Mitropolia Clujului donează 255.000 de lei pentru victimele incendiului din Clubul Colectiv

Arhiepiscopia Clujului a anunțat că va oferi 255.000 de lei pentru victimele incendiului din Clubul Colectiv.

În urma ‘Chemării la faptă bună’ adresată credincioșilor de Mitropolitul Andrei, în bisericile și mănăstirile Eparhiei, precum și la Catedrala Mitropolitană a fost organizată o colectă în sprijinul victimelor incendiului din Clubul Colectiv din București.

‘Colecta se cifrează la suma totală de 255.000 lei. Banii vor fi trimiși direct familiilor celor răniți care au nevoie de îngrijiri medicale, pe baza informațiilor și a datelor personale obținute din partea Ministerului Sănătății’, se arată în comunicat.

De asemenea, pe această cale Mitropolitul Clujului le-a mulțumit enoriașilor, precum și preoților și protopopilor pentru acest ajutor pe care l-au adus tuturor celor afectați de tragedia de la ‘Colectiv’.

sursa: Agerpres

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii