hot buzunare

Prinsă de un cetățean în timp ce încerca să fure un portmoneu într-un troleibuz

Polițiștii au dispus măsura reținerii față de o femeie surprinsă de un cetățean în timp ce sustrăgea bunuri.

La data de 30 ianuarie a.c., polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de o femeie care a fost surprinsă de către un cetățean cu spirit civic în timp ce sustrăgea un portmoneu.

În fapt, în jurul orei 13:00, femeia, în vârstă de 59 de ani, din Satu Mare, a fost surprinsă de către un bărbat, din Gherla, în timp ce sustrăgea un portmoneu cu bani și documente personale din poșeta unei femei care călătorea cu un troleibuz ce operează pe raza municipiului.

Bărbatul a reacționat și a alertat organele de poliție, acțiuni care au condus la recuperarea prejudiciului și reținerea femeii pentru 24 de ore.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, precum și pentru documentarea întregii activități infracționale a femeii.

Mulțumim cetățenilor care vin în sprijinul polițiștilor și își asumă un rol activ în menținerea siguranței sociale.

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii