Maternitatea, alăptatul, slăbirea bruscă, vârsta sunt factori  care afectează frumuseţea unui sân sănătos. Cele mai multe femei au mereu ceva de reproşat sânilor lor, ba că sunt prea mici, ba prea mari, ba depărtaţi, ba lăsaţi, dureroşi, turtiţi, în formă de pară, când ele ar vrea în formă de măr, prea puţin denşi, în loc să fie fermi. Cert este că puţine femei sunt mulţumite de sânii lor şi mai ales după o anumită vârstă, li se pare că şi-au pierdut din atributele de frumuseţe care odinioară le făceau să fie mândre. Un singur atribut este, însă, esenţial şi acela este sănătatea, căci nimic nu se compară cu un sân sănătos

În urmă cu ceva vreme am fost la Spitalul Judeţean de Urgenţă Cluj, atunci când secţia de Radiologie şi Imagistică Medicală inaugura noul mamograf. Mi-a fost atunci partener de dialog doamna doctor Anca Ciurea, care alături de o echipă tânără, cu rezidenţi entuziaşti, examinau primele imagini obţinute cu noul mamograf. Discuţia noastră a fost lungă, subiectul extrem de important şi de aceea am ales să redăm în întregime informaţiile obţinute cu acest prilej, astfel că revenim cu partea a doua şi câteva subiecte extrem de importante.

Experienţa dobândită de domnia sa în Olanda şi profesionalismul, pasiunea şi dăruirea cu care munceşte au făcut ca discuţia noastră să atingă câteva probleme importante pentru sănătatea femeilor.

mamograf

Ce fel de paciente vin aici pentru o examinare a sânului?

Dr. Anca Ciurea: Avem paciente de toate felurile, de toate vârstele, de toate culorile, de toate naţionalităţile, inclusiv paciente  care vin din Italia, din Canada, din Statele Unite. Asta se întâmplă pentru că aici accesul este mai uşor şi au încredere în sistemul medical din România, în calitatea specialiştilor.

Avem paciente numai speriate, care vor să-şi facă un screening din proprie iniţiativă, pentru că, din păcate, nu avem programe naţionale de screening. Apoi, avem paciente foarte speriate, care vin pentru că au simţit ceva la sân şi cu toate aceste categorii este foarte greu să vorbeşti. Pentru că pe unele trebuie să le linişteşti şi să le convingi că nu au absolut nimic, altora trebuie să le spui că au o treabă serioasă şi  tre-buie să le-o spui de aşa natură, încît să nu le sperii prea tare,  să intre în panică, dar nici să minimalizezi, să se liniştească şi să nu mai facă nimic.

Cel mai greu este să găseşti calea de mijloc, pentru a le transmite ceea ce trebuie, ce au de făcut, să le iei de mână şi să le duci prin diagnostic la oncolog, la biopsie…

Un program naţional de screening este foarte necesar

În primul rând, ca să fie derulat un program de screening la nivel naţional, este nevoie de foarte mulţi bani şi de mai multe centre specializate. Nu se pot face investigaţiile pentru femeile din întraga ţară într-un singur loc, pentru că pacientele au nevoie de un acces facil la locul de screening.

Mai este nevoie de nişte coordonatori foarte buni, care să gândească acest program. Desigur, există ţări  care au programe de screening de unde ne putem inspira în organizarea unui asemenea demers, dar primii paşi sunt centrele şi aparatura necesară, de  cea mai bună calitate. Ele sunt nefolositoare fără  personal calificat de înaltă performanţă profesională, medici şi tehnicieni, personal auxiliar, pentru că screeningul se face pe bază de invitaţie. Îţi mai trebuie o bază de date, să identifici grupul de paciente cărora urmează să le faci un screening şi acelor paciente să le trimiţi o invitaţie o dată pe an sau o dată la doi ani, în funcţie de cum este programul, pentru ca ele să vină, să li se facă examinarea.

Intervin apoi medicii de familie, medicii din centrele de sân unde merge rezultatul. Pacientele care necesită investigaţii suplimentare, adică acelea la care vezi ceva se întorc şi trebuie stabilit diagnosticul, aşadar ideal ar fi să ai mai multe centre de sân în care să se facă şi screeningul, adică depistarea şi diagnosticarea prin investigaţii suplimentare, acolo unde este nevoie.

La ora actuală, un astfel de centru de sân nu există în România.

Există locuri care ar putea prelua o asemenea acţiune, dar nu este nimic organizat, în  care să nu mai trebuiască făcut mare lucru  şi să poată derula de mâine un program de screening. Avem clinici de radiologie în sistemul de stat şi privat, cărora pacientele li se pot adresa pentru un screening şi un diagnostic. Dar acestea nu sunt centre în care să se şi opereze, să se trateze oncologic. De fapt, toate ar necesita o coagulare, pentru a reduce mortalitatea cauzată de cancerul de sân, de la evaluare şi diagnosticare în stadii incipiente, până la tratare şi operare.

Mamografii se fac în multe locuri din ţară, inclusiv la nivel european în câteva centre. Avem, aşadar, datele preliminare necesare, dar practic avem nevoie de finanţarea unei infrastructuri pentru derularea la nivel naţional a unui program naţional de screening.

Rep.: Când se prezintă o pacientă pentru o examinare cu mamograful? 

Dr. Anca Ciurea: În principiu, după împlinirea vârstei de 40 de ani, dar şi limita de vârstă este variabilă, în funcţie de ţări şi de programul de screening al fiecăreia, dar în general, orice femeia  care doreşte o investigaţie mamară începe cu mamografia. Fie că e în scop de screening, fie că e pentru un diagnostic, aceasta se poate prezenta la o examinare. Intenţia de screening este aceea în care pacienta nu are niciun simptom, dar doreşte o examinare, iar spentru diagnosticare, atunci când pacienta a depistat o problemă la sân, un nodul, o scurgere din sân, un tegument retractat.

Până la 40 de ani se preferă ecografia, pentru că la sânul tânăr, prin mamografie se vede mai puţin. În plus, un sân tânăr este mai sensibil la iradiere, pentru că mamografia  se face cu raze X, şi atunci preferăm ecograful.

Mamografia se face întotdeauna după ecografie la o pacientă tânără la care ecografic ai găsit un cancer de sân. Din păcatre, am avut paciente de 18 ani cu cancer de sân, de 21, 23, 26 de ani… Tuturor le facem şi mamografie după ce avem un diagnostic pus de oncolog.

Rep.: Care este starea de sănătate a femeilor de aici, ca frecvenţă a cancerului de sân?

Dr. Anca Ciurea: Stăm la fel cu restul ţărilor din Europa, diferenţele nu sunt foarte mai. Pacientele din mediul urban sunt mai informate, ştiu de posibilitatea de screening şi au accesibilitate la asemenea examinări, la specialişti şi foarte multe urmează controalele periodice din proprie iniţiativă. Unele au bilet de trimitere de la medicii de famile, altele preferă să meargă în sistemul privat. La acest grup de paciente descoperim cancere în stadii extrem de mici, incipiente, adică 1, 2, 3 milimetri sau stadii zero. Aceste situaţii se rezolvă cu o intervenţie chirurgicală limitată, fără mastectomii, care nu se prea mai practică, iar vindecarea lor este spre 100%.

Pacientele din mediul rural, care locuiesc, mai ales în zone cu un acces redus la specialişti, vin în stadii destul de avansate. Din păcate, vezi câte o tumoră mare, exulcerată, infectată şi care e…

Rep.: Între atitudinea pasivă, de acest tip, când stai şi nu faci nimic, deşi o problemă gravă se petrece în corpul tău şi cea de tip Angelina Jolie, care a recurs la mastectomie totală bilaterală, care este calea de preferat?

Dr. Anca Ciurea: Noi recomandăm tuturor femeilor care ajung aici pentru orice tip de examinare să-şi facă o examinare a sânului o dată pe an, fie ecografică, dacă sunt paciente tinere, fie mamografică după 40 de ani, o dată pe an, cel târziu o dată la doi ani.

Exemplul dat nu este din cealaltă categorie, pentru că Angelina Jolie are o mutaţie de RCA pozitivă, ceea ce înseamnă că prezintă un risc de 85% de a face un cancer mamarâ şi/sau ovarian.

mamograf

Rep.: Cum se depistează această situaţie?

Dr. Anca Ciurea: Acest risc se descoperă prin determinări genetice şi pentru acestea, în România există puncte de recoltare a unor reprezentanţe, dar analiza propriu-zisă se face în străinătate, se trimite în alte centre din Europa şi nu este decontată de Casa de Asigurări de Sănătate, iar pacientele o fac exclusiv pe cheltuială proprie.

Rep.: Mamografia, în schimb, se decontează. Cât costă o mamografie?

Dr. Anca Ciurea: Casa de Asigurări rambursează 50-70 de lei pentru mamografia unilaterală şi în jur de 100 cea bilaterală.

În mediul privat, o mamografie analogă, adică cu film, cu soluţii şi aparate mai vechi şi mai ieftine, costă150  de lei. La mamograf digital, în mediul privat costă 250 de lei.

Spitalul Judeţean cheltuieşte mult mai mult. E vorba de personal, de aparatul în sine, care e foarte scump, dar cu toate componentele a costat în jur  de 360 000 de euro. În plus, pentru un diagnostic e nevoie de ace cu cârlig, ca nişte harpoane care atunci când ai o leziune palpabilă se introduc în sân, pentru ca operatorul, chirurgul să meargă pe acel element pentru a găsi nodulul pe care îl are de excizat. Aceste harpoane costă 250 de lei. Mai ai nevoie de un pistol de biopsie şi un ac de 100 de lei. La o leziune malignă, sub chimioterapie, care are tendinţa să dispară şi vrei să păstrezi sânul pacientei, pui un clip de titan care costă 500 de lei. Pentru o biopsie aspirată de vacuum, mai performantă decât ce era înainte pentru că se pot extrage fragmente mai mari, reprezentative, chiar se pot înepărta de leziuni de până la 1,5 -2 cm., un ac pentru o astfel de biopsie costă 258 de euro.

Nici biopsia, nici localizarea, nici clipurile de marcaj nu sunt manopere decontate de Casa de Asigurări de Sănătate şi le suportă spitalul sau pacienta.

Mamograful digital de azi, cu o imagine mult mai bună şi o doză de iradiere redusă a pacientei, are posibilitatea de tomosinteză, adică se realizează o mamografie 3D. Aceasta aduce cu adevărat un beneficiu, atunci când avem paciente cu un sân dens, cu multă glandă mamară ce poate masca leziunile mici. Realizând secţiuni multiple ale imaginii de sân putem depista şi într-un astfel de sân leziuni de dimensiuni foarte mici.

Medicii şi tehnicienii care îl utilizează nu sunt afectaţi, doza de iradiere fiind extrem de redusă, iar cea secundară, din încăpere, practic nu mai există atunci când realizezi o mamografie. Există paciente care refuză mamografia tocmai din cauza temerilor legate de iradiere, dar n-ar trebui să se teamă, aceasta fiind extrem de mică.

Dacă în urma examinărilor se pune un diagnostic de cancer şi el este descoperit în stadiu incipient, dacă e o formă histopatologică bună, tratamentul este minim invaziv. Dacă forma nu este tocmai bună şi pacienta e sub chimioterapie, în ciuda dimensiunilor mici ale tumorii, prognosticul de supravieţuire pe termen lung este unul bun. Sigur că toate cancerele, ca să se vindece, au nevoie nu doar de un tratament în momentul depistării, ci şi de unul care să împiedice o eventuală recidivă locală sau apariţia metastazelor. Asta presupune un tratament  cu efecte adverse de multe ori, mai uşor sau mai greu de suportat de fiecare pacientă în parte.

Cu programele de screening nu preîntâmpinăm cancerul.

Îl poţi doar depista la început, în stadiu incipient, dar marele avantaj pentru o femeie este că, practic, sânul rămâne pe loc, nu se mai fac mastectomii decât în foarte rare situaţii şi doar la cererea expresă a pacientei. Atâta timp cât o femeie îşi poate păstra sânul, cu informaţiile corespunzătoare şi cu susţinerea din partea oncolologului, a radiologului, a chirurgului, a psihologului care există în foarte puţine spitale, poate să treacă peste perioada grea a tratamentului.