fost detinut politic 002

Descendent al unei familii de  ţărănişti

În ciuda celor 84 de ani ai săi, clujeanul Florian Pop este un bărbat încă în putere. Nimeni n-ar putea bănui vreodată că sub privirea sa blajină se ascunde un adevărat luptător, care după ce s-a bucurat de toate privilegiile regimului comunist a devenit brusc persona non grata, ajungând victima unor tratamente psihiatrice de o duritate extremă: şocuri electrice şi injecţii cu apă, administrate în ceafă, pentru pierderea memoriei. Mă invită, cu gentileţe, în curtea impunătoarei sale gospodării din cartierul clujean Andrei Mureşanu. Mărturiseşte, în momentul când îmi surprinde uimirea, la vederea celor două clădiri şi a grădinii superbe, că a muncit mult la ele, inclusiv prin anii `80 când a „beneficiat” de interdicţia de a ieşi din casă, timp de patru ani şi jumătate… “De altfel, grădina asta cu legume m-a ţinut în viaţă”, râde el, destins. Îmi demonstrează că s-a pregătit temeinic pentru vizita mea, arătându-mi o geantă din care scoate un vraf de acte şi fotografii, inclusiv „Cartea albă a rezistenţei anticomuniste din zona Clujului”, editată de fostul preşedinte al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, filiala Cluj, medicul Traian Neamţu. O răsfoieşte în faţa ochilor mei şi remarc spaţiul generos ce-i este dedicat.  Privesc şi o parte a fotografiilor sale de familie, în care apar mereu trei unchi ai săi, foste personalităţi ale vieţii social-politice de dinainte de instaurarea comunismului în România: Ioan Pop – semnatar al actului Marii Uniri de la 1918, fost ministru secretar de stat şi prieten al lui Iuliu Maniu, decedat mai târziu în închisoarea Sighet, Anton Pop – fostul chestor al Poliţiei Cluj, timp de mulţi ani, până la cedarea Ardealului de Nord din 1940, arestat în 1948 de către comunişti şi eliberat din puşcărie, în 1962, printr-un adevărat miracol şi Candin Pop – fostul director al Băncii „Albina”din Alba-Iulia, închis la rândul său la Penitenciarul Gherla şi decedat acolo în anul 1962. Mai apare în fotografii şi un alt unchi al său, academicianul Emil Pop. Pe acesta îl numeşte, cu veneraţie „îngerul vieţii mele”, cel care l-a adus – din satul originar al întregii familii, Bucerdea-Vinoasă, jud Alba – la Şcoala de Arte şi Meserii din Zlatna şi apoi la Şcoala Pedagogică din Cluj – fiind totodată şi cel care l-a învăţat cum să “fenteze” vremurile, falsificându-i biografia pentru a nu repeta avatarul celorlalţi membri ai familiei. Dar despre acest aspect, ceva mai târziu… Referitor la Emil, unchiul său preferat, Florian Pop mai spune cu mândrie că acesta a fost fondatorul paleopalinologiei româneşti (n.n. – ramură a botanicii bazată pe studiul sporilor şi polenului fosil), creatorul şcolilor româneşti de citofiziologie, fitogeografie şi palinologie, promotor al ocrotirii naturii şi strălucit istoric al ştiinţei. Iar pentru clujeni – pe lângă realizările sale de talie mondială – acesta mai are un merit: este creatorul Parcului Central al municipiului. Adaugă, apoi, pentru a sublinia importanţa carierei unchiului său:”La un moment dat, americanii l-au invitat la un congres de ştiinţele naturii, care urma să se ţină în ţara lor, însă comuniştii l-au oprit pe unchiul de la deplasare. Organizatorii n-au cedat, au intervenit direct la Gheorghe Gheorghiu-Dej şi au reuşit să-l aibă până la urmă printre participanţi. Unchiul a fost urcat într-un avion pregătit, special pentru el şi dus peste Ocean, ajungând acolo în ultima clipă…” Amintirile frumoase par a-i fi dat aripi bătrânelului. Ţine cu tot dinadinsul să îmi descrie un alt episod din viaţa familiei: împrejurările, desprinse parcă dintr-un roman de aventuri, prin care unchiul său Anton Pop, fostul chestor al Poliţiei Cluj a ieşit din puşcărie în anul 1962, din Penitenciarul Aiud, după paisprezece ani de detenţie: “ L-a eliberat chiar secretarul II al organizaţiei PCR din Cluj, unu’ Asztalos Janos, fost ilegalist, pe care unchiul îl iertase de la arestare când se afla încă la conducerea Poliţiei Cluj. I se făcuse milă de el, fiindcă Asztalos avea o fiică bolnavă – ba mai mult, l-a şi dus cu maşina personală până acasă, în comuna Căşei. După ani, ajuns în puşcărie, la Aiud, unchiul lucra la secţia strungărie şi auzise că acest Asztalos ocupa o mare funcţie politică la Cluj, aşa că i-a trimis un bilet, printr-un deţinut de drept comun  proaspăt eliberat, în care îi cerea ajutorul. Şi – minune! Asztalos a primit mesajul său şi l-a scos din puşcărie. Ba, mai mult i-a rezolvat atribuirea unei locuinţe, pe strada Gh.Lazăr nr. 2 din Cluj şi apoi şi pensia…”

Sorin Grecu 402

 

În rândul ofiţerilor de Securitate

La Cluj, Florian Pop absolvă, în anul 1950, Şcoala Pedagogică, după care se înscrie la Facultatea de Matematică-Fizică…Aici intervine o problemă: pentru că părinţii săi erau consideraţi  chiaburi (deşi acum erau “oameni flămânzi”, li se luaseră toate proprietăţile) a fost dat afară din Căminul “Emil Racoviţă ”. Atunci unchiul Emil a folosit un tertip: fabricându-i o origine “sănătoasă”, l-a transferat, în 1953, la Facultatea de Construcţii, secţia seral, find angajat pe post de desenator la Institutul de Proiectări  pentru Chimie, IPROCHIM, filiala Cluj. Arată apoi că a absolvit cu note mari şi bursă de merit facultatea, în 1958, după care  – bazându-se pe dreptul său de a pretinde angajarea la locul de muncă unde funcţiona – cere să fie repartizat tot la IPROCHIM. Însă în ziua repartiţiei, 1 octombrie 1958, spre marea sa deznădejde rectorul facultăţii îl trimite pe strada Traian nr.27, unde se afla sediul Securităţii Cluj, la colonelul Ghertz Mauriţiu. Acolo, i se cere să-şi scrie autobiografia, după care e lăsat să se întoarcă în satul natal, la Bucerdea Vinoasă, urmând să se prezinte din nou, pe 1 noiembrie, în faţa colonelului. Între timp sătenii îi transmit că diverşi agenţi din zonă i-au verificat cu minuţiozitate familia. Constată apoi că – în ciuda “bubelor” în cap ale unchilor săi, aflaţi în puşcăriile comuniste – este rechemat şi angajat, fără posibilitate de refuz, la U.M. 0110 Cluj, aflată în subordinea Securităţii Statului. (n.n – Mai mult ca sigur, unchiul Emil – aflat deja în funcţii înalte în mediul universitar clujean – avusese o anumită influenţă şi, ca să-l ferească pe Florian de suferinţe asemănătoare cu cele ale celorlalţi membri ai familiei, l-a orientat în această direcţie.) Colonelul Ghertz îi cere ca în scurt timp să identifice subsolurile rezistente în caz de atac aerian, să urmărească, în calitate de expert, lucrările de realizare a adăpostului antiatomic Cluj şi să întocmească planul de protecţie şi adăpostire a populaţiei Regiunii Cluj. Harta întocmită de către inginer este atât de reuşită – iar construcţia celor treizeci şi şase de adăposturi antiaeriene aşişderea, inclusiv a celui antiatomic – încât colonelul Ghertz îl trimite pe Florian la Băneasa, unde şeful “protecţei şi adăpostirii” pe ţară era generalul Ioan Geoană, tatăl actualului politician. Acesta, încântat de rezultatele tânărului, intenţionează să-l instaleze şef ALA în judeţul Hunedoara, însă Florian refuză cu hotărâre, pentru că tocmai se căsătorise şi soţia lui se împotrivea unei plecări din Cluj. Deşi uimit de răspuns, dovedind până la urmă cumsecădenie, generalul îl întreabă  unde doreşte să fie repartizat. Florian îi răspunde că doreşte să rămână la IPROCHIM. Este angajat rapid la locul de muncă dorit, de unde împreună cu cinci colegi este trimis pentru şase luni în U.R.S.S., la Reazan şi Leningrad pentru a construi în ţară o uzină de recuperare a metalelor rare, cu materiale pe care le propuneau sovieticii. În cele din urmă contractul nu s-a mai finalizat, însă şederea în Uniunea Sovietică i-a prilejuit acestuia cunoaşterea unor colegi ruşi, cu care a continuat să corespondeze şi după întoarcerea sa acasă. Florian se afla deja “pe val”: este chemat de două ori la Consiliul de Stat, unde primeşte două brevete, în anii 1971 şi 1974:  “Medalia a 50-a – aniversare a PCR” şi “Medalia 30 de ani de la eliberarea României de sub dominaţia fascistă”, semnate personal de către Nicolae Ceuşescu. Îmi arată copiile xeroxate ale brevetelor, recuperate de la CNSAS, după ce i-au fost confiscate, când era considerat duşman al poporului: ”Mai am şi altele, p… mamii lor, tot diplome pentru calitatea lucrărilor” – îşi varsă Pop năduful pe cei care i-au pricinuit atâta rău. Devenise, între timp, un om de bază pentru instituţie, mai ales în domeniul supravegherii şi supervizării construcţiilor ce se efectuau în fabricile care produceau exploziv pentru armată. Munceşte pentru Combinatul chimic Făgăraş, Combinatul chimic “Victoria”. Restul locurilor de muncă nu le mai ştie. Se scuză: “Am fost tratat psihiatric anti-memorie, încontinuu, timp de 27 de zile, aşa că încă mai am sechele destul de serioase şi uit multe lucruri. De altfel, pe cei care mi-au făcut electroşocuri şi injecţii cu apă, în cap, de la Clinica Psihiatrică nu mi-i mai amintesc nicicum…Ţin minte – când am scăpat de acolo, timp de o lună m-am târât în patru labe ca şi câinii…”

fost detinut politic 007

În conflict cu Elena Ceauşescu

Revine însă repede la subiect şi-mi descrie momentul şi împrejurările în care s-a declanşat drama sa personală: “Întrucât industria chimică folosea materiale uşor degradabile sub acţiunea acizilor, de la o fabrică din Austria – unde se produceau explozibili – s-a furat de către securitatea noastră o metodă de realizare a materialelor inoxidabile care rezistau la acţiunea acizilor. Astel, pe table groase de de 8-10 cm se lipeau, prin explozie, plăci de tablă de inox, neatacabile de acizi.” Tocmai alegerea locului unde urma să fie construită o asemenea fabrică i-a adus până la urmă pierzania, comandată de la cel mai înalt nivel. Tovarăşa Elena Ceauşescu insistase mereu ca respectiva clădire să se ridice în Munţii Făgăraş, lângă Lacul Bâlea, departe de ochii şi, mai ales, urechile lumii, iar lipirea materialelor să se facă prin metoda furată de la austrieci, adică prin explozii repetate. Şi, pentru a-şi implementa ideea, a convocat o comisie naţională, din care făceau parte executantul uzinei şi proiectantul…adică inginerul Pop. “Greşeala mea a fost că m-am împotrivit proiectului, fiindcă era dovedit ştiinţific faptul că de la altitudinea de peste 2000 de metri exploziile s-ar fi auzit până hăt-departe, în oraş şi, pe deasupra era absurdă defrişarea unei păduri şi construirea unei şosele lungi de zece kilometri, în vârf de munte“ – arată acesta. Afirmaţia respectivă l-a trimis pe inginer direct la munca de jos, la planşetă, fiindcă membrii comisiei i-au raportat tovarăşei ce declarase inginerul clujean…  Urmează luni de zile chinuitoare, în care este ignorat de toată lumea, inclusiv la serviciu. Profund nemulţumit de drama personală, de politica economică şi de “mersul” ţării, Pop ia legătura cu prietenii săi din U.R.S.S., prin consulatul maghiar din Cluj, semnalându-le cazul său şi totodată derapajul conducerii ţării de la principiile democratice. Securitatea îi interceptează, printr-un specialist, în plină stradă, cea de-a treia scrisoare trimisă către autorităţile sovietice şi, în 27 iulie 1976, îl arestează internându-l la clinici din Cluj şi Bucureşti, ca „bolnav psihic”. Aşa cum a putut constata chiar el – însă tardiv, după ani,  primind Hotărârea 1512 din 6 mai 1992, emisă de Comisia de Aplicare a Decretului-Lege 118/1990. Redăm din conţinutul scrisorii recuperate de la CNSAS său doar o formulare: “Scrisoare deschisă către poporul U.R.S.S. şi R.P.U.: La noi, paranoicul doreşte şi muncitorul plăteşte…” Revine inginerul, spunându-mi motivul pentru care a fost, efectiv, reţinut: “Am fost arestat pentru că am fost identificat ca <<autor al unor înscrisuri cu conţinut duşmănos la adresa orânduirii sociale şi de stat în ţara noastră>>”

Calvarul continuu

Sorin Grecu 396

Este eliberat la 29 decembrie 1980, după care este pensionat, pe caz de boală. Reuşeşte să supravieţuiască din roadele grădinii şi ale celor trei solarii a amenajate în gospodărie. Însă chiurile lui nu se sfârşesc aici: este urmărit şi tracasat aproape zilnic, până în 1990, de către sectoristul din zonă. Suprasaturat şi scârbit de evenimetele trăite, primul lucru pe care-l face după revoluţie Florian Pop este să emigreze în Germania, ascultând sfatul poetei Ana Blandiana şi al soţului acesteia, scriitorul Romulus Rusan, cu care fusese coleg de facultate. Aceştia îi mărturisiseră solemn, cu mâna pe inimă, că nu cred ca ţara noastră va scăpa vreodată de comunişti… Însă, în timpul evenimentelor din 1990, de la Târgu Mureş, cuprins de sentimente patriotice, se întoarce repede în ţară, hotărât să dea şi el o mână de ajutor, chiar cu arma în mână de-ar fi fost nevoie… Se afla pe ultima sută de metri înainte de obţinerea azilului politic în Germania, însă întoarcerea în ţară îl costă pierderea lui. Apoi, la Conferinţa Internaţională a Amnesty International, din 1990 de la Bucureşti când este chestionat de o comisie internaţională în privinţa despăgubirilor pe care şi le doreşte pentru chinurile îndurate în timpul comunismului, Florian Pop ia o decizie – spune el – total greşită: “În loc să optez pentru un tratament medical în Germania, pentru suferinţele psihiatrice îndurate, am hotărât să aleg banii, cele 5.000 de mărci care mi-au fost oferite, fiindcă visam să-mi cumpăr un tractor pentru cei 2.500 de metri pătraţi pe care-i deţin.” Însă – ghinionist fiind – Florian Pop n-ajunge să aibă parte de tractor. Aflat la o casă de schimb din Bucureşti este “şmenuit” de nişte escroci şi lăsat fără o leţcaie. Clujeanul reuşeşte până la urmă să îi identifice pe hoţi şi îi dă pe mâna justiţiei. Însă aceştia, prin diverse tertipuri avocăţeşti aceştia reuşesc să împiedice punerea în aplicare a hotărârii Tribunalului Bucureşti, care-i dăduse dreptate clujeanului. În complicitate – susţine cu hotărâre păgubitul– cu angajaţii instituţiei care împarte dreptatea…

Şi totuşi, senin şi optimist

După întoarcerea sa din Germania, Florian Pop a intrat în rândul membrilor Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, filiala Cluj şi – chiar dacă unii membri ai asociaţiei au strâmbat din nas, cunoscându-i trecutul be securist – s-a pus pus, zi şi noapte, la treabă, cu energia-i binecunoscută, aducându-şi contribuţia la realizarea tuturor monumentelor ridicate de A.F.D.P.R. Cluj. Astfel, are la activ următoarele realizări, multe din ele pe propria cheltuială: de la cele 153 de cruci ale deţinuţilor politici îngropaţi în cimitirul de pe Dealul Cărămidăriei din Gherla, turnate de el (ca o ironie, şi-a păstrat una şi pentru el, în curte, să o aibă la căpătâi când va trece la cele veşnice), până la monumentul celor executaţi de Carol al II-lea, din Cimitirul Central din Cluj. Mai are la activ realizarea Crucii Martirilor  din Penitenciarul Gherla, înaltă de 16 metri, cu cele şaisprezece planşe de inox aferente, pe care a gravat cu mâna lui numele celor 516 luptători anticomunişti decedaţi acolo, apoi paraclisul din “celula morţii” din Penitenciarul Gherla, locul unde i-a murit unchiul Candin şi, în fine, Monumentul Rezistenţei Anticomuniste din Cluj, aflat la intrarea în Parcul Municipal, ale cărui lucrări le-a supravegheat, neîntrerupt timp de doi ani, atât cât a durat construcţia.. O poveste neobişnuită, a vieţii unui om nici alb-alb, nici negru-negru. A unui om aflat sub vremuri… Care-mi zâmbeşte, cu ingenuitate, la despărţire, şi-mi spune: “Ştiţi, viaţa mea a fost ca un film. Dacă am reuşi să o transpunem şi în imagini, cred că ea ar interesa pe foarte multă lume… ”

fost detinut politic 011