Energie- plătim pe încălzire mai mult decât e necesar

Deși șase din zece consumatori casnici din România sunt preocupați de costul facturilor la energie, 43% nu iau măsurile necesare pentru a gestiona mai eficient încălzirea locuinței.

Studiul Honeywell realizat pe un eșantion de 800 de proprietari de locuințe din întreaga țară arată că 40% sunt nevoiți să prioritizeze economiile în detrimentul menținerii nivelului de confort, prin limitarea gradului și frecvenței cu care își încălzesc locuințele.

46% au declarat că energia pe care o utilizează este facturată în baza unui consum estimat. Dintre aceștia, majoritatea (53%) înregistrează în mod regulat datorii în conturile de energie și sunt nevoiți să realizeze plăți suplimentare după sezonul de încălzire. Acest lucru reprezintă costul adițional pe care consumatorii trebuie să îl achite pentru a menține temperatura potrivită în locuință pe parcursul iernii.

Articolul continuă mai jos:
farmec.ro - Livrăm frumusețe!

„Încălzirea locuinței poate fi foarte costisitoare, în special pe timp de iarnă, iar pentru multe gospodării nevoia de a reduce valoarea facturilor primează în fața confortului familiei. În timp ce mulți proprietari de locuințe depun eforturi pentru a-și spori eficiența energetică, un procent semnificativ de gospodării nu aplică bunele practici pentru a-și gestiona obiceiurile referitoare la încălzire într-un mod mai eficient, pentru a reduce consumul de combustibil”, a declarat Gelu Olteanu, director de vânzări în cadrul Honeywell.

26% dintre respondenți au fost nevoiți să împrumute bani de la prieteni ori familie, să apeleze la un card de credit sau la un împrumut bancar pentru a-și achita facturile de încălzire. 37% nu folosesc un termostat pentru a controla eficient temperatura din locuințe, în timp ce 59% nu au capacitatea de a controla temperatura separat în fiecare cameră.

Printre cele mai frecvente cauze ale risipei de combustibil se numără fluctuațiile de temperatură din locuință și încălzirea unor părți din casă care nu sunt folosite. Patru din zece respondenți pot controla temperatura din fiecare cameră, dar nu fac acest lucru deoarece este prea dificil sau consumă prea mult timp. Acest lucru sugerează că unii proprietari au doar posibilitatea de a ajusta manual fiecare calorifer.

„Un număr mare de locuințe din România dispun de tehnologii de control al încălzirii învechite sau minimale și subliniază nevoia proprietarilor de a-și actualiza tehnologiile din locuințe astfel încât să poată gestiona corect și eficient programul de încălzire”, afirmă Emilia Cerna Mladin, președinte al Asociației Auditorilor Energetici pentru Clădiri din România.

Cercetarea pentru acest raport a fost inițiată de Honeywell și implementată de SW Research în decembrie 2016, prin sondaj online, pe un eșantion de 4.096 de proprietari de locuințe din România (817), Cehia (840), Ungaria (816), Polonia (811), Slovacia (812). Respondenții sunt proprietari de locuințe cu vârste de peste 18 ani.

Honeywell Home and Building Technologies este o companie globală cu 44.000 de angajați, lider în domeniul tehnologiei Internet of Things care dezvoltă produse, software și tehnologii utilizate în 150 de milioane de locuințe și 10 milioane de clădiri la nivel mondial.

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii