Sunteti aici:SocialCetățean italian, depistat de carabinieri în Fizeșu Gherlii

Cetățean italian, depistat de carabinieri în Fizeșu Gherlii

Publicat in data

Poliţiştii din Cluj şi carabinierii italieni, cu sprijinul Biroului SIRENE din cadrul Poliţiei Române,  au localizat şi reţinut un cetăţean italian, care era căutat de autorităţile italiene, fiind condamnat la o pedeapsă de 16 ani de închisoare pentru infracţiuni de crimă organizată.  

La data de 10 august a.c., poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj şi doi carabinieri din cadrul Grupului de Carabinieri Napoli, Italia, au depistat un bărbat, în vârstă de 66 de ani, care era urmărit de autorităţile italiene, de aproximativ 9 ani.

Poliţiştii din Cluj, împreună cu ofiţerii italieni, au efectuat astăzi descinderi în două locaţii, cel în cauză fiind depistat într-o locuinţă din localitatea Fizeşu Gherlii, judeţul Cluj.

În cursul lunii mai a.c., faţă de acesta, autorităţile italiene au  emis un mandat european de arestare, pentru infracţiuni de crimă organizată, fiind condamnat la o pedeapsă de 16 ani de închisoare.

Bărbatul a fost reţinut şi prezentat magistraţilor din cadrul Curţii de Apel Cluj, pentru confirmarea mandatului european de arestare, urmând a fi predat autorităţilor italiene.

Pentru depistarea acestuia, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

 

INTRA IN DISCUTIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele articole

Doi Grași pe ROȘU, bârfitori de radio-șanț vor să pună mâna pe Primaria Câmpia Turzii

Petre Pop și Adrian Mischian, doi bărbați fatali aflați la a doua tinerețe, unul...

Sotia patronului Nello Construct, condamnată la închisoare pentru că a bătut minori

In sfârșit, s-a facut dreptate în cazul a două familii din Turda a căror...

Alte articole

Doi Grași pe ROȘU, bârfitori de radio-șanț vor să pună mâna pe Primaria Câmpia Turzii

Petre Pop și Adrian Mischian, doi bărbați fatali aflați la a doua tinerețe, unul...