O ţară întreagă a încurajat cu gândul de-a lungul pistelor de atletism fiecare participare la competiţiile de anvergură ale Gabrielei Szabo. Alergătoarea plină de ambiţie, al cărei păr blond îl urmăream cu emoţie, avea strategia ei competiţională. Deşi îi cunoşteam deja forţele şi eram siguri că va trece prima linia de sosire, aşteptam cu înfrigurare momentul în care se desprindea de pluton, lăsând mult în urmă sportivi performanţi, care dădeau deja semne de oboseală. Părea că abia atunci începe să alerge cu adevărat, iar restul cursei fusese doar o încălzire. Titlu după titlu, aurul şi laurii umpleau de satisfacţii palpabile o viaţă dedicată sportului.

După încheierea activităţii competiţionale, Gabriela Szabo continuă să fie o campioană. Îşi mărturiseşte fără sfială dragostea pentru sport şi se implică activ în viaţa socială. De la activitatea ca ministru la cea de ambasador onorific al turismului românesc, Gabriela Szabo e discretă şi eficientă, în cel mai important campionat şi olimpiadă, aceea a promovării sportului în România, ca singură premisă, alături de alimentaţia corectă pentru a avea un popor sănătos şi fericit. Am reîntâlnit-o la Cluj cu ocazia Conferinţei anuale de leadership feminin „The Woman”, acolo unde a strălucit incontestabil printre cele peste 500 de participante. A făcut-o aşa cum o făcea la competiţii, cu naturaleţe, seriozitate şi cu multă deschidere.

Rep.: Care sunt provocările de azi în ceea ce priveşte sportul şi mişcarea în România?

Gabriela Szabo: Eu vin cu foarte mare drag la Cluj şi nu numai, în toată România. Poate spun lucruri prea mari, dar cred că noi, oamenii care am excelat într-un domeniu sau altul avem datoria să călătorim mult, să inspirăm şi să motivăm tânăra generaţie că merită să-ţi urmezi pasiunea. Dacă vorbim de sport ştim foarte bine ce spun statisticile şi anume că mai mult de 60% din populaţia României nu practică niciun fel de exerciţiu fizic. Aici este challange-u lnostru: cum motivăm oamenii de la noi să investească 30 de minute pe zi sau din două în două zile în activităţi sportive. Nu vorbesc aici de sport de mare performanţă, ci aş vrea să dezvoltăm o cultură sportivă de masă tocmai pentru a avea un popor sănătos. Dacă mămica e sănătoasă şi copilul e sănătos, iar familia e fericită.

Rep.: Ce putem face pentru ca elevii să nu mai fugă de sport, iar copiii care din cauza unor motive de sănătate nu pot să atingă normele sportive dedicate celor cu aptitudini sportive să facă altfel de mişcare, dar să o facă?

Gabriela Szabo: Am pledat de fiecare dată când am avut ocazia pentru asta, chiar şi din funcţia de ministru. Ora de sport trebuie reinventată, pentru ca să dai posibilitatea copiilor, mai ales la clasele foarte mici şi chiar în grădiniţă să practice sportul ca pe o joacă şi să-l considere ca atare. Mai apoi din joacă să faci în aşa fel, încât să le dezvolţi anumite calităţi, de viteză, de anduranţă sau de forţă. Sunt lucruri atât de simple! Dar depinde de noi, iar omul sfinţeşte locul întotdeauna.

Dacă ora de sport ar fi ceva mai atractivă şi nu doar câteva mişcări repetate la infinit, stânga-dreapta, genunchi sus, pas sărit, pas săltat, până se termină ora şi n-am înţeles nimic de acolo, poate am avea cu ce atrage copiii. Dar aşa, îi punem să alerge distanţe pentru care nu sunt antrenaţi, iar a doua zi, evident nu vor mai veni. Aşa că trebuie să faci astfel, încât să-l implici fără să-şi dea seama că face nişte exerciţii care îi aduc un beneficiu.

Rep.: Sunteţi plecată aproape tot timpul din zona natală. Ce vă lipseşte din ce era acasă?

Gabriela Szabo: De fiecare dată spun atunci când vin spre Ardeal, că trecând munţii şi vântul bate altfel, Îmi lipseşte familia, pentru că sunt singură în Bucureşti, locuiesc de atâţia ani acolo, viaţa mea se învârte în jurul acestui oraş. În afara familiei, totul am transpus la Bucureşti, tradiţiile, mâncarea, continuăm să gătim ardeleneşte.

Rep.: Aveţi, cu siguranţă, câteva persoane care v-au marcat traseul, atât profesional, cât şi moral. Vă invit să evocaţi măcar una dintre ele.

Gabriela Szabo: N-o să pot să uit niciodată învăţătorul care a pus bazele educaţiei noastre. La început este familia, evident, apoi e şcoala, dar învăţătorul nu-l poţi uita. Tot aşa, nu o pot uita pe diriginta mea din clasele V-VIII, o femeie extrem de implicată, care m-a făcut să iubesc sportul. De fapt ea a fost cea care m-a trimis către sport. Aşadar mama, învăţătorul, diriginta şi apoi antrenorul, care apoi mi-a devenit soţ. Oameni extrem de dragi sufletului meu şi care niciodată nu vor ieşi de acolo, din suflet.

„Este foarte multă  muncă este foarte multă disciplină, este foarte multă perseverenţă, dar asta duce la succes şi cred că m-am născut cu această stare”.

Rep.: Sportul de performanţă înseamnă pe lângă efort şi sacrificii, multă durere. Care au fost provocările cărora a trebuit să le faceţi faţă din punct de vedere medical? Cât e de important medicul sportiv?

Gabriela Szabo: Sportul de performanţă trebuie privit dintr-o altă perspectivă, aceea a unei meserii. Ţinta nostră, a oamenilor de sport este să facem în aşa fel, încît sportul de masă să fie o obligativitate, iar sportul de performanţă o opţiune personală. Spre fericirea mea, n-am avut probleme medicale. Medicul sportiv face parte din echipă. E un pion extrem de important, atât în sporturile pe echipe, cât şi în cele individuale. Are grijă de starea ta de sănătate, tratează acolo unde este cazul, intervine, urmăreşte starea sportivului de la o zi la alta.

Rep.: Cum se face pregătirea psihologică a unui sportiv?

Gabriela Szabo: Eu sunt un om care n-am avut nevoie de psiholog, dar sunt sportivi care au nevoie de un om să-i motiveze. Din fericire, din nou, am fost propriul meu psiholog, iar antrenorul meu a ştiut mereu să mă susţină, deşi eu nu am avut stări care să necesite motivarea. Întotdeauna am avut motivaţia intrinsecă să merg mai departe, cu bune şi cu rele. Lucrurile nu sunt aşa de line în viaţa unui sportiv. Este foarte multă  muncă este foarte multă disciplină, este foarte multă perseverenţă, dar asta duce la succes şi cred că m-am născut cu această stare.

Rep.: Pentru eşec învăţăm să ne pregătim, dar cum învăţăm să primim succesul?

Gabriela Szabo: Ştiţi, succesul, ca şi eşecul trebuie să ştii să îl negociezi foarte bine. Mereu trebuie să găseşti acea stare de mijloc, acea motivaţie. E un punct pe care numeni altcineva nu-l cunoaşte, de fapt, decât tu şi echipa ta. Dacă eşti spupramotivat, acest lucru s-ar putea să nu te ducă la succes. Când eşti submotivat, la fel. Totul depinde de tine, iar încrederea şi motivaţia ţi-o dă pregătirea. Dacă eşti foarte bine pregătit, nu există teamă. Dacă te supraevaluezi, ai o problemă. Dacă eşti submotivat de teamă că vine altcineva care s-ar putea să te întreacă, iar ai o problemă. Niciodată nu trebuie să te subestimezi sau supraapreciezi, trebuie să fii întotdeauna obiectiv cu tine însuţi.

