tren metropolitan

Ceferiştii clujeni au oprit trenurile

Salariaţii din Regionala CFR Cluj au decis să oprească trenurile miercuri dimineaţă pentru că nu li s-au majorat veniturile. Au fost afectate şapte regionale: Cluj, Craiova, Timişoara, Braşov, Iaşi, Galaţi şi Bucureşti.

Compania Naţională de Căi Ferate CFR a informat că o parte dintre angajaţii feroviari au declanşat un protest spontan începând cu ora 07:00, acţiune care a afectat graficul de circulaţie a trenurilor.

„Acest protest are loc în contextul în care administraţia şi federaţiile sindicatele reprezentative se află deja în negocieri pentru semnatare noului contract colectiv de muncă (CCM) 2017-2018, în cadrul cărora conducerea CFR SA a anunţat că în bugetul companiei pentru 2017 este inclusă o creşterea a fondului de salarii cu 22,5%, care se va regăsi, în urma negocierilor cu partenerii sociali, în salariile angajaţilor.

Articolul continuă mai jos:
farmec.ro - Livrăm frumusețe!

Administraţia a propus partenerilor sociali încheierea unui acord până la semnarea CCM pentru a asigura astfel protecţie socială angajaţilor, relaţii de muncă echitabile, precum şi un cadru normal şi legal de funcţionare a companiei după expirarea pe 21 martie 2017 a CCM.

Conducerea CFR SA a parcurs toate etapele necesare demarării negocierilor cu federaţiile sindicale representative (semnatare ale contractului colectiv) şi a respectat termenele legale  pentru elaborarea şi promovarea bugetului companiei pentru acest an, proiectul fiind deja avizat de Consiliul de Administraţie (CA), aprobat de Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) şi transmis ministerelor pe circuitul de avizare şi aprobare, prin emiterea hotărârii de guvern.

CFR SA menţine deschis dialogul social şi negocierile transparente cu reprezentanţii federaţiilor sindicale pe marginea definitivării CCM, fiind programată o nouă rundă de negocieri. Administraţia a propus, pentru a asigura protecţia socială a angajaţilor şi după expirarea contractului colectiv de muncă, încheierea unui act adiţional pe o perioadă de maximum 90 de zile, astfel încât salariaţii să nu-şi piardă anumite drepturi, cum ar fi: acordarea sporurilor, plata orelor festive, acordarea bonurilor de masă sau a ajutoarelor sociale”, conform conducerii CFR SA.

Compania a atras atenţia salariaţilor că această formă de protest încalcă procedurile legale, aduce grave prejudicii companiei, prin înregistrarea de pierderi financiare, şi afectează transportul pasagerilor care şi-au procurat deja biletele pentru efectuarea călătoriei, conform graficului de circulaţie din Mersul Trenurilor.

Au ieşit pe profit: 110 milioane de euro

Compania care administrează căile ferate din România a acumulat anul trecut venituri de 2,2 miliarde de lei, cu 10% mai mari faţă de anul precedent. Aceasta a înregistrat o creştere de 180% a profitului brut, până la 496 de milioane de lei, în contextul în care a luat măsuri de reorganizare administrativă şi de diminuare a pierderilor.  Ministerul Transporturilor a decis în noiembrie rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru 2017 al CFR SA, prin care bugetul de investiţii a fost redus cu 31,4%, până la 1,9 miliarde de lei.

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii