alin tise banner

Programele UBB ocupă locuri onorante în clasamentul Shanghai 2020

Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (UBB) își păstrează, prin programele sale, locul între cele mai prestigioase universităţi din lume, conform datelor publicate luni, 29 iunie 2020, de Academic Ranking of World Universities/ARWU (Clasamentul Shanghai 2020 pe domenii), unul dintre cele mai prestigioase clasamente internaționale ale universităților, se arată într-un comunicat al universității.

Domeniul de știință Ingineria și Știința Energiei (Energy Science & Engineering) ocupă, în acest an, o poziție onorabilă în intervalul 301-400 în clasament, UBB fiind singura universitate din România inclusă în clasamentul aferent acestui domeniu.

Și în ceea ce privește domeniul Matematicii, UBB își păstrează poziția de lider la nivel național, fiind singura universitate românească prezentă între primele 500 de universități ale lumii.

UBB este prezentă în clasamentul Shanghai 2020 și cu domeniul Științele Pământului (interval 401-500), ocupând poziția a doua în țară. La rândul său, domeniul Fizică poziționează UBB între primele 500 de universități ale lumii pentru al treilea an consecutiv, ocupând poziția 2-4 în țară.

În evaluarea globală, în acest clasament (ultima evaluare din 2019) se află doar două universități din România: UBB ocupă prima poziție la nivel național (701-800), iar Universitatea din București (UB) poziția 901-1000.

Ranking-urile internaționale sunt mijloace excelente de diagnostic academic obiectiv, care pot fundamenta astfel politici academice de tip „evidence-based”. În acest an, prestigiosul ranking ARWU/Shanghai și-a modificat criteriile pentru a da o mai mare pondere contribuțiilor de calitate, în dauna cantității. Acest lucru a ridicat ștacheta vizibilității/impactului internațional și mă bucură să văd că UBB are încă cele mai multe domenii dintre universitățile românești incluse în acest ranking. Repet însă: deși noi creștem, alții, din alte țări, cresc mai mult și mai repede prin programe naționale dedicate; fără astfel de programe în țară nu știu dacă/cât noi sau UB vom mai rezista să reprezentăm România în clasamentele internaționale, pentru a contribui astfel și la competitivitatea țării”, declară rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

Criteriile de excelenţă – de educaţie şi de cercetare – folosite în analiză reprezintă garantul autenticităţii clasamentelor internaţionale, fapt pentru care aceste clasamente sunt considerate piloni de referinţă în evaluarea universităţilor și pe plan intern, chiar dacă indicatorii acestor criterii sunt adaptați, fără a li se modifica însă semnificația, competitivității mediului academic românesc.

Adaugati comentarii