A dat coronavirusul în primăriile din Cluj! Un angajat al Primăriei Gherla a fost depistat pozitiv

Un funcționar din cadrul primăriei Gherla a fost testat pozitiv pentru Covid-19, în cursul zilei de marți, 8 septembrie, informează GherlaInfo.

Persoana respectivă, care avea temperatură crescută, a luat legatura cu medicul de familie. A fost trimisă la spitalul municipal pentru testare, iar în urma testării, rezultatul a ieșit pozitiv.

Persoana respectivă este în prezent asimptomatică, se simte bine și va petrece următoarele 14 zile în autoizolare la domiciliu.

Articolul continuă mai jos:
farmec.ro - Livrăm frumusețe!

La nivelul primăriei s-au luat măsuri de la prima oră a dimineții. S-a acționat cu nebulizatorul în birourile unde angajatul desfășura activitate. De la ora 12, toți angajații au fost trimiși acasă și s-a dezinfectat întreaga clădire, la fel și la Poliția Locală și Centrul Turistic.

Începând de miercuri, activitatea la primărie se va relua în mod normal,  a declarat Petru Mihuț, șeful Comitelului Local Pentru Situați de Urgență.

Din luna martie, de când s-a intrat în starea de urgență și apoi în cea de alertă, au fost înregistrate 77 de cazuri de persoane din Gherla cu Covid-19. Două persoane, un bărbat și o femeie, care aveau și alte afecțiuni medicale, au decedat. La zi, patru cazuri sunt active, iar restul s-au vindecat.

În ultimele două săptămâni, la Gherla au fost înregistrate 3 cazuri noi, între care angajatul de la primărie, un angajat de la Becker, cu domiciliul în Dej și un vârstnic care a primit recent rude din străinătate.

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii