provocari geostrategice ale romaniei
provocari geostrategice ale romaniei

La început de an – 2015, România se află în epicentrul unei furtuni geopolitice și geo-economice fără precedent în ultimii 25 de ani. Situația reprezintă partea de început a sfârșitului „vacanței” pe care Europa de Est a experimentat-o odată cu încheierea Războiului Rece. Rusia a revenit la masă și joacă din nou. Acest demers își propune să evidențieze câteva dintre provocările importante la adresa securității României, pentru perioada următoare. Fiecare stat evidențiat are posibilitatea de a influența direct sau indirect securitatea României, în contextul creșterii influenței ruse în regiune. Scenariile nu cuprind și varianta confruntării militare.

geostrategic

Ucraina. Situația din statul vecin reprezintă un risc la adresa securității României, în contextul în care Rusia nu oferă indicii că dorește să înceteze agresiunea la adresa suveranității și integrității teritoriale ale Ucrainei. Din contră, înarmarea separatiștilor și suplimentarea numărului combatanților cu voluntari din armata rusă conduc la ideea că Rusia pregătește o intervenție pe scară largă. Există indicii că Rusia dorește să creeze un culoar terestru din estul Ucrainei până în recent anexata Republică Crimeea, respectiv: atacurile și atentatele din Mariupol, oraș – port de importanță strategică, aflat la sud de regiunile Donețk și Luhansk; costurile ridicate ale construirii unui pod care să interconecteze Crimeea cu Federația Rusă via Kavkaz, costurile ridicate ale interconectării energetice cu Federația Rusă, la nivel de infrastructură etc. Atacuri ale elementelor separatiste asupra sediilor unor instituții sau entități din zona Odessa relevă proximitatea între o zonă potențial destabilizată și frontiera românească. Aceste observații converg înspre următorul scenariu: Rusia devine principalul jucător în Marea neagră, un jucător agresiv, capabil și dispus să dobândească și să folosească avantajele geostrategice ca instrumente ale unei politici de forță; perspectiva unei frontiere comune cu Rusia devine realitate; amplasarea unor arme strategice nucleare în Crimeea devine un fapt; astfel, se creează noi riscuri la adresa securității României și sunt afectate interesele României în zona Mării Negre.

Ungaria. Este binecunoscută relația de „prietenie” dintre actualul regim de la Budapesta și actualul regim de la Kremlin. Această relație se consumă prin atitudinea adoptată de Premierul Viktor Orban în chestiunea sancțiunilor impuse Rusiei de către Uniunea Europeană, prin gradul ridicat al dependenței economiei Ungariei de furnizarea de gaz rusesc, prin împrumuturile bănești solicitate de Ungaria și acordate de Rusia, precum și prin cooperarea ruso-ungară în domeniul energiei nucleare. Aceste elemente pot reprezenta, într-un context dat, riscuri pentru România: un stat ungar prieten, condus de un regim semi-autoritarist și, în același timp, dependent de relația cu o Federație Rusă expansionistă, ar putea să se preteze la perturbarea relației de prietenie cu România în schimbul unor avantaje oferite sau promise de către Federația Rusă. Așadar, premisa analizei este aceea că „vulnerabilizarea României servește scopurilor expansioniste ale Rusiei”; de aceea, Ungaria ar putea face jocul Rusiei, în sensul încurajării unor elemente separatiste din cadrul populației de etnie maghiară din România. Desigur, este aproape cert că majoritatea minorității maghiare din România nu se va plia pe o astfel de politică separatistă, însă riscul inițierii și sprijinirii unei minorități radicalizate – în cadrul populației de etnie maghiară – nu poate fi exclus. Declarațiile recente ale Vicepremierului Ungariei, Semjen Zsolt, care sugerează asumarea de către Statul Ungar a demersurilor unui „grup minoritar din cadrul minorității maghiare din România”, dar și asocierea între anumite entități, precum autoproclamatele „Consiliul Național Secuiesc” și „Consiliul Național al Maghiarilor din Transilvania” în vederea conlucrării în cadrul „luptei” pentru autonomie teritorială, pot constitui indicii în acest sens.

Serbia.În prezent, Serbia are de menținut un echilibru între aspirațiile sale de a deveni stat membru al Uniunii Europene, pe de o parte, și relațiile bilaterale concrete cu Federația Rusă, pe de altă parte. Chiar dacă Serbia are acces la piețele Europene, economia sa se bazează în mod semnificativ și pe investiții rusești. În acest moment, Serbia își urmărește interesul de stat „fără a purta vreo pălărie anume”, respectiv fără a fi nevoită/interesatăîn mod deosebit să se alinieze cu U.E. sau NATO în chestiunea sancționării comportamentului agresiv al Rusiei. Prin urmare, dacă Serbia încă aspriră să dobândească o oarecare influențăregională– sperând la reluarea negocierilor privind gazoductul South Stream (care înseamnă, pe scurt, contribuția Serbiei la strategia Gazprom de monopolizare a pieței aprovizionării cu gaz a Europei) și dacă urmărirea intereselor Serbiei nu este cizelată de alte angajamente internaționale (la nivel UE, NATO), este posibil ca interesele energetice și geo-economice ale României să fie afectate. Practic, România ar fi ocolită de un astfel de gazoduct – Rusia – Europa, via Turcia, Bulgaria, Serbia, Ungaria, cu deschidere apoi către Austria și Europa de Vest – aceasta însemnând, în final, izolare energetică. Perspectiva unei Românii care să exporte gaze la un preț competitiv devine puțin probabilăîn această ipoteză, deoarece în prețul gazului se va regăsi și cuantumul tarifului de tranzit prin gazoduct, element care nu va fi stabilit pe criterii obiective, ci în funcție de interesele deținătorilor gazoductului și ale statelor de tranzit. Resursele de gaz ale unei Românii „încercuite” de gazoductele Gazprom ar putea fi exploatate și exportate „în condiții avantajoase” exclusiv prin Gazprom ori prin subsidiarele acesteia.

Bulgaria.Un stat puternic scuturat de scandaluri de corupție și proteste recente la adresa conducerii politice. O economie profund dependentă de investițiile rusești și de energia livrată de Rusia. Un stat recent confruntat cu creșteri spectaculoase ale prețurilor la energie electrică, pe fondul unor privatizări contestate vehement, în stradă. Prin urmare, Bulgaria are o conducere politică care trebuie să asigure satisfacerea unor nevoi primare cu costuri rezonabile. Influența Rusiei se poate manifesta, așadar, prioritar în sectorul energetic, percutând puternic în cel politic. Gigantul rus Lukoil deține singura rafinărie de petrol din Bulgaria – Neftochim, Burgas, și deține, alături de Gazprom, majoritatea stațiilor de alimentare cu carburanți din statul vecin. În același timp, centralele energo-nucleare ale Bulgariei sunt dependente de aprovizionarea cu combustibil de proveniență rusă. Dezvoltarea în continuare a centralelor energo-nucleare, precum construirea unui nou reactor de producție rusească la Kozlodui, aproape de granița cu România, alături de eventuala susținere a proiectului gazoductului South Stream influențează interesele României, în sensul intensificării riscului de poluare a mediului, afectării perspectivei exporturilor de energie electrică din România în Bulgaria și, prin Bulgaria, către Turcia și, nu în ultimul rând, în sensul contribuției la izolarea energetică a României.

În privința Turciei și Greciei, provocările la adresa României au un caracter mediat, în sensul că aceste state pot influența deciziile în cadrul Uniunii Europene, respectiv NATO – bineînțeles, teza rămâne valabilăși pentru Ungaria și Bulgaria. Astfel, Turcia ar putea deveni un complice tacit al acaparării zonei Mării Negre de către Rusia – evident, în limitele propriilor sale interese – în schimbul tranzitării teritoriului său de către un gazoduct rusesc, în combinație cu livrarea de energie la prețuri preferențiale. La baza acestui scenariu s-ar putea afla lipsa unui răspuns al U.E cu privire la aderarea Turciei și reașezarea Turciei prin practicarea unor jocuri de influențăîn cadrul NATO, în condițiile în care regimul Erdogan își propune să reafirme rolul de putere regională al Turciei. Pe de altă parte, atenția Turciei s-ar putea distribui în principal pentru rezolvarea problemelor de la granița sa sudică, respectiv achizițiile teritoriale ale Statului Islamic, subestimând astfel provocările de securitate din zona Mării Negre.

În cazul Greciei, raportul de cauzalitate între deciziile regimului Tsipras – Syrizași reacțiile Uniunii Europene – pe de o parte,și securitatea economică a României, pe de altă parte – este, de asemenea, indirect. În cel mai pesimist scenariu, interesele economice ale României ar putea fi afectate dacă, urmare a influenței ruse, noua conducere a Republicii Elene nu ajunge la un compromis cu creditorii internaționali și, astfel, s-ar ajunge la scoaterea Greciei din Zona Euro. Demonstrarea reversibilității aderării la Zona Euro ar putea destabiliza piețele financiare, urmând ca mai întâi statele zonei Euro și, ulterior, restul statelor membre U.E – printre care și România – să intre într-o nouă criză financiară.

Acestea sunt, pe scurt, numai câteva dintre provocările anului 2015 pentru România. România poate fi influențată și poate influența aceste evoluții, direct sau in direct, la nivel bilateral sau prin intermediul instituțiilor internaționale. Așa cum afirmam la început, anul 2015 reprezintă doar „începutul sfârșitului unei vacanțe” pe care Europa de Est a avut „privilegiul” de a o experimenta, ceea ce înseamnă că în viitor numărul provocărilor se va multiplica, tipurile lor se vor diversifica, iar intensitatea lor va crește.

Însă înainte de a acționa strategic pe plan extern, România trebuie să fie coerentă în plan intern. Pentru a rămâne integru, statul Român nu poate rămâne inflexibil și nu trebuie să fie ancorat în bătălii politice interne, formale. Chiar dacă, la nivel mediatic, Rusia nu abordează frontal România, aceasta nu înseamnă că România nu face parte din planurile Rusiei. Dimpotrivă. România ar putea fi abordată prin mecanisme precum cumpărarea de elită politică și academică, cumpărarea unor formatori de opinie și sponsorizarea anumitor grupuri civice ori companii media, ori achiziționarea unor cote importante din participațiunile la diferite entități economico-industriale strategice.

Așadar, printre liniile strategice ale României anului 2015 se regăsesc și următoarele: coerență internă, flexibilitateși adaptabilitate instituțională pentru noi tipuri de provocări, întărirea cooperării bilaterale cu Statele Unite ale Americii, loialitate și prioritizare în cadrul angajamentelor cu partenerii NATO și UE, întărirea consistenței relațiilor de bună vecinătate prin metode specifice (colaborare instituțională bilaterală, simplă sau în cadrul instituțiilor multilaterale; transferul de know-how și bune practici în domenii precum lupta împotriva corupției; crearea de programe Guvernamentale care să încurajeze diversificarea relațiilor interumane între cetățenii acestor state și cooperarea civică pe probleme comune sau similare; etc.), evitarea situațiilor antagonice cu Federația Rusă în afara cadrului comun al NATO – U.E, menținerea și creșterea gradului de securitate energetică concomitent cu evitarea izolării, acordarea unei atenții sporite privatizărilor unor entități cu profil strategic pentru România și, de ce nu, achiziționarea unor cote de participațiune în cadrul unor astfel de entități în statele vecine.

Mircea Dobocan