Rezultate slabe la examenul de definitivat: 69,17% dintre candidații prezenți au luat note peste 8 și au promovat examenul obligatoriu pentru exercitarea profesiei didactice și pentru avansarea în carieră, notează Edupedu.ro.
Rezultatele inițiale, anunțate de Ministerul Educației înainte de contestații, arată că rata de promovare a definitivatului 2020 este cu 6,11 puncte procentuale mai mică decât anul trecut, tot înainte de contestații.
Amintim că rezultatele de la definitivat 2020 au fost publicate astăzi, cu o zi mai devreme față de data stabilită în calendarul examenului.
Rezultatele de la definitivat 2020 arată că la examen au fost prezenți 6.480 de candidați (95,65% dintre cei înscriși). Dintre aceștia, 433 de candidați s-au retras, iar opt candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Două lucrări au fost anulate în centrele de evaluare.
Articolul integral, pe Edupedu.ro.