Cea mai mare expoziţie internaţională de machete realizate din piese LEGO este deschisă la Cluj-Napoca până în 5 iunie. Ethnologia Galactica – Expoziţia de vară organizată de Asociaţia Brickenburg ocupă nu mai puţin de 600 de metri pătraţi şi foloseşte milioane de piese.
Una dintre cele mai impresionante lucrări a fost ridicată de Ivan şi echipa sa din Serbia.
IVAN ANGELI: De fiecare dată încercăm ceva nou şi diferit. Acum am realizat un castel de gheaţă cu multe lumini şi ornamente de zăpadă.
Pasionaţii nu asamblează seturi oficiale, ci combină piesele pentru a obţine modele unicat, cum ar fi cel al locomotivei electrice româneşti.
Peisajele urbane, cu trenuri care vin la fix şi numeroase spaţii verzi ocupă partea centrală a expoziţiei. Există însă şi maşinării complicate făcute pentru a arăta talentele inginereşti ale autorilor
Temele SF cum ar fi Războiul Stelelor sau Alien sunt de asemena foarte căutate.
Expoziţia este deschisă până în data de 5 iunie la Muzeul Etnografic din Cluj Napoca.
sursa: TVR Cluj