De trei ori cultură la conferința „Nevoia de o nouă spiritualitate”

Începutul de iunie a adus clujenilor un eveniment cultural în trei ipostaze, iniţiat şi organizat de editura Şcoala Ardeleană şi găzduit de Universitatea „Babeş-Bolyai”. Astfel, în 6 iunie, prin efortul editurii şi a lui Vasile G. Dâncu a sosit la Cluj profesorul Dumitru Constantin-Dulcan, care a susţinut în faţa unui public ce a umplut sala Auditorium Maximum a Colegiului Academic (UBB), ,, conferința „Nevoia de o nouă spiritualitate”.

Prof. Dulcan (Small)

Alături de acest eveniment aşteptat de clujeni a avut loc lansarea colecției Noua Spiritualitate, pe care profesorul şi medicul Dumitru Constantin-Dulcan o coordonează. Au fosr prezentate publicului primele trei volume ale acestei colecţii, „Clubul nemuritorilor. Orizonturi în expansiune” de Mircea Opriță, „De la persoană la personalitate” de Sorin Negruți și „Nedumeririle bunului-simţ” de Teofil Lung. Lansările s-au desfăşurat în prezenţa autorilor, cărora li s-au alăturat Horia Bădescu, Vladimir Alexandrescu, Radu Constantinescu, Radu Munteanu şi, evident, Dumitru Constantin-Dulcan.

Efectele devastatoare ale războaielor, nevoia de solidaritate, principile fizicii cuantice, felul în care ce şi cum gândim se reflectă în starea noastră de sănătate, toate au fost rezumate de profesorul Dulcan în cea mai simplă lecţie pe care omenirea o are de învăţat: lecţia iubirii şi a acceptării.

Tot cu acea ocazie a fost inaugurat şi un nou post de radio, Radio ClassicOne – Un radio clasic ce va aborda numeroase genuri muzicale, de la simfonic, operă, new age, new classical la electronic și jazz. Sergiu Alex și Cristian Ivaneș, care au gândit şi muncit pentru lansarea în eter a acestui nou post au dezvăluit câteva surprize, dar şi proiecte. Printre acestea, unul din canalele Radio ClassicOne va emite iubitorilor de gen doar muzica din coloanele sonore ale filmelor, o premieră pentru România şi o fericită completare pentru Clujul cel iubitor de TIFF.

Invitatul serii, Florin Estefan, manager al Operei Naționale Române din Cluj s-a alăturat evenimentului încheiat de concertat cvartetul vocal „Anatholis”.

Alive Valeria Micu

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii