septimiu albini. Septimiu Albini şi-a efectuat studiile secundare la Blaj şi Sibiu, intrând în contact cu ideile junimiste. Şi-a continuat formarea intelectuală urmând cursurile Facultății de Litere și Filosofie în cadrul Universității din Viena între anii 1879-1883, fiind bursier al „Junimii” de la Iași. Albini frecventează Societatea ,,România Jună” devenind un adept al ideilor junimiste, care se opuneau etimologismului ciparian. ,,Convorbirile literare”, revista Societății ,,Junimea” ținea un strâns contact cu societățile culturale studențești din monarhia dualistă austro-ungară, de la Viena (România Jună) și Budapesta (Petru Maior) printre ai căror membrii se aflau în perioada (1869 – 1871) ca bursieri ai ,,Junimii”, Mihai Eminescu și Ioan Slavici iar mai târziu Pompiliu Dan, Andrei Bârseanu, Ioan Paul, I. C. Panțu, Silvestru Moldovan, Septimiu Albini, Matei Voileanu, I. T. Mera și Enea Hodoş. De perioada studenției îl vor lega frumoase amintiri alături de prietenul său Ioan Paul. Cei doi făceau parte din grupul ,,România Jună”, care în afară de timpul dedicat ședințelor din cadrul societății, o bună parte din timpul lor liber o petreceau abordând subiecte literare.

Membrii societății literare menționate mai sus, adepți ai ,,direcției noi” au înființat un club literar numit ,,Arborele” în anul 1880, ( club constituit după I.C. Panţu din 14 membrii, iar după I. Moisil 17 ).

Membrii clubului au luat nume de împrumut; Septimiu Albini se numea Mugur, Ion Codru Drăgușanul – Rădăcină; Solomon Haliță – Scoarță; I. T. Mera – Creangă; I. Moisil – Măduvă; I. C. Panțu – Frunză; I. S. Paul – Trunchiu. Unii dintre aceștia, Septimiu Albini, I. C. Panțu își vor semna cu aceste nume și lucrările literare. Septimiu Albini a îmbrățișat vederile ,,noii direcții ”, participând la întruniri festive în onoarea societății ,,Junimea”, ale cărei vederi culturale le împărtășea.

Conform propriilor sale mărturii, după definitivarea studiilor s-a întors la casa natală din Cut, neputându-se hotărî să treacă în Regat, ca alți colegi ai lui. În această perioadă, o bună parte din timp o petrece cu administrarea moșiei familiale, dar pe de altă parte scrie articole pe care le trimite la redacția „Tribunei” din Sibiu.

În anul 1886 a fost chemat de către Ioan Slavici, directorul cotidianului sibian, să ocupe postul de redactor responsabil al ziarului. Septimiu Albini a acceptat, cu condiția ca în anul școlar 1886-1887 să i se dea libertatea de a candida pentru un post de profesor la Școala civilă de fete a ASTREI din Sibiu. Trebuie menționat că Albini a îmbrățișat vederile „Tribunei” mai ales pentru orientarea sa culturală, din memoriile sale reieşind lipsa unui interes prea accentuat faţă de politică.

Deşi a obţinut postul de profesor în vara anului 1886, Albini a continuat să muncească şi în redacţia „Tribunei”, iar după ce se retrage din învăţământ, în 1888, se dedică în întregime gazetăriei. Ca profesor, a predat limba română, istoria și geografia Ungariei, munca de la catedră oferindu-i ocazia să promoveze „Direcția nouă” în Ardeal și dragostea pentru valorile satului transilvănean.

Între anii 1888-1894 a fost director și redactor responsabil al „Tribunei” din Sibiu, perioadă în care dezvoltă o intensă muncă în plan cultural, dar și politico-național. În contextul tot mai accentuatei activităţi politice şi al mișcării memorandiste, Septimiu Albini a fost implicat în mai multe procese de presă, soldate cu condamnări: face temniță, o lună la Cluj în anul 1889, apoi șase luni la Vác în perioada 1890-1891, iar anul 1893 îi aduce trei luni de temniță la Szeged, detenție care o efectuează, chiar după ce se logodise. În anul 1894 a fost condamnat la 2 ani jumate de temniță, fiind împlicat în procesul Memorandului, dar trece în România, scăpând astfel de închisoare. Atitudinea sa a fost condamnată vehement de cei care au făcut temniță în procesul Memorandului, inclusiv de către tribunişti, dar Albini şi-a justificat deciziile în articole publicate în „Tribuna”. Dintre lucrările sale mai însemnate putem aminti: O seară la Brustureni, Un sărac avut, Un nou filoromân etc.

În România, după o perioadă de greutăţi materiale, a fost angajat secretar la Academia Română, funcţie pe care o va ocupa până în 1918. Se va mai implica tangenţial în zbuciumările politice ale românilor din Ungaria, însă numai cu condeiul, prin articole de presă sau broşuri.

Septimiu Albini a fost căsătorit cu Aurelia Roman, fiica lui Visarion Roman şi a avut trei fii: Radu, Mircea și Sorin – primul dintre aceștia murind în luptele de la Mărășești. În 1919 a revenit pentru prima dată după emigrare în Transilvania, vizitând locurile natale, dar la scurt timp după aceea a murit din cauza unei pneumonii, la data de 7 noiembrie același an. A fost înmormântat în cimitirul din Cut, alături de alți membrii ai familiei. La 10 ani de la moartea acestuia, Nicolae Iorga nota în ,,Neamul Românesc”: El (Septimiu Albini) a fost luptătorul tip, acela care de câte ori e nevoie de dânsul, dă tot ce poate și a doua zi, mulțumindu-se cu orice dărab de pâine muncită, se străduiește a nu se vorbi de sine. Aceasta nu înseamnă retragere ci așteptarea altui ceas, când iar nevoia s-ar simți de dînsul. Atunci el revine, am zice, sub steag.

Răducu Rușeț