Este sau nu legal ca paznicul să îți ia temperatura la intrarea în magazin?

Este sau nu legal ca paznicul să îți ia temperatura la intrarea în magazin?

Judecătorul, Cristi Danilet, invitat al emisiunii Interviurile PressHub, a mărturisit că se numără printre cei care cred că virusul există, chiar dacă nu îl poate vedea, pentru că are încredere în știință. Ca atare, consideră că nici măsurile de precauție luate la intrarea în diverse spații închise nu lezează drepturi fundamentale.

Eu chiar cred că acest virus există, deși nu l-am văzut, am încredere în cadrele medicale și în oamenii de știință și, chiar dacă nu m-ați întrebat, nu se atinge niciun drept al omului dacă paznicul de la supermarket îndreaptă spre mine un aparat și îmi spune ce temperatură am. Vă sigur de asta. E doar un mijloc de siguranță, așadar nu are loc un act medical. E bine totuși că lumea dezbate

, a declarat Cristi Danileț în emisiunea citată.

Cristi Danileț a mai explicat în ce măsură guvernul a procedat corect, luând decizia restrângerii unor drepturi fundamentale, precum cel al liberei circulații sau, în unele cazuri, la exprimarea liberă.

“Din cauza îngrijorărilor pe bună dreptate a posibilității de îmbolnăvire cu COVID-19 a foarte multor cetățeni, statul a luat decizia restrângerii unor libertăți. Nu ne mai puteam mișca acolo unde ne doream, nu ne mai puteam întâlni cu cine voiam sau nu mai puteam scrie pe internet ce credeam, pentru că exista posibilitatea de a fi cenzurate și eliminate anumite conturi, comentarii sau site-uri. Într-adevăr, s-a operat o strângere a drepturilor. Problema este dacă restrângerea aceasta este justificată sau nu, dacă este constituțională sau nu. În Constituția României scrie că pentru protejarea siguranței naționale a statului, precum și pentru sănătatea cetățenilor, statul poate lua niște restrângeri, cu condiția să le ia prin lege. Deci trebuie să avem o lege. Din păcate, noi am avut o problemă la început, că ne-am trezit că starea de urgență e reglementată printr-un OUG vechi, care nu era tocmai corect redactat”, a mai arătat judecătorul.

Cristi Danileț susține că regulile trebuie respectate oricum, pentru că asta e esența statului de drept. În cazul în care regulile nu sunt bune, ele trebuie modificate prin mecanisme constituționale și legale.

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii