Clujul, ţintă de angajări pentru Bosch

Grupul german Bosch a avut anul trecut în România vânzări totale nete de 2,7 miliarde de lei, în creştere cu 58% faţă de 2015.  

“2016 a fost un an cu o creștere dinamică pentru Bosch în România, care continuă să fie o piață importantă pentru grup. În primul trimestru din 2017, compania noastră a atins o creștere semnificativă, cu două cifre, a vânzărilor. Bosch numără în prezent 4.800 de angajați în România, cu 50% mai mult față de anul trecut. Numărul angajaților va continua să crească și în acest an, mai ales pentru locațiile din Blaj, Cluj și Timișoara”, a declarat Mihai Boldijar, director Bosch România.

Anul trecut, Bosch a investit 282 milioane de lei pe piața din România pentru dezvoltarea locațiilor de producție pentru soluții de mobilitate și a activităților de cercetare și dezvoltare. La fabrica de componente auto electronice din Jucu (județul Cluj), Bosch produce unități electronice de control pentru asistență la condus și pentru siguranță în trafic și crește confortul condusului.

Pentru a răspunde cererii mari de dezvoltare profesională a angajaților, Bosch construiește în parcul industrual Tetarom III un centru multifuncțional, dedicat formării elevilor în cadrul sistemului de învățământ dual și dezvoltării continue a angajaților din România.

Laborator la centrul de inginerie

O altă investiție importantă a fost noul laborator de la centrul de inginerie din Cluj-Napoca, dotat cu tehnologie avansată pentru operațiuni hardware și mecanice, precum testarea și verificarea calității produselor. Centrul este deservit de peste 170 de ingineri, care lucrează la aplicații precum asistența la condus și conducerea automatizată, soluții pentru internetul lucrurilor și dispozitive conectate. Centrul își va extinde operațiunile în România în următorii doi ani.

Grupul Bosch are 390.000 de angajați și a înregistrat vânzări de 73,1 miliarde de euro în 2016. Operațiunile sale sunt structurate în patru sectoare: soluții de mobilitate, tehnologie industrială, bunuri de larg consum și tehnologie pentru construcții și energie. Grupul are 450 de filiale și companii regionale în 60 de țări. Bosch are 59.000 de angajați în cercetare și dezvoltare în cele 120 locații din lume.

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii