Corpul de Control al premierului aruncă mănușa DNA Cluj

Clujul e în prag de alegeri locale iar liniștea se așterne ușor pe malurile Someșului. Vechii inamici au îngropat securea războiului, iar acum, într-un mare partid, defileaza împreună înspre voturile clujenilor. Independenții se afișează liberi, dar sunt de fapt pe sfortile unor partide, prea mici pentru Cluj de dreapta. Pata Rât arde, atât depozitul neconform cât și rampa municipiului. Murdăriile se șterg arzând gunoaie.

Murdării de milioane de euro, cuantificate in zeci de mii de tone de deșeuri depozitate în afara amprentei depozitului ilegal sau după închiderea acestuia. Între timp DNA ST Cluj a rămas datoare cu multe cifre 2. Apostu 2, Uioreanu 2, și câte și mai câte….

Iar în acest context, Corpul de Control al premierului aruncă mănușa DNA.

În aceste zile, la Cluj, Corpul de Control al Primului Ministru, dă dureri de cap. Concret, Corpul a trimis către DNA Structura Cluj Raportul privind Cluj Arena, o investiție de 45 milioane euro, din care 14 milioane provin de la Guvernul României iar restul de 31 din fondurile județului Cluj.

Brett_Martin_Cluj_Arena_1 (Small)

Raportul sesizează ilegalitatea alocării de către fostul premier Emil Boc din rezerva Guvernului a sumei de 60 milioane lei, alături de multe alte nereguli de la nivel județean și local din perioada 2008-2010, precum sarabanda avizelor legate de autorizația de construire de la Cluj Arena.  Cartoful fierbinte e în curtea DNA ST Cluj, pentru că cele 38 de pagini ale Raportului sunt absolut devastatoare pentru mulți.

emil-boc-congres (Small)

De asemenea, Corpul de Control al premierului analizează în aceste zile modul de derulare a investiției Pistă 2100 metri de la Aeroportul Internațional Cluj, proiect ce a fost adjudecat prin licitație la suma de 32 milioane euro, și, după 24 de acte adiționale, a ajuns să fie finalizat cu suma de 42 milioane euro.  O poveste deja documentată de DNA, expusă parțial în Cerearea de arestare a lui Horea Uioreanu și Ioan Bene, în Rechizitoriul de trimitere în judecată a a celor doi, dar pierdută prin sertarele DNA.

aeroport (Small)

La fel cum pierdut e și celebrul Dosar disjuns, 78/P/2014, unde se efectuează acte de urmărire penală faţă de suspectul Ciceo David Ioan pentru infracţiunile de luare de mită prev. de art. 289 alin. 1 Cod Penal raportat la art. 6 din legea nr. 78/2000, cu aplic. Art. 5 Cod Penal; abuz în serviciu contra intereselor publice ca infracţiune asimilată celor de corupţie prev. de art. 13 ^2 din legea 78/2000 cu aplic. Art. 297 Cod Penal şi art. 5 Cod penal; totul cu aplic. Art. 1 Cod Penal.

Și bineînțeles Clujul freamătă în simfonia dezvăluirilor din celebrul Dosar Interagro  / Ioan Nicolae în care se explicitează circuitul mitei și al influenței în Palatul Victoria condus de la vremea aceea de  premierul Emil Boc
.
Somn ușor DNA Cluj…..sau deșteptarea din somnul în care te adânciră barbarii de “maghiari”…

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii