Parcuri industriale, căutăm teren

Obiectivele inițiate de către administrația județeană sau locală pentru a face loc investitorilor au devenit limitate ca suprafață și ca dotări, astfel că oficialii Clujului se fac luntre și punte ca să aducă în zonă noi agenți economici.

Primul parc industrial public al județului are nevoie de întăriri. La propriu, după ce versantul lângă care a fost construit Tetarom I a luat-o la vale. Conducerea Consiliului Județean (CJ) se laudă că a reușit să stabilizeze dealul în urma alunecărilor de teren, iar drumul de acces spre cele patru clădiri noi din proiectul de extindere va fi gata pentru ca societatea de administrare să le poată da la închiriat investitorilor. Restul teritoriului afectat, care cuprinde Muzeul Etnografic și Pădurea Hoia, va fi lăsat în seama specialiștilor de la Universitatea Tehnică, printr-un proiect de introducere a unor piloni acoperiți cu platforme betonate care să fie folosite ca fundații pentru alte clădiri încorporabile în Tetarom I.

Pe partea de acces la acest obiectiv, Primăria Baciu a propus o șosea care să treacă peste linia ferată și să ajungă la Tetarom I, mai ales că dimineața drumul național este foarte aglomerat, iar pe lângă traficul de tranzit există și cel de la noul cartier ridicat aici, cu sute de apartamente. Șoseaua care să unească zona fabricii Napolact cu Tăietura Turcului ar avea 1 km, dar pentru ca ea să prindă contur este nevoie de o hotărâre de guvern prin care strada, aflată în proprietatea Societății Naționale CFR SA, să fie trecută în administrarea Primăriei Cluj-Napoca, instituție ce a cerut și strada Triajului. Lângă Tetarom va apărea, pe un teren de 8.000 mp primit tot de la Ministerul Transporturilor, parcul tehnologic mult-anunțat de CJ, Tetapolis.

Între Cluj, Oradea și Japonia

În schimb, americanii de la Emerson, care ocupă integral Tetarom III, şi-au vândut o divizie din Cluj. Grupul cu fabrici la Cluj-Napoca şi Oradea a înstrăinat diviziile Leroy-Somer şi Control Tehniques către Nidec Corporation (Japonia). „Sunt 150 de angajaţi ce lucrează pentru Leroy-Somer în Cluj-Napoca şi 215 pentru Leroy-Somer şi Control Tehniques în Oradea”, au declarat oficialii Emerson. Inițial, grupul american a relocat părți din producție şi din serviciile de suport din platforma de afaceri automatizări industriale din Cluj la Oradea. 100 de poziții au fost disponibile în Bihor, iar compania a oferit angajaților vizaţi oportunitatea de a continua cu același loc de muncă în Oradea, inclusiv pachete de relocare. Emerson Cluj a înregistrat afaceri anuale de 692 de milioane de lei şi un profit net de 19,6 milioane, cu 2.300 de angajați.

Grupul italian care a cumpărat activele Nokia din Tetarom III a anunțat că investițiile sale de aici sunt substanțiale. Directorul De’Longhi România, Massimo Paronitti, spune că producătorul de aparatură electrocasnică nu va face greșelile finlandezilor. „E bine că Nokia a adus la Cluj o anumită cultură a muncii, o experienţă pentru oamenii care au lucrat acolo, dar peste aceasta noi venim cu o metodologie. Deşi suntem o companie relativ tânără, am ajuns la nivel global la 35 de filiale, cu 7.000 de angajaţi şi cu venituri de 1,9 miliarde de euro. În România fabricăm în medie 12.500 de produse pe zi, iar valoarea investiţiilor noastre până în 2018 va atinge 500 de milioane de lei”, afirmă Paronitti.

În același parc industrial, De’Longhi a deschis două fabrici. Aceasta a preluat activele pentru producţia de expresoare de cafea de uz casnic. Italienii s-au angajat să realizeze o investiţie de 32,5 milioane de euro, cu minim 676 de locuri de muncă, beneficiind de un ajutor de stat din România de 12,5 milioane de euro. Grupul din Treviso activează prin două divizii, de echipamente de uz casnic şi profesionale, cu mărcile De’Longhi, Braun, Kenwood, Ariete, Simac, Climaveneta. Nokia a închis fabrica din Tetarom III în 2011, concediind 2.000 de angajaţi. Ulterior, o parte dintre angajaţii de la Jucu au fost preluaţi de De’Longhi.

Celălalt mare angajator din Tetarom III, grupul german Bosch, a demarat recrutarea a 340 de oameni pentru fabrica de componente auto din Jucu, potrivit Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Unitatea şi-a triplat producţia de la inaugurarea din mai 2014. Cele mai multe posturi disponibile sunt de tehnicieni operatori roboţi și funcţionari administrativi, dar și de ingineri de producţie sau automatişti, programatori de fabricaţie, şefi de secţie, electricieni, programatori. La nivel global, Bosch avea 375.000 de angajaţi şi vânzări anuale de 70,6 miliarde de euro.

Finanțare europeană pierdută pe Feleac

Tetarom IV, din comuna Feleacu, a obținut recent avizul de mediu. CJ a renunţat la finanţarea europeană în urma întârzierilor mari în implementare, a redus ca dimensiune parcul industrial și îl finanțează acum din banii judeţului. Lucrările la hala de producție costă 36 de milioane de lei, fiind executate de ACI, Electromontaj, Nordconforest, Erbi Prodcom, cu realizare în 44 de luni. Restul suprafeţei disponibile după redimensionare va fi pusă la dispoziţia altor investitori.

Un al cincilea Tetarom va fi amplasat zona Câmpia Turzii, mai precis în comuna Luna, pe un teren pus la dispoziție de către autoritățile locale, iar acesta se găsește la faza studiilor în teren și a obținerii avizelor necesare. „Este concretizarea unei inițiative pe care am avut-o încă din 2012. Județul trebuie sa cunoască o dezvoltare echilibrată și armonioasă, cu atât mai mult cu cât locurile de muncă sunt o problemă acută pentru locuitorii din zonă. Ne dorim ca demersurile să avanseze cât mai rapid, astfel încât și beneficiile în plan economic și social să apară în cel mai scurt timp posibil”, a declarat președintele CJ, Alin Tișe

Gigantul mobilei vrea teren public

Unul dintre cei mai mari investitori așteptați la Cluj este grupul IKEA, care deja a anunțat oficial deschiderea unui magazin aici, dar care vrea ca autoritățile să îi pună la dispoziție terenul necesar. Retailerul suedez are în plan trei noi magazine în afara Bucureştiului, fiind alese Timişoara, Braşov şi Cluj, a precizat Stefan Vanoverbeke, retail manager IKEA South East Europe.

“Pentru cele trei magazine suntem în căutare de teren în acest moment; sperăm în suportul autorităţilor pentru susţinerea acestor investiţii”, a declarat Vanoverbeke. Un astfel de magazin presupune o investiție între 40 și 100 de milioane de euro. IKEA România a avut afaceri de 514 milioane de lei. Până atunci, CJ a anunțat un alt investitor din domeniu, o fabrică de mobilă de 30 de milioane de euro, ce va ocupa un teren de pe10 ha, și care urmează să producă din 2017. Acum există două fabrici care produc în județ pentru IKEA: Ecolor Jucu și Sortilemn Gherla.

Ministrul Economiei, Costin Borc, a promis că va direcționa firmele străine către parcurile industriale și spațiile investiționale din zone mai puțin dezvoltate, pentru a dezvolta comunitățile locale. „Susținem cu tărie necesitatea creșterii numărului de parcuri industriale și conștientizarea de către autoritățile locale a necesității înființării unor astfel de entități cu acces la infrastructura rutieră şi feroviară şi la utilități, oferind costuri reduse în ceea ce privește terenul.

Am constatat cu satisfacție existenţa unor spații noi ce pot fi incluse în lista posibilelor opţiuni pentru proiectele aflate în faza de prospecție a procesului decizional. Aş dori să menţionez parcurile industriale de la Ocna Mureș, Câmpia Turzii (Tetarom 5), Turda (Industrial Park) şi Șelimbăr Sibiu. Ne dorim mai multe asemenea inițiative şi în zonele ce nu au atras valori semnificative de investiţii străine directe, am demarat un proiect de promovare regională. Ele pot deveni incubatoare de afaceri şi pot contribui într-o măsură semnificativă la poziționarea României ca pol regional în anumite domenii, IT sau automotive”, a declarat Borc.

Călin Poenaru

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii