România TV – amendă 100.000 de lei de la CNA

Întrunit în ședință publică, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a autosesizărilor și a reclamațiilor primite pentru diferite emisiuni difuzate de posturile de știri (în principal în perioada campaniei electorale) și, constatând abateri de la prevederile legislației audiovizualului, a decis să aplice sancțiuni următoarelor posturi:

— România TV — amendă în cuantum de 100.000 de lei. Radiodifuzorul a încălcat dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, precum și prevederile art. 40 alin. (1) și (2), art. 47 alin. (1), art. 64 alin. (1) lit. a) și b) și art. 65 lit. c) din Codul de reglementare a conținutului audiovizual. Sancțiunea a cuprins o serie de emisiuni difuzate în 6.11, 14.11, 17-28.11.2016, respectiv 5.12 și 8-10.12.2016, printre care emisiuni informative, ediții speciale, ‘România la raport’, ‘Cheia zilei’, ‘Ora de vârf’ și ‘România Exclusiv’ (ediția din 30.10.2016);

— B1 TV — amendă în cuantum de 10.000 de lei pentru emisiunea ‘Dosar de politician’, edițiile din 17, 24, 27 și 30.11.2016, în care nu au fost respectate prevederile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului și nici cele ale art. 40 alin. (2) din Codul audiovizualului;

— Realitatea TV — amendă în cuantum de 5.000 de lei pentru că în ediția din 17.11.2016 a emisiunii ‘Jocuri de putere’ au fost încălcate dispozițiile art. 40 alin. (2) din Codul audiovizualului.

În aceeași ședință, în urma analizării rapoartelor întocmite de Serviciul Inspecție ca urmare a reclamațiilor primite în perioada campaniei electorale, membrii Consiliului au decis să aplice o somație publică postului Bucovina TV din Suceava, deoarece radiodifuzorul nu a respectat dispozițiile art. 68 din Codul audiovizualului.

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii