Minunile se întâmplă în fiecare zi

Dacă n-aş fi trecut pe holul Facultăţii de Medicină Veterinară, pe lângă clinică şi animalele ce aşteptau cuminţi să le vină rândul la consultaţie şi mai departe, pe lângă materialele didactice fără de care nu se poate studia, n-aş fi spus că biroul Simonei Ciupe este al unui medic veterinar. E mai degrabă o oază din care pulsează dragostea de tot ce este viu, de unde te privesc liniştite chipuri de cai deseneate în creion ori ochi curioşi de bufniţe multicolore.

Conferenţiar Universitar la Facultatea de  Medicină Veterinară, iubitor de animale, artist plastic şi fotograf, Simona Ciupe ştie să coaguleze în jurul ei energii speciale, oameni buni şi întâmplări miraculoase cu animale. Tocmai de aceea, fotografiile făcute au ca subiect, în cea mai mare parte, colţuri de natură şi lumea necuvântătoarelor, dar care îi vorbesc ei într-o limbă ştiută numai de cei cu sufletul curat.

sursă foto: Conf. Univ. Dr. Simona Ciupe
sursă foto: Conf. Univ. Dr. Simona Ciupe

Aparatul de fotografiat a devenit o extensie de care nu se desparte niciodată, fiecare obiectiv are locul şi rostul său, iar bucuria cu care întâmpină animalele, florile, peisajele trece dincolo de lentile şi mecanisme. O mie una de poveşti fermecătoare umplu orele pe care le poţi petrece ascultând-o.

Articolul continuă mai jos:
farmec.ro - Livrăm frumusețe!

catei

Între timp, prin curtea universităţii se perindă oameni şi animale, iar prof. Simona Ciupe se entuziasmează de căţelul mic şi pufos, de vrabiuţele zglobii, de ciorile sfătoase şi fluturii curajoşi care înfruntă ultimele zile de toamnă, de veveriţele şi mierlele din parcul ca o pădure magică, unde la fiecare pas te aşteaptă un copac, un arbust, un ciripit sau un pas grăbit în lumea plină de cuvinte a celor care nu cuvântă.

sursă foto: Conf. Univ. Dr. Simona Ciupe
sursă foto: Conf. Univ. Dr. Simona Ciupe

În fotografie, ca în viaţă, spune Simona Ciupe, există momentul de aur când lucrurile se calmează şi lumina învăluie totul în mod aproape miraculos. Atunci poţi să prinzi întâmplări fenomenale şi te cuprinde  o stare pe care cred că şi animalele o simt.

Viaţa noastră s-a schimbat radical de când am aparatul de fotografiat

Deşi nu a fost niciodată o sedentară, profesorul Simona Ciupe recunoaşte că ceea ce trăieşte azi, drumeţiile şi clipele unice de care are parte, se datorează aparatului de fotografiat, da dragul căruia ea şi soţul ei petrec multe zile din an în sălbăticia naturii, în splendorile pe care această zonă le oferă cu asupra de măsură.

sursă foto: Conf. Univ. Dr. Simona Ciupe
sursă foto: Conf. Univ. Dr. Simona Ciupe

Începutul a fost unul aproape banal, dar delor întâmplător şi cu atât mai entuziasmant. Pentru că fotograful angajat pentru o cununie nu a mai fost disponibil, Simona Ciupe a răspuns rugăminţii tinerei mirese şi cum tocmai primise aparatul cel nou, profesional, cadou de ziua ei din partea soţului, a rugat un fost student priceput să o îndrume, căci diferenţa era mare faţă de aparatul foto pe care îl folosise până atunci. „Băiete, mâine am de pozat la starea civilă şi la petrecere” i-a explicat tânărului care credea că are timp să citească manualul şi să descopere singură totul.

Aşa că s-a dus în piaţa Unirii, cu inima strânsă, deşi nu stătuse în parc pe bancă niciodată la ora 11 dimineaţa şi bucurându-se de soare,  a zărit vrăbiile jucându-se în apa fântânii. Ele se bălăceau, ea fotografia, surprinzându-le în zbor şi printre stropii de apă, mai ales că oamenii evitau să treacă prin apropiere, ca să nu le sperie.

Pozele au ieşit nemaipomenit, la nuntă şi în parc cu mirii, o feerie de toamnă cu frunze ruginii, toate au fost premisele unei schimbări radicale în viaţa familiei Ciupe. Au început să-şi petreacă sfârşitul de săptămână şi vacanţele cutreierând locurile din jurul Clujului, parcurgând trasee sălbatice, căţăraţi pe culmi ameţitoare.

Traseele te cheamă

Scăriţa Belioara, a fost primul traseu, urmat de cele mai frumoase şi mai splendide locuri, cum e Laguna Albastră, Băişoara, Bologa, Cascada Vălul Mireşii, Pietrele Albe, Cheile Turzii, Cheile Turenilor, Cheile Borzeşti şi dragostea cea mare Padişul.

peisaj
Sursa foto: Conf. Univ. Dr. Simona Ciupe

„Ştii, traseele te cheamă, exact aşa cum te aleg cărţile. De multe ori, nu ştii de unde-ţi vine ideea, cum decizi traseul, dar găseşti lucruri care-ţi dovedesc că acolo trebuia să ajungi.

În viaţă sădeşti un pom, faci un copil, scrii o carte şi mergi în Padiş, pentru mine aşa e. Dacă n-ai ajuns în Padiş, n-ai trăit cu folos. E un vis, un loc unde ai impresia că vezi urmările unui sfârşit, dar, cu toate astea, e doar un nou  început, aruncat de-a valma, şi totuşi, aranjat. E un paradox.

sursă foto: Conf. Univ. Dr. Simona Ciupe
sursă foto: Conf. Univ. Dr. Simona Ciupe

Acolo am văzut capre negre. La Cetăţile Ponorului ne pregăteam să coborăm, într-o zonă dificilă, cu pietre instabile, aşa că aparatul era în rucsac, când fiul meu a auzit ceva. Pe celălalt versant erau patru capre liniştite ce-şi alăptau puii. Am scos aparatul şi fotografiind le-am cântat : Nu plecaţi, iubitelor!”

De pe Cetăţile Ponorului oamenii se văd cât o insectă

Cu rucsacul în spinare şi franzela de hrănit câinii de la stâni, cu care s-au întâlnit de câteva ori, adăpostindu-se de ploaie în căsuţa de animale, cu mici accidente inerente, bocanci, dragoste de natură, cam acestea sunt jaloanele ieşirilor de vacanţă sau sfârşit de săptămână. Fiecare traseu este documentat anterior, dar surprizele nu lipsesc, câinii îi însoţesc, unii stau cu ei pe la cabane şi rămân cu jale atunci când urcă în maşină la plecare. „ Asta e adevărata viaţă, să treacă săptămâna sau să vină concediul ca să pleci”.

scarisoara
Sursa foto: Conf. Univ. Dr. Simona Ciupe

„Îmi place să văd Scărişoara iarna spre primăvară, când încă e încremenit totul, iar pe peretele din partea dreaptă, cum cobori, unde e o dantălărie de gheaţă, într-un anumit moment din zi, când e soare, o rază bate exact pe acel perete cu flori de gheaţă. Să stai pe scările de lemn şi să prinzi acele momente, e incredibil.

caprioare
Sursa foto: Conf. Univ. Dr. Simona Ciupe

La întoarcere de la Scărişoara,  am zărit o dată pe partea cealaltă a drumului, un cerb şi trei ciute. Ne-am oprit, am traverseat insula de beton dintre benzile de mers şi m-am dus la puţini metri. Una stătea la pândă, le-a dat un semnal vag, iar eu  m-am apropiat şi mai mult. Le-am fotografiat şi apoi au plecat în salturi lente, demonstrative, încât le-am surprins în sărituri”.

sursa foto: Conf. Univ. Dr. Simona Ciupe
sursa foto: Conf. Univ. Dr. Simona Ciupe

Piatra, Peştera Huda lui Papară, Cascada Dălbina, locuri minunate cu platou, Vânătăile Ponorului,  acestea sunt ţinta viitoarei călătorii şi abia aştept să aflu ce s-a mai întâmplat, ce animale au mai întâmpinat-o, pentru că Simona Ciupe este o adevărată vrăjitoare a necuvântătoarelor.

Iubire, tu eşti mort?

Curtea Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară este nu numai un minunat parc dendrologic, dar şi raiul câtorva sălbăticiuni care îi ies în cale Simonei Ciupe: un iepure de câmp,  fazani,veveriţele care o strigă, mierle, dar şi gaiţe ori ciori cu care veveriţele îşi dispută nucile, fluturi, care se opresc pe arbuşti, lăsând-o să-i fotografieze de aproape şi fluturi colibri, vibrând de ispita nectarului.

ciocanitori

Simona nu se desparte de aparatul de fotografiat şi aşa se face că nu scapă nicio invitaţie a animalelor, care par să fie încântate că le acordă atenţie. Poate nu ştiţi cum e să se uite veveriţa cu nuca în gură la tine, să-i faci poză, ea să scape nuca şi apoi să te certe cu strigăte ascuţite.

sursa foto: Conf. Univ. Dr. Simona Ciupe
sursa foto: Conf. Univ. Dr. Simona Ciupe

N-am ştiut nici eu, dar Simona a avut parte şi de asta. „ Animalele simt vibraţia şi simt că le iubesc. Eu vorbesc cu ele, nu pot să nu le spun câte ceva, să le alint şi ele simt asta. De iepurele de câmp ce a venit până lângă aulă m-am apropiat la o jumătate de metru. L-am întrebat: Iubire, tu eşti mort? Îi fremătau doar nările şi mustăţile. Am prins veveriţa săpând în pământ ca să ascundă nuci, asistată de o mierlă ori veveriţa sărind de pe un copa pe altul, în zbor ori gaiţele ce alegeau ghinda potrivită, pe măsura ciocului”.

Doctor de animale

De fapt, de mică dorea să fie doctor de animale. Acasă, în copilăria fără oprelişti, animale, peşti şi păsări felurite au poposit, au crescut de-a lungul anilor, iar copiii îşi aduceau prietenii cu blană ori înaripaţi care se îmbolnăveau, la Simona, să-i vindece.

riki

Chiar dacă talentul artistic şi fineţea detaliului au făcut din ea un pictor rafinat, dragostea pentru animale a devenit meserie, pasiune şi fel de a fi, pe care le transmite studenţilor cu căldura celui ce iubeşte orice fiinţă. Şi nu sunt mulţi, credeţi-mă, iar dacă nu mă credeţi pe mine, credeţi animalele pe care niciun vicleşug nu le poate păcăli.

bubo

V-ar putea spune, dacă le-aţi înţelege, puiul de ciuf  cărat cu troleibuzul, ca să nu rămână nehrănit până a doua zi, ori nimfa crescută de la două zile după ce a ieşit din ou, o scamă cu trei osişoare, cioc  şi piele rozalie, care acum îşi spune numele, îşi îmfoaie creasta când e strigat ori imită vrăbiile gureşe la universitate.

sursă foto: Conf. Univ. Dr. Simona Ciupe
sursă foto: Conf. Univ. Dr. Simona Ciupe

 

Sau dacă vă încumetaţi să urcaţi Pietrosul Rodnei în iunie, ca să vedeţi minunea rododendronilor în floare, poate întrebaţi de marmotele care au întâmpinat-o pe Simona Ciupe. Nu vor împacheta ciocolata, ca-n reclamă, dar cu siguranţă îşi amintesc că s-au oprit să vadă femeia cu suflet de aur, care îşi descălţase, obosită, bocancii şi la vederea lor a stat în ciorapi, prin noroi să le facă poze. Şi cine ştie ce poveşti ar mai spune animalele care au trecut prin mâna său înaintea ochilor ei, dar poate e mai bine să nu aflăm, ci  să trăim noi înşine asemenea momente, să ne apropiem de orice fiinţă ca de un miracol, pentru că Simona Ciupe ne-a arătat că minunile se întâmplă în fiecare zi.

 

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii