid întreg nu demult. Societatea oligarhică rusă profund reprezentată de bărbați duri își găsea o critică voalată din partea unor centre culturale și de reflecție străine reprezentate profund de doamne cu retorică suavă, scolate în vest. Nimic deosebit în aparență, însă urmăriți  cum se transformă reprezentarea doamnelor  în leadership  simultan cu dezvoltarea acestor centre culturale și de reflecție străine. În interiorul acestor centre chiar și în România reprezentarea feminină autohtonă este sesizabil mare, ce nu este o problemă, este de fapt doar o evoluție dificil de atacat și uneori prea sistemică. Puterea soft are o trăsătură nemaipomenit de utilă, anume faptul că poate ricoșa foarte ușor orice atac lansat de cineva exact contra autorului atacului. Cine poate lovi un compliment ce are ca scop obținerea unui spornic câștig, cine ar putea riposta contra unor tehnici sofisticate de seducție ce constrâng plăcut victima până răspunde afirmativ? Ține de onorabilitatea unui domn de a nu riposta la atacurile unei doamne fie ele soft și îmi amintesc o secvență amuzantă cu faimosul actor Jackie Chan care descoperă în timpul unei lupte că adversarul său este o femeie și face eforturi hilare de a  o învinge fără să o contreze. În fine, puterea soft este per ansamblu neînțeleasă și atunci nu poate fi contrată decât prin vigilență personală, nu prea există un cadru legislativ bine conturat ca în cazul puterii hard. Trecerea de la hard power la soft power o asocia  sociologul Vilfredo Pareto prin transformarea leilor în vulpi. Vilfredo Pareto a devenit recent faimos și în România prin faptul că a fost plagiat de către o doamnă primar din Oltenia.

Vorbeam în introducere despre faptul că se găsesc mereu forțe care să ne împingă perseverent spre mijloc. Presiunea conformismului ar fi principala forță gravitațională a mijlocului și funcționează astfel. Să luam ca exemplu o clasă obișnuită de liceu. Distingem în mare trei grupuri diferite. Câțiva elevi în prima bancă care sorbesc vorbele profesorului și au grijă să fie foarte activi. Există o oarecare prejudecată că cei mai sarguniciosi elevi s-ar așeza în prima bancă. Al doilea grup ar fi grupul elevilor din ultima bancă, care cel mai des sunt puțin dezinteresați și deconectați de la cursuri reușind deseori să perturbe clasa. Între cele două grupuri se află restul,majoritatea, la mijloc, din care mai apare câte un elev puternic interesat sau puternic dezinteresat, însă trăsătura principală a grupului ar fi că e stabil și se apropie uneori usor în funcție de caz de comportamentul elevilor din prima bancă sau ultima bancă. Dacă se apropie de cei din prima bancă cursurile se pot desfășura relativ ușor, iar elevii din ultima bancă vor ieși cel mai prost în ochii grupului. Dacă se apropie ușor de elevii din ultima bancă , profesorul poate pierde controlul clasei, iar cei din prima bancă să fie ulterior deranjați în pauze. Elevii din prima bancă vor avea parte de presiunea conformismului și vor fi etichetați ‘tocilari’, vor fi oarecum batjocoriți pentru seriozitatea lor, care e de fapt un apel indirect de revenire la grup, revenire ce se face cel mai ușor preluând trăsăturile grupului mare .  De presiunea conformismului pot să aibă parte la fel de bine elevii din ultima bancă față de care se poate întoarce grupul mare cei din mijloc cu cei din prima bancă plus susținerea profesorului. În acest caz elevii din ultima bancă vor fi acuzați că perturbă cursurile și li se va face un apel de revenire la grup prin condiția de a fi atenți și cuminți, adică preluarea comportamentului grupului principal. Dacă se opun acestei presiuni cel mai probabil vor fi amenințați cu datul afară din clasă și cu absență nemotivată. Acesta e un caz banal al presiunii conformismului, pe care o întâlnim în foarte multe cazuri și mereu favorizează majoritatea, mijlocul.

În aceste condiții pe care am încercat să le descriu societatea favorizează mijlocul, promovează mijlocul sau mediocritatea.Forțele de împingere spre mijloc sunt atât de frecvente încât mediocritatea este cât se poate de naturală, deci nu ar trebui să fie prilej de revoltă pentru un om rațional din timp ce asta e natura lucrurilor. Însă mediocritatea aurită care ocupă  poziții fruntașe ce propagă  exemplul personal este altă poveste, destul de dăunătoare.

Mediocritatea sistemică:

Când spun mediocritate sistemică  mă refer la mediocritatea produsă de sistem, mediocritatea ce pare cea mai naturală. Am vorbit mai sus despre presiunea conformismului, însă nu am discutat despre intensitatea ei.Pentru a o înțelege trebuie să pornim de la niște date istorice și anume moștenirea comunistă. Comunismul este un sistem ce pune piedici sistemice de diferențiere a indivizilor, cel mai adesea prin limitarea averilor însă nu numai. Se promovează egalitatea ca politică de stat ce duce treptat la tot soiul de nivelări ale talentului, ale averii  ale stilului vestimentar și altele. Dacă se promovează energic egalitatea, cei care își doresc o diferențiere sunt foarte ușor observați, asemenea petei de pe o cămașă imaculată sau a unei oi negre într-o turmă de oi albe. Ulterior vor avea parte de o presiune de întoarcere la grup, manifestată în funcție de strategia regimului. Bârfă și turnătoria sunt două manifestări ale presiunii conformismului din comunism, care continuau până subiectul se ‘indrepta’, se întorcea la grup preluand majoritatea trăsăturilor grupului. Formele de reeducare sunt alte modalități de presiune. Parcurgând o etapă comunistă de 40 de ani, destul de radicală, atitudinile din comunism nu au putut fi prea ușor șterse odată cu schimbarea regulilor de joc. Acest lucru face ca și azi presiunea  conformismului în societatea românească să fie destul de ridicată.Cel mai adesea este sesizată de cei care călătoresc în străinătate și observă că stilul vestimentar nu este subiect de mirare în Vest, pe când în România îți este urmărit și bârfit fiecare detaliu. Conformismul din comunism se poate observa în multe alte dimensiuni ale statului. În educație este apreciat elevul cuminte care pe cât posibil nu provoacă cu apetitul sau pentru cunoaștere, care nu îndrăznește să își contrazică profesorul în vreun fel. Povestea cu capra vecinului este tot o meteahnă ce poartă amprenta trecutului comunist, rol ce l-a jucat la început radiocasetofunul și video-ul, mai încolo calculatorul, mașina vestică și așa mai departe. O măsură de conformism, ce își are o replică asemănătoare în trecut e propunerea de a accepta elevi la facultate fără bacalaureat. Pe vremea comunistă erau dictate niște cote de absolvenți de bacalaureat ce treceau peste datele realității.Aceste măsuri pot să aibă efecte benefice și m-aș abate cam mult dacă le-aș comenta. Creșterea presiunii conformismului poate să urmeze obiectivele unei agende și asta face de cele mai multe ori. Componența unui grup poate să stimuleze această presiune. De pildă presiunea conformismului este mai intensă într-un grup feminin. Încearcă să aprinzi o țigară într-un colectiv de bărbați și într-un colectiv de femei și număra câți îți vor reproșa. Acesta e un exemplu banal, poți să alegi orice gest diferit.Ordinele ierarhice sunt urmate cu mai mare obediență de către femei, lucru demonstrat de numeroase studii sociologice, Zimbardo ar fi un autor interesant legat de obediență. Am putea risca să apreciem că natură feminină favorizează status-quo-ul,ierarhiile prezentului. Într-o oarecare măsură da și se întâmplă peste tot și astfel se pot interpreta niște configurații de conducere din această perspectivă.

Aud foarte des în discuțiile cotidiene că oamenii se plâng de incompetența personalului cu care interacționează în profesiile lor. M-am întrebat mereu cât de justificate sunt aceste lamentări. Autorul american Lawrence Pețer într-o carte relativ umoristică numită ‘Principiul lui Pețer’ explica fenomenul incompetenței astfel: tot ce performează va fi folosit în provocări tot mai mari până eșuează. Cu dedicare și  inspirație oamenii pot atinge un nivel de competență impresionant așa că pot să crească presiunea de promovare într-o organizație. Orice ierarhie are tendința să consolideze poziția pe care a ajuns, iar ieșitul la competiție se va termina până la urmă cu o înfrângere. Așa că profesioniștii ambițioși vor fi poziționați pe roluri în care nu au competențe suficiente și astfel să își poată dovedi incompetența și să renunțe la aspirațiile lor stresante. Relocarea în provincie sau relocarea pe posturi în care nu și-au exersat abilitățile poate fi o metodă foarte utilă pentru cei care nu doresc să fie provocați. Acest principiu este destul de prezent în natura umană și se poate întâlni în copilăriile noastre la școală de pildă. Probabil o mare parte dintre cititorii acestui articolului ați fost scoși la tablă în liceu după ce ați arătat prea mult exces de zel alături de eventuala aroganța, pentru că merg foarte bine împreună. V-ați străduit prea tare, poate și din dorință de impresionare a cuiva și ați provocat profesorul să vă arate cum stau lucrurile. În timp ce vă apropiați de tablă puteați auzi o voce numai voi, care spunea apăsat: ‘îți arăt eu cât ești de deștept!’ Cred că în majoritatea cazurilor profesorul avea grijă să îți dovedească ‘incompetența’ și să ai parte de o ridiculizare. Asemenea întâmplări le vei mai întâlni și pe parcursul vieții și trebuie tratate cu deosebit de mult tact.

Drumul mediocrității spre vârf:

După trecerea entuziastă prin școli majoritatea oamenilor pornesc la un drum cu niște concepții asumate și destul de conturate. Noțiunile acestea sunt destul de bine fixate că binele învinge de pildă, că inteligența sau talentul învinge, așteptări firești la prima vedere . Nimic deosebit până aici, doar că se vor ivi pe parcurs foarte multe paradoxuri, față de ce cunoșteau de la părinți sau de la profesori sau din diferite lecturi. Ficțiunea cărților are rolul de a completa realitatea acolo unde este inacceptabilă. Cărțile de multe ori duc năzuințele neîmplinite ale autorului mult mai departe decât ar permite realitatea, așa că   prin grația talentului foarte multe absurdități pot să pară rezonabile și să consoleze nereușitele autorului. Se vorbește prea puțin despre efectul de alienare al cititului excesiv și despre indivizii care în acuitatea lor intelectuală își reduc participația socială din superioritate(intelectuală) sau din imperativul de a evita pierderi. Un simț acut al realității este absolut necesar în redresarea economică , iar pierderile administrate cu tact sunt calea succesului economic. Sunt de părere că fără o formulă care să programeze niște pierderi nu poți construi nimic măreț. Așa că știința de a pierde învățați-o de pe unde puteți că se jenează prea mulți să o admită ca regulă. Observ o dorință ardentă a majorității de a încheia un proces, o școală, o etapă. E foarte firesc și de ce nu recomandabil însă ar putea oare fi la fel de util stresul că nu ai încheiat de exemplu facultatea pentru evoluția în viață? M-am gândit de câteva ori la unul dintre paradoxurile societății noastre, anume cum se face că există un procent atât de mare de oameni de succes fulminant ce nu și-au încheiat studiile și pe deasupra unii nici nu au excelat pe parcursul lor. Am și niște concluzii: stresul de a nu încheia studiile de exemplu poate să îți ofere senzația de urgentare a prezentului, a realității. Pe de cealaltă parte rezultatele excepționale îți oferă o automulțumire periculoasă. Fiecare diplomă și decorație îți dă senzația că ai încheiat treaba cu bine pe care o poți marca cu o pauză pentru ține însă și o pauză de așteptare a recunoașterii din partea celorlalți, companii, universități etc. Pe celălalt culoar colegii fără rezultate deosebite primesc antrenamentul urgenței prezentului. Aceștia deprind treptat lupta, detaliile relaționării și reușesc să privească dincolo de literatura normativă la care oricum au avut note proaste.Apropo, statele care se află în fruntea topurilor economice au toate  o cultură puternică a prețuirii  timpului. Elveția e cea mai eficientă din punctul de vedere temporal. Pe de altă parte laurii silitorilor pot fi un culcuș foarte comfortabil. Laurii prin strălucirea lor vor atrage  multe alternative, pentru care se va pierde din nou timp cu alegerea lor. Poți fi de-a dreptul copleșit de alternative. Poate din dorința de a mai încheia cu bine un capitol important, te căsătorești cu o frumoasă pretendentă care s-ar putea să contribuie firesc la comfortul casei, un motiv în plus de a te retrage din sfera acțiunii în mediul tot mai comfortabil. Ca principiu mereu obti mai mult de la viață acționând tu, decât să aștepți recunoștința laurilor pe care îi porți. Face parte din firea lucrurilor să fim fiecare preocupați mai mult de soarta noastră decât a celorlalți. Faptul că auzim foarte des o retorică care îndeamnă o preocupare pentru soarta celorlalți nu înseamnă neapărat că se și petrece așa. Cu vorba poți să treci munții până când  să faci un pas pe asfaltul realității. Lumea are o problemă a redistribuirii, fără de care nu poate funcționa la standardul civilizational pe care îl simțim azi. Zeciuiala, impozitele, robota, muncă voluntară sunt sau au fost toate eforturi de redistribuție.