Rep.: Ani de zile fetiţele se visau Nadia. Când aţi început sportul, în timpul şcolii, aţi avut vreodată ca obiectiv titlurile pe care le-aţi obţinut mai târziu?

Gabriela Szabo: Nu. Când ajungi să practici un anumit sport, indiferent cum se numeşte el, nu te gândeşti atât de departe şi nici nu ai cum. Ele vin pas cu pas, pregătindu-te fizic, dar în primul rând mental. Succesul poate să-ţi ia minţile. Eşecul, la fel. Mai ales la eşec, oamenii devin frustraţi şi răutăcioşi. Îi rod întrebările de genul, „de ce X poate şi eu nu am putut? Am avut aceleaşi condiţii”. Eu m-am ferit de fiecare dată de asemenea refugii. Niciodată nu m-am văzut campioană mondială sau olimpică. Toate aceste lucruri au venit ca un firesc al muncii pe care am depus-o atâta timp. Eu nu m-am visat nici Nadia, nici Iolanda Balaş Soter.

Întotdeauna mi-am dorit să fiu eu. N-am putut să copiez modelul nimănui. Asta spun tuturor. Încercaţi să fiţi voi înşivă! Nu vă mai întrebaţi de ce un alt om poate şi eu nu pot, de ce e omul acela mai bogat şi eu nu. Asta face diferenţa dintre oameni, până la urmă. Trebuie să ne găsim plăcerile în micile noastre pasiuni. Să nu ne uităm în ograda nimănui. Să ne uităm în pătrăţelul nostru şi să încercăm să fim mai buni cu noi înşine, mai buni decât ziua de ieri. Aşa am încercat să-mi ghidez şi viaţa de sportiv şi viaţa de azi.

Admir oamenii frumoşi, admir oamenii de succes, admir oamenii care au o poveste de spus. Dar nu numai pe ei. Admir un om simplu, de la ţară, a cărui satisfacţie este că a avut o recoltă bună şi a amunci pentru ea. Ei sunt un exemplu în viaţă, cum uneori nu ne imaginăm. Noi n-am putea trăi fără ei. Fiecare avem locul nostru bine stabilit în lume şi indiferent ce facem, chiar dacă pare banal, e un efort şi trebuie apreciat.

„Suma sacrificiilor trebuie să fie întotdeauna mai mare decât suma regretelor”

Gabriela Szabo coordonează patru proiecte de responsabilitate socială, care se desfăşoară la nivelul a 50 de ţări. Când a preluat proiectele, România era pe ultimul loc, iar astăzi suntem pe locul 17. Aşa cum o ştim,  nu se va lăsa până nu vom fi cei mai buni. Marii lideri ai lumii practică sportul, cei mai mari oameni de business au practicat sportul, aşa că îi încurajează pe toţi să-l practice, pentru că sportul are pentru fiecare cele mai frumoase lecţii de viaţă: disciplina, perseverenţa şi tenacitatea. Sportul te învaţă să nu renunţi niciodată la visul tău şi la dorinţa de a fi cel mai bun.

Pe ea a educat-o pentru viaţă încă de la 13 ani, când a început să practice atletismul şi mai apoi de la 15 ani, când a plecat din sânul familiei. A educat-o să fie disciplinată, să creadă în propriile ei forţe şi să treacă peste orice obstacol, să nu existe un obiectiv pe care să-l dorească şi să nu-l poată atinge. Pentru ea exista doar „nu vreau sau nu-mi pasă de acel lucru”. „Nu pot” nu a făcut parte din filosofia ei de viaţă. De aceea spune tuturor să-l scoată din vocabular. Ca să vezi că poţi trebuie să încerci. Are o vorbă pe care o reitereză: Suma sacrificiilor trebuie să fie întotdeauna mai mare decât suma regretelor. Mai bine să încerci să faci un lucru, decât să regreţi că nu l-ai făcut, căci un om cu regrete devine unul frustrat, care va încerca întotdeauna să dea vina pe altcineva.