Sunteti aici:ReportajeMii de români au fost prinși de pandemie în Italia, abandonați de stat în Italia se întorc acasă pe cont propriu

Mii de români au fost prinși de pandemie în Italia, abandonați de stat în Italia se întorc acasă pe cont propriu

Publicat in data

Mii de români au fost prinși de pandemie în Italia, pe când se aflau în concedii sau vizite scurte. La sfârșitul lui martie, statul român a repatriat câteva sute de cetățeni, în general cei aflați la munci sezoniere.

Restul au fost lăsați de izbeliște, așa cum este cazul Danielei Avram, care, ca mulți alți compatrioți, au scos bani din buzunar sau au împrumutat pentru a fi aduși pe ocolite la graniță.

Pensionară pe caz de boală, Daniela Avram (49 de ani) reușește de câțiva ani să ajungă în Italia în concediu la invitația unei prietene vechi, care-i plătește biletul de avion și îi asigură tot confortul acolo, ca unui musafir.

De data asta, vacanța stabilită pentru 22 februarie – 12 martie s-a transformat într-un coșmar.

Daniela a aflat că primul zbor a fost anulat, cel din 12 martie, așa că a sunat la consulat, după ce la compania aviatică i-a răspuns un robot. De la instituția statului român i s-a transmis inițial că n-a apelat o firmă de transport, dar domnul cu care a discutat a fost mai înțelegător, când a aflat că e pensionată pe caz de boală.

daniela avram
Daniela Avram, foto arhiva personala

Necăjită de experiență, Daniela Avram ne-a detaliat prin ce a trecut. „Până anul trecut în vară, aveam pensie 620 de lei și acum 704 lei. Cu compensare, în România medicamentele mă costau 80 de lei, iar în Italia sunt mult mai scumpe. Doar un singur medicament ajunge la suma asta pentru 20 de zile, iar eu am stat acolo două luni și jumătate.

A trebuit să împrumut bani, pentru că aveam dureri mari și nu rezistam fără tratament. Am vorbit la consulat de nenumărate ori, până când s-au blocat adresele de email ale instituției și telefonul suna ocupat încontinuu (nu eram singura, ci peste 200 de români doar în regiunea Torino) .

Cum e posibil să nu te ajute nimeni din partea statului român? Mi-am și instalat o aplicație de la MAE, care s-a dovedit la fel de inutilă”, a declarat pensioanara.

Revenirea în țară pe șest. „Sper doar să nu fi luat virusul de la cineva”

Povestea Danielei Avram a continuat cu episoade tensionate, pentru că nu a putut ieși mai bine de o lună din casă. Ea nu putea mânca orice, pentru că are un regim alimentar, iar la farmacie tot prietena ei mergea.

Ceea ce era o bucurie anul trecut s-a transformat într-un coșmar, mai ales după ce prietena ei a rămas fără loc de muncă, la circa trei săptămâni după începerea concediului.

Situația tot mai grea a făcut-o să intre pe diverse grupuri pe Facebook, unde există români care-ți promit să te aducă la graniță contra unei sume de bani. „Sunt foarte mulți pe aceste grupuri.

E disperare mare. Unii au copii mici cu ei. Inițial, am găsit la 150 de euro, dar nu s-a mai putut. Apoi multă vreme 300-400 de euro. Nu-mi permiteam să împrumut această sumă, pentru că mi-ar fi luat mult timp să o returnez din pensia mea amărâtă. Abia pe 7 mai am găsit cu 200 de euro, bani pe care mi i-a trimis sora mea și-i voi înapoia la anul.

Pentru suma asta, o firmă de transport din Mehedinți ne-a adus duminică, 10 mai, la 50 de kilometri de graniță într-un microbuz 8+1. Apoi, dintr-o localitate din Ungaria, un taxi ne-a dus până la un kilometru de Nădlac. Au fost cu mine în mașină încă trei persoane, dintre care o doamnă care venise în Italia ca mine, dar doar pentru trei zile. A stat trei luni.

Aici, la graniță, erau foarte mulți romi, pe care i-am ajutat să-și completeze declarațiile, că nu știau să scrie. Nu-i puteam refuza, că eram în aceeași situație cu ei. După un triaj pe județe, am fost transportată cu o dubiță la Moneasa, împreună cu alte patru persoane. E o stațiune la 100 de km de Arad, unde voi sta două săptămâni în carantină.

E curios că nu ni s-a luat temperatura niciunde. Nici la graniță, nici aici unde-s carantinată. Condițiile sunt însă foarte bune.

Sper doar să nu fi luat virusul de la cineva, mai ales c-am aflat că în microbuz am fost împreună cu o femeie ce a fost internată în Italia. Da, pentru Covid-19. Săraca…abia respira”, a mai spus intervievata, care, între timp, a primit vestea că biletul de avion de pe 22 mai a fost iar anulat. Din informațiile noastre, zborurile dinspre Italia vor avea loc în iunie. Până atunci, românii blocați acolo vor aștepta ajutorul statului român, care, ca de obicei, întârzie.

Telefonul, solicitările și aplicația inutile

Despre aceste situații, Cronicarul a aflat acum două săptămâni, iar în urmă cu 10 zile am făcut solicitări către Ministerul Afacerilor Externe (telefonic și email), pentru că sunt sute de români doar în Torino în aceeași situație.

Am fi vrut să cunoaștem situația la nivelul Italiei și ce măsuri se iau. În schimb, am primit două promisiuni că răspunsul va venit repede, dar nu s-a întâmplat. Exact ca în cazul Danielei Avram.

Pentru o anumită sumă, încă necunoscută, MAE s-a decis să-i ajute pe românii de peste hotare cu Aplicația Călătorește în siguranță. Aplicația este complexă, dar n-au fost mesaje care să-i arate eficiența. Și în cazul nostru s-a dovedit inutilă.

Sursa

INTRA IN DISCUTIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele articole

Advertorial PNL

Ref. la: Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan: Votul pentru PNL la alegerile parlamentare,...

Candidații PNL Cluj la Parlament susțin viziunea de revenire a creşterii economice peste 3% din Programul de Guvernare PNL 2025-2028

Candidații PNL Cluj la Senat și Camera Deputaților susțin măsurile economice din Programul de...

VIDEO: Mega afacerea politică Nordis de Turda

Primarul Turzii, Cristian Matei și consilierul local Paul Sârbu, președintele Comisiei de Urbanism din...

Alte articole

Advertorial PNL

Ref. la: Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan: Votul pentru PNL la alegerile parlamentare,...

Candidații PNL Cluj la Parlament susțin viziunea de revenire a creşterii economice peste 3% din Programul de Guvernare PNL 2025-2028

Candidații PNL Cluj la Senat și Camera Deputaților susțin măsurile economice din Programul de...