Iași-U Cluj 2-0. ”Șepcile roșii” au fost degeaba și la Iași

U Cluj a bătut degeaba 500 de kilometri până la Iași. ”Șepcile roșii” au rămas fără victorie în retur, ultima bucurie făcută fanilor datând tocmai pe 6 decembrie 2014. Culmea, tot în Moldova, sub Pietricica, unde clujenii au înscris de nu mai puțin șase ori. Schimbarea lui Ogăraru nu a adus, deci, nimic bun în tabăra alb-negrilor, Adrian Falub nefiind deocamdată decât cel care își conduce din inerție echipa spre eșalonul secund.

La polul opus, moldovenii sunt pe cai mari și au ajuns la şase meciuri consecutive în care n-au cunoscut gustul înfrîngerii și, dintr-o candidată la retrogradare de Moș Nicolae, ajunge acum să viseze la Cupele Europene.

Partida, în sine, a fost una fără mari probleme pentru echipa gazdă, deși, în min.7, Viveiros țintește transversala, iar Lemnaru nu poate împinge mingea în partă, spre disperarea lui Falub. Moldovenii reușesc să deschidă scorul în min.38, prin Mihalache, care a reluat în poartă de lângă visătorii fundași ai Universității. În min.43, Golubovic trimite și el în transversală, însă clujenii nu renunță și ratează o bună ocazie la ultima fază a reprizei, prin Vlad Morar care a trimis de puțin alături de poarta lui Grahovac.

În min.58, a venit al doilea gol al moldovenilor. Panagopoulos iese greșit pe o centrare, iar Golubovic reia, de la 9 metri, cu capul în poarta goală.

Universitatea Cluj este acum pe locul 15 în clasamentul Ligii I, cu 20 de puncte, și va juca în următoarele trei etape cu Rapid, Craiova și CFR.

Echipele de start:
CSMS Iaşi: Grahovac – I. Voicu, Mihalache, Plămadă, Ţigănaşu – Enescu, Mitici – Ciucur, Onduku, Badic – Golubovici

U Cluj: Panagopoulos – Jovanovici, Neag, Skvorc, Ciupe – Viveiros, Costin, Morar, Lungu, Mengolo – Lemnaru

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.