Sunteti aici:EconomicUniversitarii clujeni vor acorda consultanţă gratuită agricultorilor

Universitarii clujeni vor acorda consultanţă gratuită agricultorilor

Publicat in data

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca, prin Facultatea de Agricultură, a lansat prima platformă de consultanţă agricolă din România specializată pe managementul integrat al inputurilor agricole, a anunţat Roxana Vidican, decan al Facultăţii de Agricultură.

Consultanța este gratuită, universitarii făcând această muncă fără niciun cost pentru beneficiari. „În prezent există 13 furnizori de inputuri, iar lista de parteneri s-a extins la staţiuni de cercetare, Academia de Ştiinţe Agricole a României, firme care se ocupă de organizarea de târguri şi de expoziţii, asociaţii profesionale, asociaţii de fermieri. Până miercuri erau înscrişi 100 de membri”, a precizat Roxana Vidican.

Platforma AGRIM promovează legătura dintre producătorii agricoli şi furnizorii de inputuri în domeniu, prin intermediul specialiştilor cadre didactice din cadrul USAMV, cu rol de consultanţi. AGRIM mediază colaborarea dintre aceştia pentru a susţine creşterea economică, inovaţia şi productivitatea sectorului agricol românesc.

Scopul este de a ajuta fermierii români în alegerea inputurilor de calitate înaltă (seminţe şi material biologic, fertilizanţi, produse de tratamente fitosanitare) potrivite nevoilor lor. AGRIM promovează cele mai bune practici agricole actuale în funcţie de obiectivele economice ale fermierilor, de adaptarea la condiţiile climatice, de noutăţile aduse de către furnizorii de inputuri.

Platforma include o bază de date cu principalii furnizori agricoli de pe piaţa românească, un forum pentru acordarea de consultanţă pe internet pe domeniile de competenţă a cadrelor didactice din Facultatea de Agricultură. AGRIM devine un instrument de studiu al studenţilor de la facultăţile de agricultură din ţară prin bagajul de informaţii din tot spectrul agricol şi prin liberul acces la informaţiile din sectorul forum.

INTRA IN DISCUTIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele articole

Sotia patronului Nello Construct, condamnată la închisoare pentru că a bătut minori

In sfârșit, s-a facut dreptate în cazul a două familii din Turda a căror...

Video: Politicienii bogați din Turda și legaturile lor

Turda, municipiul unde politicienii aflați la putere și familiile lor fac afaceri mega profitabile   Astăzi,...

Se vinde restaurantul cu vită/mici de aur, Transylvania Steak House – topul de pe lume

Se vinde restaurantul cu vită/mici de aur, Transylvania Steak House – topul de pe...

Din Mexic, liderul PSD Câmpia Turzii, Avram Gal, își așteaptă sentința într-un dosar de trafic de influență. În pandemie „i-a căzut” în brațe un...

Patronul restaurantului care vinde hamburgeri în foiță de aur și președintele PSD Câmpia Turzii,...

Alte articole

Sotia patronului Nello Construct, condamnată la închisoare pentru că a bătut minori

In sfârșit, s-a facut dreptate în cazul a două familii din Turda a căror...

Video: Politicienii bogați din Turda și legaturile lor

Turda, municipiul unde politicienii aflați la putere și familiile lor fac afaceri mega profitabile   Astăzi,...

Se vinde restaurantul cu vită/mici de aur, Transylvania Steak House – topul de pe lume

Se vinde restaurantul cu vită/mici de aur, Transylvania Steak House – topul de pe...