Un alt aspect important pe care vreau să îl amintesc legat de cei care deprind urgenta realității este că agerimea lor îi va transmforma în posibili speculanți. Un speculant în general este impacientat, reușește să fie destul de ager, din exercițiul pe care îl are  încât poate să înșface primul fructele, chiar înainte să fie coapte din păcate. Economia prosperă a unui stat este o construcție ce necesită multă meticulozitate și o administrare foarte bună a timpilor oportuni. Speculantul o ia mereu înainte pe când ceilalți așteaptă în baza normelor timpul pentru a primi ce li se cuvine. În acest mod speculantul destabilizează  treptat mediul economic pentru că nu are răbdare.Riscul de a acționa înainte de timpul normal îl va ajuta să acționeze fără să se bucure de competiția celorlalți, pe când așteptarea deși va oferi o recolta mai mănoasă această va trebui împărțită într-o oarecare măsură cu toți care au contribuit și au așteptat până în acel punct. Negustorii au făcut un salt foarte mare în civilizația noastră. În unele culturi ca de exemplu China și Japonia în primul mileniu erau văzuți pe o poziție inferioară meșteșugarilor sau a fermierilor. Nu asta e problemă, ci faptul că atunci când o clasă ia o proporție mult prea mare din mizele sociale, celelalte clase sociale se revoltă. Pe acest principiu au pierdut foarte mult teren în istorie, clasa nobililor sau clasa clericală. Prin comunism de pildă au reușit să piardă toate celelalte clase  în fața clasei muncitoare. Ierarhia claselor se schimbă în permanență așa că trebuie mereu gândită o recompensare echitabilă a claselor altfel apar răsturnările cu ale lor sacrificii. Revolta indivizilor cât și a grupurilor apare și când ierarhiile cele mai înalte sunt ocupate de personaje necizelate, nepregătite. Trebuie să înțelegem că oamenii nu au puteri excepționale însă unii au niște trăsături mai deosebite prin faptul că pot iradia încredere, motivare,etc. Simbolul poate fi învins într-o luptă de unu la unu poate foarte ușor însă forța să stă în a iradia influența și a închega astfel ușor grupurile. Așa face și carisma de exemplu, iradiază influența și încheagă masele modelându-le mai ușor spre militantismul unei cauze.

O societate care dorește să crească trebuie să aibă grijă ca talentul, excepționalul să nu se dilueze sub presiunea conformismului și să aranjeze raporturile de simpatie față de aceștia astfel încât societatea  să aibă aspirații mai concrete  și să se  dezvolte armonios. În momentul când modelele sunt deturnate de ambiția mediocrității  de a ajunge în vârf, atunci societatea își elimină forța de iradiere a simbolurilor și apare demotivarea cronică a cetățenilor printre altele. Apar tot mai des asalturi pentru poziții de vârf, pentru că și cei mai simplii cetățeni se consideră capabili să acceadă pe acele funcții din timp ce sunt ocupate de mediocritate, mediocritate cu care te poți confunda foarte ușor ca simplu cetățean. O întreagă tevatură a schimbărilor se instalează cronic în societate, apar lupte continue și pentru cele mai mici mize, chiar și când acestea dispar deoarece mediocritatea are un orgoliu exacerbat față de care preferă să sacrifice tot mai mult.Cum ajunge mediocritatea în vârf ar putea suna o întrebare?  În condițiile în care societatea produce sistemic mediocritate pentru ași păstra echilibrul, numărul este mereu favorabil mediocrității. Mediocritatea își susține mereu cauza bazându-se pe argumentul numărului mare.   Democrația este surprinzător sau nu, o stare a lucrurilor care favorizează numărul, deci oarecum și mediocritatea. Este destul de recunoscut că pregătirea în vremea totalitar-comunistă a cadrelor era mult mai temeinică decât în zilele noastre și accederea pe o funcție se făcea foarte meticulos. Democrația are unele hibe care nu se văd cu ochiul liber și sper să nu fie nimeni revoltat de asta.Mediocritatea în general creează un mediu foarte relaxant, deoarece exigențele ridicate vor pune mereu presiune de depășire, iar mediocritatea se complace în autosuficiență. Orice mediocritate care va ajunge în vârf va confisca competiția și va promova un mediu indulgent, blând, care să nu poată forma caractere cutezătoare. Cumințenia se spune că e ultimul  refugiu al mediocrității. Ayn Rând spunea că ‘cel mai ușor mod de a termina spiritul uman este să îl determini pe om să execute o sarcină cât mai mediocră.’

Mediocritatea mai are un avantaj deosebit, alege calea cea mai ușoară și promisiunile cele mai demagogice. Pentru mediocritate există mereu două variante, ‘cea mai ușoară’ sau ‘cea imposibilă’.

Cea mai convenabilă este varianta imposibilă, pentru că este suficient de demoralizatoare încât nu mai trebuie să depui vreun efort. A două variantă ‘cea mai ușoară’ are mai degrabă un rol tactic. Prin eșecul ei iminent vei putea închide temporar gurile rele prin dovada încercării și vei putea merge din nou în viitor pe varianta imposibilă, nulă, ‘varianta nu se poate’. Mediocritatea face mereu pe toți ceilalți complici la eșec, va împarți și consuma resursele nechibzuit, fără vreun criteriu de performanță, ci doar pe criteriul loialității. Cu cât sunt mai mulți complici la eșec, cu cât au fost mai mulți recompensați, cu atât vor exista șanse mai mici să fie contestată din interior. Imparțialitatea e un lucru destul de dificil pentru oameni. Blaise Pascal spunea că omul nefiind în stare să dea putere dreptății a dat dreptate puterii.

Mediocritatea  va câștiga cel mai des prin forța numărului, însă va câștiga doar mai multă mediocritate. Este firea lucrurilor și împotriva firii lucrurilor nu e logic să lupți îndârjit, poți în schimb să îți cultivi tactul și să respingi multe provocări de nivelare și diluare a personalității tale. Va fi mult mai ușor acest lucru, dacă vei deveni în stare să îți interpretezi singur realitatea în care te afli.

  Cosmin Sabo

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii