Opt soluţii informatice de viitor, create la Cluj

Innovation Labs 2017, program de preaccelerare din România destinat tinerilor dornici să treacă de la vorbe la fapte și de la idei tehnologice creative la produse de succes, a anunțat cele opt echipe câștigătoare ale Hackathon-ului de la Impact Hub Cluj.

Acestea au fost selectate pentru a intra în etapa de preaccelerare organizată în următoarele trei luni. Hackathon este prima etapă a programului Innovation Labs, ajuns la a patra ediție. La eveniment au participat 26 de echipe, incluzând 90 de tineri, care au prezentat în prima zi idei pentru produse inovatoare, încadrate în şase direcții de dezvoltare pentru Smart Territories: Agriculture, Cyber-Security, Energy, Health & Lifestyle, Retail și Smart Cities.

După o etapă de votare din partea publicului și a juriului, au rămas să își ducă mai departe viziunea 20 de echipe. În următoarele 24 ore, participanții au lucrat la dezvoltarea ideilor și realizarea unui prototip viabil sub îndrumarea mentorilor – antreprenori și profesioniști din industria IT&C.

Articolul continuă mai jos:
farmec.ro - Livrăm frumusețe!

În cea de-a doua zi, echipele au prezentat versiunea rafinată a produsului și a strategiei de business, dezvoltate alături de mentori. Fiecare și-a demonstrat evoluția de la o simplă idee la un concept viabil al unui produs atractiv pentru utilizatori, prin demonstrații tehnice și prin prezentare publică. Juriul a selectat cele mai credibile opt idei de produs cu potențial, care vor continua dezvoltarea prototipurilor în etapa de mentorat a Innovation Labs.

Pe 24 mai, în cadrul Demo Day, finaliștii programului își vor prezenta prototipurile în fața partenerilor, a reprezentanților media și a potențialilor investitori, urmând ca echipele cele mai convingătoare să fie premiate și să beneficieze de sprijinul Innovation Labs și a susținătorilor programului și după încheierea acestuia. Innovation Labs 2017 este un program organizat de Tech Lounge, Simplon, Asociaţia Calemis, Fundația Comunitară Sibiu și Rosenc.

Finaliştii de la Cluj

DeliverMe: permite utilizatorilor să cumpere online de la orice supermarket local și asigură livrarea rapidă a produselor. Pentru clienți beneficiul este economia de timp, iar pentru șoferii parteneri – cei care vor colecta și livra produsele – aplicația oferă acces la o sursă de venit. Având în vedere că aplicațiile similare care există nu permit livrarea în aceeași zi, unul dintre avantajele competitive e rapiditatea livrării produselor. Platforma dă posibilitatea utilizatorilor de a crea liste de produse și de a partaja coșul de cumpărături cu altcineva. Se află în faza de prototip, iar într-o lună se preconizează lansarea pe piață a unei versiuni funcționale.

TTBK: vine în ajutorul copiilor nevăzători, cu acces limitat la instrumentele de învățare moderne. Utilizează principiile inteligenței artificiale și permite creșterea graduală a dificultății sarcinilor de învățare. Produsul se diferențiază de alte soluții de învățare existente prin faptul că permite învățarea prin joc adaptat copiilor nevăzători și se bazează pe studii de psihologie și de psihopedagogie. Utilizatorii cărora li se adresează sunt copiii, părinții acestora și ONG-urile. În acest moment, este la stadiul de demo.

D-lighting: controlează sistemul de ilumiare stradală. E complet automatizată și nu este nevoie de o persoană pentru a controla luminozitatea dată de stâlpii de iluminat – ei se adaptează la condițiile de afară pe baza unor senzori. Avantajele pe care le oferă sunt economia de energie și posibilitatea de a detecta și de a repara rapid orice defecțiune. Principalii utilizatori cărora li se adresează sunt administrațiile unor orașe mai mici sau comune.

AgroSer: monitorizarea și controlul serelor. Oferă live streaming către aplicații mobile sau de desktop și transmite informații privind umiditatea solului, temperatura, umiditatea ambientală și lumina. Datele sunt culese cu ajutorul senzorilor. Ei controlează și sistemele de irigație și ventilație. Avantajul pe care îl oferă este economia de timp, modularitatea și posibilitatea de a controla sistemul de la distanță.

BeeByte: aduce tehnologia în apicultură, oferind soluții hardware și software pentru monitorizarea stupilor și a condițiilor de mediu. Ajută apicultorii să colecteze date, să le analizeze și să comunice între ei pentru a-și optimiza activitatea și a preveni problemele. Se adresează mai ales fermelor apicole foarte mari și dă posibilitatea managerilor de stupină să acționeze proactiv. Un alt avantaj competitiv îl reprezintă gradul foarte ridicat de accesibilitate a interfeței cu utilizatorul. Produsul pentru stupine medii și mijlocii este finalizat, iar cel pentru stupine mari, în curs de dezvoltare.

Softschool: soluție completă de management educațional ce conectează elevii, autoritățile, părinții și angajatorii și răspunde nevoilor lor specifice de informare și comunicare. Platforma este structurată în patru module specifice. Principalele servicii oferite pentru părinți sunt orarul elevilor, posibilitatea vizualizării online a notelor și a absențelor, notificări prin e-mail și prin SMS cu situaţia școlară, grafice cu evoluția elevului, notificări în timp real către părinți prin mail și SMS. Pentru cadre didactice include un generator de orar școlar, rapoarte școlare de uz intern sau pentru inspectorat, situaţii școlare în timp real.

EyeSight: soluție inovativă pentru tratamentul ambliopiei și al strabismului prin intermediul realității virtuale. Acum tratamentul afecțiunii se face prin intermediul televizoarelor 3D și al unor sisteme de control a mișcării. Produsul propune o soluție mai interactivă și mai stimulantă, similară unei experiențe de joc electronic. Față de alte soluții ocupă mai puțin spațiu, e prietenos cu copiii și scade numărul de efecte adverse ale tratamentelor actuale.

Natura virtuală: instrument de realitate virtuală ce permite vizionarea apartamentelor de închiriat. Vine în întâmpinarea nevoii utilizatorilor de a eficientiza gestionarea timpului. Este dedicat și agențiilor imobiliare care își pot reduce costurile prin scăderea numărului de deplasări pe teren și pot oferi o experiență inovativă clienților. Se află în stadiu incipient de dezvoltare a funcționalităților de bază.

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii