soferi pericol public

 Poliţiştii Biroului Rutier Cluj-Napoca cercetează un bărbat din localitatea Tîrgul Frumos, judeţul Iaşi, după ce l-au depistat conducând un autoturism deşi avea dreptul de a conduce suspendat.

La data de 14 iunie a.c., în jurul orei 11.20, poliţiştii Biroului Rutier Cluj-Napoca au depistat în trafic, pe strada Cardinal Iuliu Hossu din municipiul Cluj-Napoca, un bărbat de 32 de ani din localitatea Târgul Frumos, judeţul Iaşi, care conducea un autoturism deşi avea dreptul de a conduce suspendat.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul savârşirii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei drept de conducere este suspendat”, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul Penal.

 

CERCETAT PENTRU CONDUCERE SUB INFLUENŢA ALCOOLULUI

 

Poliţiştii rutieri turdeni cercetează un bărbat din Turda după ce l-au depitat conducând sub influenţa alcoolului.

 

La data de 15 iunie a.c., în jurul orei 01.10, poliţiştii Biroului Rutier Turda au identificat un bărbat de 29 de ani din municipiul Turda, judeţul Cluj, care conducea un autoturism pe raza municipiului deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma testării a reieşit o concentraţie de peste 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care acesta a fost condus la sediul unei unităţi medicale unde i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul savârşirii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa alcoolului” faptă prevăzută şi pedepsită de Codul Penal.

*****
CERCETAT PENTRU CONDUCERE FĂRĂ PERMIS ŞI  SUB INFLUENŢA ALCOOLULUI

 

Poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Gherla cercetează un bărbat din comuna Aşchileu, judeţul Cluj, după ce l-au depistat conducând un autoturism deşi se afla sub inluenţa alcoolului şi nu deţine permis de conducere.

 

La data de 15 iunie a.c., în jurul orei 00.10, poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Gherla au identificat în trafic un bărbat de 25 de ani, din comuna clujeană Aşchileu, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 109 pe raza localităţii Aşchileul Mare, deşi nu deţine permis de conducere. În urma verificării cu aparatul etilotest a reieşit faptul că acesta se afla şi sub influenţa băuturilor alcoolice, având o concentraţie de peste 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma rezultatului testării, bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul savârşirii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante psihoactive” şi „conducerea  unui autovehicul fără a deţine permis de conducere”, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul Penal.

 

 

Primeşte la prima oră a zilei cele mai noi ştiri din judeţul Cluj pe email!

Adresa de email:

Un serviciu oferit de către feedburner. Politica de confidenţialitate pentru abonaţi.