Tesla, producător de vehicule, a anunţat luni că va exporta sedanul Model 3 produs în China în peste zece ţări europene începând cu luna aceasta. Mașinile vor fi exportate inclusiv în Germania, Franţa, Italia şi Elveţia, a informat compania americană.
În China, Tesla a vândut în cursul lunii trecute peste 11.000 de maşini Model 3. Pe plan global, livrările Tesla în trimestrul trei din 2020 au depăşit estimările analiştilor de pe Wall Street. Acest fapt se datorează Modelului 3 Sedan.
Compania a vândut în perioada iulie-septembrie 139.300 de SUV-uri şi sedanuri, un avans de 44% faţă de perioada similară din 2019, când a livrat 97.000 de unităţi. Conform datelor Refinitiv, analiştii se aşteptau ca producătorul american de vehicule electrice să vândă doar 134.720 de unităţi.