contraindicaţiile apelor termale

Pentru că beneficiile apelor termale sunt în mare cunoscute, am încercat cu ajutorul doamnei dr. Maria Nădejde, medic specialist recuperare, medicină fizică şi balneologie de la staţiunea termală Tăşnad să identificăm contraindicaţiile. Nu de alta, dar apele extraordinare ale staţiunii sătmărene au atât de multe calităţi, între care termalitatea ridicată, prin cele 72-78 de grade celsius cu care iese din pământ, lista lungă de componente chimice conţinute şi radioactivitatea scăzută, încât e mai uşor să enumeri la ce nu sunt bune apele. În plus, e bine ca acum, când putem profita de zilele frumoase ale unei toamne încă generoase, când canicula nu ne mai opreşte să petrecem o zi întreagă într-un ştrand termal, să ştim căror afecţiuni nu le sunt indicate aceste ape.

Continuăm, aşadar  cu alte indicaţii ale apelor de la Tăşnad, care sunt foarte multe şi pe câteva le-am enumerat în prima parte a discuţiei nostre, dar trecem în revistă şi contraindicaţiile.

De la dr. Maria Nădejde citire

Toată lumea care ezită să vină aici se teme de tensiunea arterială. Pentru valorile tensionale foarte ridicate, evident ca……………..

Continuarea articolului si alte noutati din medicina  pe site-ul ziarmedical.ro:

Ştrandul termal Tăşnad şi comoara saIndicaţiile şi contraindicaţiile apelor termale în tratamentele balneare.

 

Primeşte la prima oră a zilei cele mai noi ştiri din judeţul Cluj pe email!

Adresa de email:

Un serviciu oferit de către feedburner. Politica de confidenţialitate pentru abonaţi.