reguli noi de înmormântare

Reguli noi de înmormântare. Decesul unei persoane dragi, de a cărei înmormântare trebuie să ne ocupăm este un moment trist, marcat de regrete şi suferinţă, prin care nimeni nu şi-ar dori să treacă.

Viaţa însă ne pune şi în faţa unor astfel de situaţii, cărora trebuie să le facem faţă.

În tradiţia ortodoxă există numeroase obiceiuri şi ritualuri de înhumare, care diferă de la zonă la zonă. Dincolo de tradiţiile locului, mortul trebuie înhumat după reguli stricte, pe care toată lumea va trebui să le respecte.
Aceste norme fac parte dintr-o hotărâre de guvern, care nu mai lasă nimic la voia întâmplării în ceea ce priveşte ritualul de înmormântare.

4 Reguli noi de înmormântare pe care este musai să le respecți dacă nu vrei să fii amendat

Reguli noi de înmormântare. Iată care sunt principalele modificări ale legii înhumării:

1. Slujba religioasă nu este permisă în cazul incinerării

Modalitatea înmormântării poate fi religioasă sau laică, în conformitate cu voinţa exprimată în timpul vieţii de persoana decedată. În acest fel, incinerarea nu este exclusă de lege. În schimb însă, incinerarea cu preot care să oficieze o slujbă religioasă este interzisă. „Rânduiala creştin-ortodoxă nu permite înmormântarea fără slujbă religioasă, nici incinerarea cu preot care să oficieze o astfel de slujbă. Există însă şi excepţii – cei care trec în nefiinţă ajungând incineraţi în urma accidentelor, sau cazurile persoanelor decedate în alte state, în care incinerarea este obligatorie, fiind specificată clar de legile respectivei ţări. În astfel de cazuri, cenuşa ori rămăşiţele pot fi înmormântate creştineşte, după tradiţia ortodoxă”.

2. Înhumarea trebuie să aibă loc în decurs de 36 de ore de la data decesului

…………………………..

Află care sunt cele patru norme impuse prin noul act legislativ, în ceea ce privește înhumarea persoanelor decedate aparținătoare și îngrijirea mormintelor în care acestea au fost înhumate.

Citește mai departe despre noile reguli de înmormântare