O plimbare prin curtea fostului CUG, Combinatul de Utilaj Greu, te duce direct undeva, cândva, cu peste trei decenii în urmă. Doar câteva tăbliţe cu nume exotice te aduc sporadic înapoi în prezent, unul prea puţin mioritic.

 Peste fiecare din fostele fabrici tronează emblemele istorice, Fortpres, Unimet, Tehnomag, alături de sigla supremă, CUG. Pe halele uriaşe încă se mai deslu;esc, cu greutate, denumirile înnegrite din perioada de gorie, Forja grea, Oţelăria. Peste drum sunt neschimbate blocurile de locuinţe şi şcoala, frecventată azi doar de copiii de la ţară. Cantina şi-a schimbat însă profilul şi stăpânul, la fel ca şi fabricile care au compus odinioară marea platformă industrială, devenite doar depozite ale unor mărci străine.

Pe lângă gardul fostei ICMA trec şi astăzi studenţii Facultăţii de Mecanică, în drumul spre căminele din Mărăşti. Numai că habar nu au ce a fost înainte aici, în perioada comunistă, când facultatea a fost mutată în Bulevardul Muncii la ordinul personal al lui Ceauşescu, să audă studenţii ciocanele de la CUG. Doar că studenţii mai văd astăzi reclama unui restaurant, în locul fostului bufet de incintă şi chiar un cămin studenţesc privat. Iar pe lângă mărcile vechi ale fabricilor apar mai colorate denumiri noi, precum Linda, la fosta fabrică de oxigen, Gormet, în locul Unimetului, Someşul la Termorom, sau Artinks la ICMA.

Ghid calificat la locul de muncă

Un angajat dintr-unul din numeroasele depozite care au luat fiinţă în halele de producţie ne-a trecut în revistă, în câteva minute, întreaga istorie a CUG-ului. Locuieşte în blocul de peste drum de birourile conducerii, închiriate astăzi de APIA. Era copil când s-a ridicat CUG-ul, dar îşi aminteşte cum încolţea şi creştea de pe o zi pe alta, din fostele grădini ale hoştejenilor.

Fabrica şi echipa

Prima fabrică a fost ICMA, Cazanele mici şi arzătoare, apoi platforma s-a extins, fiecare fabrică nouă având profil diferit, relativ complementar. În perioada de glorie, anii 80, mastodontul industrial deţinea ca mai toate fabricile cujene, echipă de fotbal şi formaţie profesionistă de folclor. De acestea se leagă câteva nume celebre, cum ar fi fostul arbitru intenaţional Mircea Salomir, care a dus echipa de fotbal în divizia C şi maestrul coregraf Emil Luca, care a dus ansamblul folcloric CUG prin toată lumea.

După revoluţie flacăra devastatoare a separărilor a ajuns şi la CUG. Fabricile s-au rupt de tata CUG şi s-au privatizat separat. Ultima care a rămas să ţină aprinsă flacăra industriei grele fanion a Clujlui, ERS CUG, care furniza utilităţile celorlalte fabrici şi deţinea oţelăria şi forja grea a picat ultima. În ciuda protestelor, ultimele sute din cei peste 15.000 de angajaţi au fost trimişi în şomaj în urmă cu peste un deceniu.

Marele investitor care a fost anunţat ca un salvator al industriei clujene s-a dovedit a fi de fapt un excelent lichidator şi valorificator de fier vechi. Halele uriaşe au fost golite rapid de utilajele metalice, unele performante, iar ce a rămas nevalorificat oficial, a luat drumul firmelor de recuperare prin intermediul nomazilor din zonă. Administratorii SMG aşteaptă cienţi pentru halele paralizate de peste un deceniu. Bărbatul care ne-a călăuzit în timp are şi o viziune clară asupra viitorului. Clădirile vor fi demolate şi aici vor fi construite blocuri de locuinţe de toată frumuseţea. Nu ştie să spună însă când se va întâmpla, dar se îndoieşte că alta ar putea fi soarta halelor prăfuite.

Justiţia cântăreşte industria grea

Un motiv al amânării deznodământului inevitabil imobiliar ar putea fi parcursul juridic al lichidării CUG. Dacă ridicarea impresionantului colos, pe câteva zeci de hectare a durat doar câţiva ani, demolarea sa juridică este mai dificilă. Administratorii cadavrului CUG au vândut la greu fier vechi din combinat, pentru a achita datoria faţă de AVAS, care preluase facturile neplătite la utilităţi şi finanţe, de circa 70 milioane lei. După vânzarea activelor, a început bătălia între proprietarii fabricilor şi a deţinătorilor de creanţe, pentru fiecare metru pătrat de teren. Procesul falimentului s-a blocat de ani buni, din cauza litigiilor de partaj. Ultimul proces de delimitare a proprietăţilor a fost soluţionat în apel săptămâna trecută.

Cum ne-au obişnuit instanţele de judecată, soluţia a fost una diferită de instanţa precedentă, de această dată favorabilă fabricii Fortpres CUG, deţinută de un ucrainean, care va obţine o hală şi o clădire de birouri de la Mairon Galaţi, fost furnizor, alături de importante despăgubiri financiare de peste 700.000 lei plus dobânzi, datorate lipsei de folosinţă din ultimul deceniu.

Şi germanii plâng câteodată

Litigiile peste cadavrul CUG nu s-au derulat doar la secţia comercială a Tribunalului. Numeroase procese penale au fost declanşate atât între cumpărătorii activelor, cât şi între noii proprietari şi hoţii de fier. A rămas celebru litigiul dintre acţionarii germani, care s-au înşelat unii pe alţii, în jurul firmei SMG, soluţionat prin condamnarea unuia dintre administratori la închisoare pentru înşelăciune, respectiv vânzarea unei hale fără drept.

Oxigen tăiat cu oxigen

Ghidul excursiei prin istoria oraşului muncitoresc din CUG ne arată fosta fabrică de oxigen, perlă a CUG-ului din anii 80, inaugurată cu puţin timp înainte de revoluţie. Noii proprietari au demolat-o cu precizie, iar aici se îmbuteliază oxigen lichid produs în alte oraşe devenite proprietăţile lor. Între Fabrica de oxigen şi birourile principale ale CUG se află fostul Unimet, cumpărat de austrieci. Oameni serioşi, aceştia au păstrat şi vechea denumire pe cădirea principaă, dar şi pe cea nouă, Gormet. Aici se produc şasiuri pentru buldoexcavatoare, cu tablă importată, după ce oţelăria proprie a CUG a fost tăiată cu simţ de răspundere şi valorificată pentru plata curentului, a gazului şi a apei.

Confecţii metalice sau textile

Pe o alta din fabricile istorice ale CUG se produce, dar nu în industria grea. Fabrica de confecţii Someşul s-a mutat aici din centrul municipiului, făcând loc unei clădiri în care lucrează deja câteva mii de informaticieni. Cusătoresele de la Someşul sunt însă o mică parte din angajaţii care lucrau odinioară. Printre cei care au profitat de vânzarea activelor s-au numărat şi oamenii de afaceri grei ai Clujului. Celebra bază de transport a CUG a ajuns la controversatul afacerist Ioan Bene, care are însă probleme penale, dar şi financiare, societatea fiind în pragul falimentului.

Umbra lui Lucescu

Din relaţia fostului manager general al CUG, Dorin Ilieş cu partenerii ucrainieni au rămas doar amintirile şi o fabrică cu acţionar de limbă rusă. Chiar şi acest proprietar are nostalgii, firma veche fiind vizibilă, alături de mărcile occidentale care transpar pe clădire. Răspândacii pretind că însuşi Ahmetov, patronul echipei Şahtior din Doneţk ar fi fost interesat de fabrică. Călăuza noastră de ocazie prin interiorul istoriei vii a CUG ne mai arată urmele civilizaţiei comuniste, respectiv nişte stâlpi imenşi din beton, care trebuiau să susţină o centură de ocolire. De aici se vede silueta fabricii americanilor de la Emerson, o ironie a platformei comuniste grele a Clujului, devenit principalul investitor străin din zonă, care produce în apropiere mai mult decât zecile de societăţi care s-au aciuit prin halele decolorate şi impersonale.

La ora 14, la care în 21 decembrie 1989 câteva mii de angajaţi de la CUG plecau cu tramvaiele spre centru, să schimbe sistemul social falimentar cu unul capitalist sălbatic, tramvaiul abia dacă mai culege câteva persoane, care nu-şi permit să vină la depozit cu maşina personală.

Ce a reţinut wikipedia din istoria industriei grele clujene

Combinatul de Utilaj Greu (CUG) Cluj-Napoca a fost fondat în 1970 când s-au pus bazele unei unități moderne de producție pentru echipamente energetice: în special cazane cu abur, cazane de apă caldă, cazane cu destinație specială, arzătoare, echipamente pentru centrale termice. În anul 1976 C.U.G. s-a extins prin construirea capacităților pentru construcția utilajului metalurgic destinat sectoarelor calde și a turnătoriei de fontă. În același timp s-au dezvoltat restul utilităților aferente unei astfel de platforme industriale: stația de aer comprimat, fabrica de oxigen, secția de sculărie, căile ferate interne, modelăria, etc.

În 1980 a fost construită secția de utilaj tehnologic complex, forja grea, forja ușoară, oțelăria electrică și turnătoria de oțel, inclusiv laboratorul central de analize capabil să efectueze testări mecanice și chimice utilaje pentru manipularea de oțel cald, cuptoare de tratament termic primar și secundar, oale de turnare, utilaje de turnare, instalații de șablat, cilindri laminori, caje de laminare, alte utilaje pentru liniile de turnare continuă, prese mecanice pentru ambutisat caroserii, prese de debitat, prese hidraulice, prese de debavurare, prese mecanice, ciocane pentru matrițare. În 1985 combinatul avea 8.000 de angajați. Combinatul de Utilaj Greu a fost divizat în 1991 în opt societăți: Fortpres, Termorom, UNIMET, TCM, PSA, Tehnomag, ERS și Fortur. O parte dintre acestea, Fortur, ERS și PSA au fuzionat în aprilie 1999, devenind CUG.