Literatura pe viu cu Radu Ţuculescu

Era luna iulie, toţi visam vacanţa, dar pentru un scriitor vacanţa ideală  înseamnă să poată scrie nestingherit, iar Radu Ţuculescu, tocmai se întorsese din Israel şi se pregătea să se retragă pentru o vreme ca să scrie, să termine cartea cea nouă, el care toată viaţa a scris exclusiv de mână şi abia la final a transcris electronic.

Radu Ţuculescu a făcut presă toată viaţa iar carneţelele lui sunt pline de notaţii, replici, întâmplări culese din peregrinările sale prin ţară. A adunat întâmplări, personaje, vorbe, dar a luat şi din viaţa personală. Aşa se face că tot ce scrie el musteşte de real, de verosimil, de dramă şi de singurătate, coordonatele constante ale personajelor sale. Este şi mult umor, Radu Ţuculescu este în sine un personaj spumos, un fel de a fi pe care îl împrumută cărţilor sale, precum amărăciunea unui medicament învelită în glazura dulce şi comestibilă.

Cum arată un manuscris Ţuculescu?

Radu Ţuculescu: Eu scriu cu mâna, absolut tot ce am scris până acum am scris cu mâna, apoi trec pe laptop şi munca este dublă, pentru că oricum, ştii foarte bine, trecând pe laptop  schimbi,  modifici, uneori capitole întregi. Scriu întotdeauna pe pagina dreaptă  iar  stânga îmi rămâne pentru corecturi, adăugări etc.. Articolele, însă, am început să le scriu direct pe laptop. Nici înainte nu scriam direct la mașina de scris.   Îmi trebuie o intimitate mai mare, mai directă cu personajele, cu atmosfera, cu întîmplările despre care scriu.

Dacă tot ziceai de intimitate, zi-ne ceva de cartea asta pe care o scrii acum, te rog!

Radu Ţuculescu :Nu, nu spun nimic, sunt superstițios în privința asta, nu-mi place să spun înainte,  pot să-ţi dau doar titlul, atîta. Se numeşte  Măcelăria Kennedy,  şi are şi un subtitlu Efectele tandre ale încălzirii globale.

Hahaha, asta mă duce cu gândul la efectul razelor gamma asupra…

Radu Ţuculescu:  Anemonelor!  Ei, da, dar ale mele-s tandre și…nu se știe asupra cui! E o carte diferită de cele anterioare, chiar dacă există și asemănări colaterale, să le numesc așa… Eu în general, nu mă repet de la o carte la alta, ceea ce pentru unii e incomod. Pentru cei care doresc, neapărat, să încadreze undeva o carte de ficțiune. De ce trebuie, neapărat, „încadrată” ?  E un roman grotesc,  satiric, cu umor, cu accente  comico-tragice…ca şi viaţa.

Care  este de acum parcursul „Mierlei negre”?( Mierla Neagră este cea mai nouă carte a lui Radu Ţuculescu)

Radu Ţuculescu :Nu ştiu. În momentul în care a apărut tipărită nu mai este cartea ta, nu mai ştii ce se întâmplă cu ea, i-ai dat drumul în lume sau în eter şi s-a terminat. Și-a luat zborul și….cîntă după bunul ei plac! Am avut unele surprize, acum în Israel, de exemplu,  mi-au apărut cîteva comentarii în limba română. Am şi lansat-o acolo cu prietenii mei din Israel, susținînd o seară cu invitați sub genericul Universul romanelor Mierla neagră și Stalin, cu sapa-nainte! Alături de critici, muzicieni, traducători. E însă dificil să publici traducerea unui roman, momentan am o comedie tradusă în ebraică și cîteva proze scurte prin reviste. Doamna  Any Shilon,  traducătoare, vrea să publice romanul Stalin cu sapa-nainte dar… Sînt pentru a doua oară invitat în această țară, una fascinantă. La Cercul cultural din Haifa am sustinut o prelegere, dublată de un reportaj tv, anunțată sub genericul  Transilvania lui Radu Ţuculescu. De fapt, este genericul dat  de Universitatea din Calabria, unde Stalin cu sapa-nainte! tradus în italiană de Danilo de Salazar se găsește în bibliografia studenţilor italieni. Dar în cele zece zile cît am fost acolo, nu am vorbit doar despre mine. Cu o floare, nu se face….mai nimic! Am vorbit despre literatura română contemporană, în general, despre unii scriitori în special. Am prezentat numeroase reportaje despre Transilvania, albume foto, de artă populară și plastică pe care le-am lăsat universității ca material didactic. Cu uimire tristă am văzut că mulți dintre studenți nici nu prea știau exact  unde-i Transilvania.
Romanul Mierla Neagră pornește de un spațiu geografic recognoscibil, dar e amestecat cu altul de ficțiune. Se amestecă denumiri și locuri reale, cu altele imaginare. De asemenea, personaje cu nume reale, cu cele inventate. Dar Mierla neagră are cele mai multe date autobiografice pe care am încercat să le folosesc pentru a defini un sfîrșit de dictatură ( întîmplător este cea comunistă) și societatea de consum, cu părțile ei deloc lăudabile, care pot distruge sentimente. Un roman despre iubire și ură, despre trădare și răzbunare, despre iubire și sex. Despre muzică și nu în ultimul rînd, despre arome și mîncăruri rafinate…Despre dependențe culinare… E și poezie în acest roman, e și muzică, Sunt personaje dure, reale, simbolice pentru periodele amintite mai sus.

Cum îţi percepi cărţile? O eliberare, o parte din tine ? Personajelea, toate întâmplările care sunt acolo duc ceva din tine în lume sau au viaţa lor proprie şi tu nu ai fost decât cel care le-ai difuzat, le-ai dat lumii?

Radu Ţuculescu :Depinde şi de roman. Mierla neagră este, cum  ziceam, în mare parte autobiografic. Dar deloc un roman-reportaj ori reconstituire pseudo-istorică ori biografic!  Am avut și surprize în legătură cu unele dintre personaje despre care știam nu mai trăiesc și le-am păstrat numele reale. Trăiesc prin alte țări iar dacă vor citi cumva romanul…nu au de ce să se supere. Au ajuns…eroi, nu? De ficțiune. Uite, de exemplu Radu Orbul, în realitate Radu Lungu unul dintre personajele centrale ale cărții care trăiește în Cluj, un muzician minunat, a aflat despre roman de la prieteni din…America. A, nu e tradus, nu te …speria. Prieteni români, stabiliți acolo iau semnalat apriția. Îmi pare rău că nu mai trăiește Lulu. L-am cunoscut bine iar paginile dedicate lui în acest roman sunt, au spus-o și alții, deosebite. Pentru prima oară Lulu, figură de excepție a Clujului, e de regăsit în paginile unui roman. Mai sunt și alții…Nu cred să am vreo carte care să nu apară şi unele elemente autobiografice. Acuma să fim bine înţeleşi , autobiografice şi în sensul că eu am umblat şi foarte mult cu meseria de redactor radio și realizator tv  pe teren unde am cunoscut oameni diverși și am ascultat povești… Mereu am avut și mai am, carnețele cu mine unde îmi notez replici, întîmplări povestite de alții, situații etc. În fond, și aceste deplasări, întîlniri, discuții la un pahar cu vin, dialoguri auzite prin tren ori avion etc. fac parte din biografia ta.

Deci, experienţele tale le poţi folosi, plasându-le uneori în diverse epoci, în funcție de ceea ce ți-ai propus. Pentru Umbra penei de gâscă , un roman la care ţin foarte mult şi care are o cu totul altă structură, vreo trei ani am stat prin biblioteci să aflu  cam cum era în Transilvania între anii 1760 și 1790,  viaţa de zi cu zi. Cum se îmbrăcau oamenii, ce mâncau, să nu greşesc la detalii. Decorul l-am descris cu exactitate, castele, case,  mobilă, îmbrăcăminte, ce ziare ori reviste se tipăreau, cum erau localurile, băile publice etc. pe atunci în Transilvania, chiar dacă nicăieri nu amintesc acest nume.

Eu am o pasiune și pentru arta culinară.  Aromele și gusturile diferitelor mîncăruri, multe reinventate de mine ( și verificate, pe viu…) apar în cîteva din romanele mele, în Mierla neagră mai pregnant, pentru că și asta ține de o anume simbolistică, nu? Răzbunarea  prin gastronomie,  cum bine remarca un critic. Iată ce se întâmplă într-o societate de consum, cum devenim dependenţi de tot felul de tâmpenii de mâncăruri. Dar în cartea mea această „dependență” este provocată cu un scop, un fel de răzbunare pe oameni, în general, și pe unul în special, a personajului principal, acuzat de crimă și condamnat pe nedrept, care s-a ratat şi sentimental şi profesional, în două sisteme sociale diferite. Și totuși, salvarea lui vine , în cele din urmă, din artă…

Te ajută să-ţi asumi mai bine trecutul după ce l-ai implicat într-un roman cu puternice accente autoreferenţiale?

Radu Ţuculescu :Măi, nu ştiu dacă mă ajută. Da, te descarci într-un fel, dar până la urmă, cum să-ţi spun eu, te şi bucură faptul  că, dacă eşti cu adevărat creator, încep să prindă viaţă, carne şi oase nişte personaje care nu mai există decât în memoria ta, dar  schimbate din punct de vedere fizic. Caracterele nu prea se schimbă, ci se întăresc, şi cele pozitive şi cele negative cu trecerea vârstei, dar eu, la sfârşit, mai ales după Mierla neagră, m-am simţit într-un fel eliberat de zgură, de o anumită parte a vieţii şi uşurat. Până la urmă din totul s-a ales ceva, a ieşit un roman.  Alţii nu au nici măcar debuşeul acesta şi atunci am zis, hai să văd partea bună a lucrurilor, pentru că altfel , vorba unui prieten, ar fi trebuit să ne spînzurăm de multișor  dar nu o facem pentru că mai avem, credem noi, câte ceva de spus pe lumea asta.

Alice Valeria Micu

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii