Acupunctura

Acupunctura! Sănătate în vârf de ac! Ce bolii tratează și ce efecte adverse are

Acupunctura este tratată adeseori cu neîncredere, de către bolnavi. Asta vine – spune dr. Codruț Țuțu, medic, specialist în acupunctură – din faptul că nu se știu foarte multe lucruri despre această ramură a medicinii tradiționale, care se practică de câteva mii de ani în mai multe țări ale Asiei. „Foarte multă lume știe despre Acupunctură că presupune folosirea unor ace. Circulă tot felul de mituri despre această terapie, cum ar fi de exemplu acela că poți să vindeci un om doar cu două ace, și de aceea cred că este bine să fixăm câteva lucruri, ce e adevăr și ce nu”. Cu aceste idei a început dialogul nostru cu dr. Codrin Țuțu, chiar în cabinetul său, situat la capătul uneia dintre cele mai vechi străzi bucureștene – Calea Moșilor.

– Domnule doctor, observ că pe peretele cabinetului dv. se află cele două diplome care certifică, pe de o parte, faptul că ați absolvit o facultate de medicină – deci, sunteți medic – apoi, că ați urmat cursuri de Acupunctură, într-o țară asiatică, iar asta certifică specializarea dv. în domeniu. Și asta mă ajută să elimin suspiciunea (dacă există) cititorului că dialogul nostru nu are o bază științifică.

– Da, cred că este un mod corect de a pune problema. Deși eu spun întotdeauna că un pacient care nu are încredere în medicul lui și în tehnicile, metodele de terapie pe care le stăpânește și le aplică, acel pacient nu va beneficia niciodată deplin de cunoștințele medicului său. Și asta nu doar în medicina tradițională – în cazul căreia unii pun semnul egal cu medicina alternativă, deși aici pot avea loc niște discuții -, dar și în cazul medicinei alopate. Un pacient care intră cu inima îndoită de reușită într-o operație chirurgicală sau într-un program de chimioterapie, va obține întotdeauna mai puțin sau aproape nimic, cu toate eforturile medicului său. În cazul diferitelor ramuri ale medicinei tradiționale, cu atât mai mult încrederea pacientului este importantă.

(….)

Acupunctura nu are reacții adverse

– Vorbiți despre latura pozitivă pe care trebuie să mizeze pacientul. Totuși, există reacții averse? Există maladii, afecțiuni, stări ale pacientului în care nu este recomandat să se intervină?

– Într-o lume care funcționează pe antagonii – ce e indicat și ce e contraindicat, în cazul acesta – pare mai greu de crezut ce am să vă spun. Dar, răspunsul este simplu: acupunctura nu prezintă reacții adverse. În cel mai rău caz, tratamentul poate să nu aibă efect. Dar vă rog să rețineți că asta se întâmplă în cazul în care – din diferite motive – pacientul nu are încredere în această terapie sau în terapeut ori în amândoi. Dar asta înseamnă pur și simplu că el a bătut la ușa greșită și trebuie să bată la ușa altui cabinet, cel mai probabil unul de medicină alopată. Trebuie să înțelegeți că medicina alopată și medicina tradițională nu sunt concurențiale. De multe ori, ele se susțin foarte bine una pe cealaltă. Gândiți-vă doar la asta: de câte ori medicul dv. curant v-a recomandat, pe lângă o listă mai lungă sau mai scurtă de medicamente, să luați și un ceai sau un sirop din plante sau un unguent natural.

– Bun, nu există reacții adverse. Dar… știu eu, durere…? Uneori pacientul se teme de acupunctură pentru că se teme de înțepături. Asociază acupunctura cu, hai să zicem, injecțiile pe care le făcea când era mic și se îmbolnăvea…

– Deși acele sunt ace – nu trebuie să le asociem cu nimic dureros și, în orice caz, nu cu acul unei seringi. Pacientul nu trebuie să se aștepte la nimic neplăcut, din punctul acesta de vedere. Acele de acupunctură „nu dor”. În general, medicina tradițională nu este invazivă, ea nu provoacă nimic rău în organism, iar stare de bine, starea de sănătate, se instalează treptat, fără șocuri, fără durere.

Citește și Ovidiu Bojor – Cum a descoperit Insulina vegetală și câteva rețete de viață lungă

Ceaiul cu unt tibetan (rețeta prof. dr. Ovidiu Bojor)

(…)

– Cât de mari sunt acele pe care le folosiți? Cum arată ele și… poate sunt cititori care se vor întreba dacă nu sângerezi la acest tratament sau dacă nu va fi afectat un nerv?

– Mai întâi să eliminăm temerea că există un risc real de accident, pe perioada terapiei. Eu practic de aproape două decenii acestă specializare și nu am avut nici măcar un caz de risc. Acele pentru acupunctură sunt ace speciale, dintr-un material special, nu există riscuri în ce privește folosirea lor. Eu folosesc ace medii, de 2-3 cm lungime și cu o grosime de 0,25 mm – dacă voiați să știți caracteristicile lor tehnice. Nu există nici risc de sângerare, nici de deteriorare a unui nerv pentru că punctul de acupunctură, cel în care se înfige acul, este de fapt un por cu caracteristici speciale. La o ședință de acupunctură, eu folosesc în medie 10 ace. Asupra energiei din corpul uman se poate interveni prin stimularea punctelor de acupunctură, localizate de-a lungul meridianelor energetice, meridiane care formează scheletul energetic. Această energie înconjoară fiecare celulă a corpului. Prin urmare, cu ajutorul acupuncturii, se poate interveni pentru tratarea oricărei afecţiuni. Tratamentul cu acupunctură trebuie însoţit de un tratament cu plante medicinale, întrucât acupunctură acţionează pentru eliminarea blocajelor energetice minore sau majore şi echilibrarea sistemului energetic, însă plantele medicinale acţionează la nivel organic, pentru regenerarea ţesuturilor şi organelor afectate. O sesiune de tratament cu terapii tradiţionale poate dura de la 11 minute la o oră sau mai mult, în funcţie de ce proceduri sunt necesare. Frecvenţa sesiunilor de tratament se stabileşte în funcţie de complexitatea afecţiunilor. În general, cel mai des, se aplică tratamentul de două ori pe săptămână. Majoritatea pacienţilor vin o dată pe săptămână. Acele se pot introduce în orice zonă a corpului, pentru că punctele sunt distribuite pe toată suprafaţa corpului. În tratamentele folosite este aplicată acupunctură tibetană, care acţionează în principal asupra centrilor energetici localizaţi în interiorul organelor.

Te-ar putea interesa și:

Helațioterapia – redescoperirea unei terapii din Egiptul Antic

Acupunctura – ce boli tratează și cum

………………

Citește mai mult despre ACUPUNCTURĂ și BOLILE PE CARE LE TRATEAZĂ

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare