carpathian-gardens.com

Controale pe lacurile de acumulare Beliș-Fântânele și Tarnița. Au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale

La data de 26 iulie , poliţiştii din cadrul Serviciului de Ordine Publică împreună cu reprezentanţi ai Autorității Navale Române, Oficiul de Căpitănie Dej au desfăşurat o acţiune pe lacurile de acumulare Beliș – Fântânele și Tarnița, tranmite IPJ.

Acţiunea a avut drept scop prevenirea şi combaterea  activităților ilicite din domeniul transportului naval, silvic, protecției mediului, pescuit și acvacultură, precum şi prevenirea răspândirii virusului pestei porcine africane, conform sursei citate.

Totodată, poliţiştii au acţionat şi în vederea asigurării unui climat de siguranţă şi sănătate publică, în contextul stării de alertă.

În cadrul acţiunii au fost legitimate peste 40 de persoane şi au fost verificate 24 de ambarcaţiuni.

În urma verificărilor, au fost constatate 6 infracţiuni conform Legii 191/2003, privind infracţiunile la regimul transportului naval.

De asemenea, în urma neregulilor constatate, poliţiştii au aplicat un număr de 7 sancţiuni contravenţionale conform HG 876/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la regimul transporturilor navale.

           

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii