Uniunea Artiştilor Plastici din Cluj ar putea rămâne fără galeria de artă şi atelierul de sculptură. Cele două spaţii vor fi retrocedate, prin compensare, unei familii care a castigat in instanta dreptul de a fi despăgubită de municipalitate.

Primaria a fost dată în judecată de o familie deposedată de comunişti de un teren, care în prezent nu mai poate fi retrocedat.

Cei patru proprietari  trebuiau să îşi primească terenul înapoi pe o suprafaţă de aproape 2000 de metri pătraţi într-un cartier al Clujului. Doar că acest lucru este aproape imposibil, pentru că, între timp, aici a fost ridicată o biserică.

În baza legii de compensare din 2013, proprietarii au solicitat alte bunuri. Aşa că au dat în judecată municipalitatea şi au cerut 100 de mii de euro şi trei clădiri din centrul Clujului.

OANA BUZATU, purtător de cuvânt PRIMĂRIA CLUJ-NAPOCA: Cele trei spaţii au fost identificate de către petenţi, au fost evaluate şi propuse instanţelor ca variante de compensare şi instanţa acceptat ca aceste spaţii să fie luate în discuţie pentru această compensare şi a dat sentinţa în acest sens.

Două dintre locaţii aparţin Uniunii Artiştilor Plastici, cu care Primăria Cluj-Napoca are contract până în 2018.

Municipalitatea clujeană a solicitat instanţei revizuirea dosarului, iar o decizie în acest sens va fi luată în data de 16 februarie.

sursa: TVR Cluj

 

Primeşte la prima oră a zilei cele mai noi ştiri din judeţul Cluj pe email!

Adresa de email:

Un serviciu oferit de către feedburner. Politica de confidenţialitate pentru abonaţi.