Spitalul de Boli Psihice Cronice Borșa

Având în vedere informațiile apărute în presă, respectiv fotografiile referitoare la Spitalul de Boli Psihice Cronice Borșa, conducerea spitalului face următoarele precizări:
1. Fotografiile apărute pe rețelele de socializare au fost realizate tendențios, urmărind să surprindă exclusiv aspecte negative.
2. Domnul Ungureanu omite în mod voit să arate întreaga realitate, respectiv faptul că noua clădire a spitalului este construită deja și utilată de către Consiliul Județean Cluj. Aceasta va fi recepționată și dată în folosință în 2 luni. (atașăm fotografii relevante).
3. Același domn uită să ceară și să facă public punctul de vedere oficial al instituțiilor vizate, respectiv faptul că actualul spațiu este clădire monument istoric retrocedat, în care, din cauza proceselor de retrocedare, nu s-a putut investi.
4. Consiliul Județean Cluj, cu resursele limitate pe care le are, reușește să dea în folosință o nouă clădire și are în lucru, diverse stadii de proiectare, încă 3 noi pavilioane la acel spital.
5. Îi solicităm domnului Ungureanu să acționeze cu bună credință atunci când prezintă situații din sistemul sanitar și înainte să publice informații să solicite un punct de vedere astfel încât să nu fie atât de clar, ca acum, că este în campanie electorală.
6. Îmbunătățirea sistemului sanitar și modernizarea acestuia nu se face doar cu scandal pe rețelele de socializare, ci cu exercitarea prerogativelor aferente fiecărei funcții publice; autoritatea legislativă reglementează, autoritatea locală investește.

Multumim,

Manager Ec. Ana Jucan

Spitalul de Boli Psihice Cronice Borșa vine cu precizări referitor la postările în spațiul public ale deputatului USR Emanuel Ungureanu

Articolul nostru care prezintă postarea deputatului Emanuel Ungureanu pe pagina sa de facebook și filmul realizat de domnia sa în incinta instituției medicale din Borșa se găsește AICI.

Citește mai mult despre stil de viațăsfatul medicului și idei practice.