ANALIZĂ / Tandemul Boc-Tișe, reinventat în 2016

Clujul este printre primele judeţe unde PNL și-a anunţat deja candidaţii pentru alegerile locale. Se pare că
la Cluj lucrurile sunt foarte clare. Se va reface tandemul Boc-Tișe: Emil Boc candidat la Primăria Cluj-Napoca și Alin Tișe, candidat la președinţia Consiliului judeţean.

Doi foști membri PDL vor reprezenta PNL la alegeri. Clujul, cunoscut drept fief PDL, cel mai probabil nu își va schimba orientarea, doar că a pălit puţin culoarea, din portocaliu în galben.

Clujul rămâne fief…PDL

Organizaţia judeţeană PDL s-a dovedit a fi mai puternică, mai vocală, reușind să își impună candidaţii atât la Primărie cât și la Consiliul judeţean.

Emil Boc şi Alin Tişe au mai ocupat cele două funcţii în tandem în 2008, însă după câteva luni primarul Boc a fost desemnat premier şi a renunţat la mandat.

Provocarea Consiliul Judeţean Cluj

Dacă Primăria Cluj-Napoca a rămas o miză, nu același lucru se poate afirma despre Consiliul judeţean. În ultimul mandat, început în 2012, Consiliul judeţean Cluj a avut nu mai puţini de patru președinţi.

S-a ajuns în această situaţie după ce președintele ales prin vot în 2012, liberalul Horia Uioreanu, este cercetat pentru fapte de corupţie.

În perioada de tranziţie, președinţia a fost asigurată de reprezentantul UDMR, Vakar Istvan. PNL a ieșit ulterior cu un alt candidat ce s-a dovedit nepregătit pentru această funcţie, Mihai Seplecan.

Realizând că au comis o greșeală, liberalii și-au consumat apoi energiile încercând să scape de Seplecan pe care l-au și exclus din partid. Un alt liberal, Marius Mânzat, a preluat conducerea CJ Cluj, începând cu decembrie 2015.

Astfel că situaţia la Consiliul judeţean se află într-un impas: proiecte blocate, fonduri europene pierdute și nimeni care să își asume responsabilităţi. Alin Tișe, unnbun cunoscător al fotoliului de președinte pare să nu se teamă deproblemele pe care le-ar primi moștenire de la predecesorii săi.

Au fost 16 doritori înscriși pentru funcţia de președinte al CJ Cluj, dar se pare că la nivel naţional a fost agreat senatorul Alin Tișe.

PNL Cluj a desemnat candidaţii exclusiv după sondaje. După performanţa politică rezultată din sondaje, nu prin trocuri, algoritm, parităţi si compensări. Decizia Naţională a PNL obligatorie pentru toate
judeţele spune aşa: cei mai bine clasaţi în intenţia de vot dintre doritori vor fi desemnaţi candidaţi. A trecut vremea când personaje ciudate care aveau scoruri infime, dar mizând pe combinaţii meschine, furăciuni şi trocuri politice erau puși să candideze pentru diferite funcţii.

O politică a imposturii. Cum ar putea o persoană sub scorul partidului să candideze la primărie sau să fie cel care trage lista la consiliul judeţean?! Evident că nu ar putea.

PNL a decis ca cei mai buni în sondaje ca intenţie de vot sa fie candidaţi. Asta a fost dorinţa clujenilor în sondaje. Asta a fost decizia naţională a PNL – este mesajul transmis de Alin Tișe imediat după ce a fost anunţat drept candidat

Vechiul PNL nu reușește să impună un candidat

Cele două candidaturi anunţate de Vasile Blaga demonstrează că la Cluj organizaţia PNL este prea slabă și nu a reușit să se impună în intenţiile de vot ale clujenilor. În mod tradiţional, Consiliul judeţean ar aparţine foștilor liberali, însă nu este niciun candidat suficient de puternic să îl învingă pe Alin Tișe.

De altfel, după eșecurile Horia Uioreanu și Mihai Seplecan, este greu să mai convingi pe cineva să își asume funcţia de președinte al Consiliului judeţean Cluj. Vechiul PNL se află într-o scădere de imagine după toate
scandalurile de la CJ Cluj, dar și dupăce liderul lor, Marius Nicoară a intrat într-un con de umbră.

În lipsa unui lider puternic, liberalii sunt nevoiţi să se bazeze pe capitalul de imagine al celor din vechiul PDL. De altfel, acesta este o situaţie câștigătoare pentru toţi membri noului PNL.

Cei din vechiul PDL recâștigă municpiul și judeţul iar cei din vechiul PNL ajung din nou la guvernare. Împreună formează un PNL care cel mai probabil va conduce destinele și la nivel local dar și la nivel naţional începând cu 2017.

CM

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii