Pentru zeci de ani, neuropatia diabetică a fost considerată o boală care afectează numai nervii periferici, dar un nou studiu a arătat că impactul bolii se extinde şi prin implicarea creierului, deschizând o nouă zonă pentru cercetări ulterioare care vizează tratamente eficiente pentru această boală degenerativă.

Diabetul este un sindrom definit de nivelurile de glucoză din sânge mai mari decât cele normale. Aceste niveluri mai ridicate ale glicemiei sunt asociate cu evoluția anomaliilor fizice denumite complicații. Aceste anomalii se regăsesc în vasele mici de sânge și cauzează câteva patologii, printre care retinopatia și nefropatia diabetică.

Ce modificări determină diabetul?

Anomaliile maligne sunt, de asemenea, o parte a patologiei nervoase cardiovasculare și periferice. Anomaliile vaselor de sânge mai mari se manifestă ca plăci aterosclerotice care rigidizează și reduc fluxul de sânge, provocând în același timp ocluzii embolice. Acest lucru are ca rezultat ischemii la nivelul inimii, plămânilor și creierului, provocând evenimente devastatoare. Nivelurile ridicate de glucoză au fost asociate cu afectarea nevială a cavității ochiului, a nervului periferic, a mantalei de mielină și a nervilor autonomi nemielinizați. Aceste anomalii determină cataracta, pierderea senzației și a propriocepției (percepţia de sine), precum și neregularităţi ale funcției autonome. Disfuncția autonomă compromite debitul normal al sângelui, motilitatea gastrică, reglarea temperaturii și funcția sexuală. Prevenirea acestor probleme a făcut ca scăderea glicemiei să fie un obiectiv major în gestionarea diabetului zaharat.

Hipoglicemia şi influenţa ei asupra Sistemului Nervos Central

Au existat câteva preocupări cu privire la influența hiperglicemiei asupra structurii sau funcției sistemului nervos central (CNS). Preocuparea majoră a SNC referitoare la diabetul zaharat o constituie exact situaţia opusă, adică hipoglicemia.

Cum recunoaştem hipogliemia?

Simptomele hipoglicemiei sunt şi ele dramatice. Sunt implicate modificări comportamentale și mentale, crize convulsive și chiar pierderea cunoștinței. Ocazional se poate instala chiar hemipareza care  necesită o evaluare corectă și reabilitarea medicală extinsă. În general, aceste anomalii sunt tranzitorii și nu duc la nicio problemă durabilă pentru pacient. În plus, creierul este protejat de expunerea la glucoză ridicată în sângele periferic prin bariera hemato-encefalică, ceea ce reduce expunerea creierului la două treimi din nivelul sângelui periferic.

Bolnavii de diabet zaharat  cred uneori că este mai bine să aibă glucoză sanguină ridicată decât cea normală din cauza riscului crescut de leziuni cerebrale și fizice asociate cu hipoglicemia severă. Dovezile demonstrează că axioma nu este corectă.

Neuropatia diabetică şi efectele ei

Leziunile nervoase cauzate de diabet pot fi mai dăunătoare creierului decât s-a crezut până acum, o spun rezultatele unor cercetări recente. Ele ar putea deschide calea pentru o mai bună evaluare, monitorizare și tratament a neuropatiei diabetice.

Dar o echipa de cercetatori de la Universitatea britanică Sheffield şi Fundaţiile  Sheffield Teaching Hospitals NHS au descoperit că această afecţiune poate provoca daune grave unei zone importante  a creierului, componentă majoră a sistemului nervos central implicată in percepţia senzorială. (Sursa: https://www.sheffield).

Experţii spun că au făcut descoperirea după ce au folosit câteva din progresele recente în imagistica creierului şi analiza prin scanarea prin rezonanţă magnetică pentru a efectua evaluări nervoase detaliate ale creierului.

Cercetările lor au arătat că la persoanele cu neuropatie diabetică, anumite părți ale creierului au fost considerabil mai mici decât la pacienții nediabetici.

Aceasta este o perspectivă nouă, care ne va ajuta să înţelegem mai bine, săfie tratete şi  mai ales să prevină compliceţiile unei boli pe care toată lumea a considerat-o aproape inofensivă în ceea ce priveşte efectele asupra creierului.

În cadrul studiului au  fost implicat pacienţi cu diabet zaharat de tip 1 şi 2 ( insulinodependenţi şi non dependenţi.

Ce este neuropatia diabetică?

Neuropatia diabetică este o complicație comună pe termen lung a diabetului zaharat necontrolat, ce afectează aproximativ o treime din toți pacienții diabetici. Leziunile nervoase, combinate cu circulația sanguină scăzută, cresc riscul apariției ulcerului piciorului, care dacă rămâne netratat, poate avea consecințe grave,  care în unel cazuri, de neglijenţă extremă,  ajunge până la amputarea membrelor inferioare.

Care sunt rezultatele unor observaţii?

Cercetările meta-analitice au evidențiat deficite neurocognitive subtile la populațiile pediatrice și adulte cu diabet zaharat de tip 1. Inteligența de bază, viteza de procesare psihomotorie, flexibilitatea mentală și atenția sunt abilități specifice constatate care, în cazul  diabeticilor s-a constatat că sunt reduse definitiv. Studiile neurofiziologice (electroencefalograma, studii de potențial evocat și latențe de răspuns) oferă dovezi suplimentare privind modificările SNC în asociere cu diabetul de tip 1.

Copiii şi diabetul

S-a observat de mult timp că în cazul copiilor cu diabet zaharat manifestat înaintea vârstei de 5 ani erau prezente tulburări neurocognitive permanente mai frecvente decât la vârstnici sau în cazul celor trecuţi de 5 ani.

Un studiu a arătat că la copiii cu diabet zaharat debutat înaintea vârstei de 7 ani s-a înregistrat reducerea performanțelor intelectuale și atrofia ușoară a creierului comparativ cu adulții cu aceeași durată a diabetului,  sau cu copiii la care diabetul a apărut mai târziu. Un studiu structural de neuroimagistice a demonstrat că pacienții cu diabet zaharat au modificări atât în ​​cazul materiei cenuşii, cât și a materiei albe în comparație cu subiecții de control similare fără diabet. Aceste modificări par a fi legate de nivelurile mai ridicate de Hemoglobina glicata, sugerând că nivelurile ridicate de glucoză pot contribui la aceste anomalii patologice. Un raport clinic recent arată că nivelurile ridicate ale Hemoglobinei glicate au fost asociate cu o funcție cognitivă mai slabă după 12 ani de evaluare ulterioară.