Clujul este integrat într-o reţea de recuperare a inhalatoarelor uzate

Judeţul Cluj face parte din prima infrastructură de colectare a inhalatoarelor folosite de la pacienți, în scopul de a reduce emisiile cu efect de seră și amprenta de carbon, de a limita acumulările de deșeuri și de a proteja sănătatea populației, prin evitarea contaminării solului cu virusuri rămase pe dispozitiv.

Programul GSK România este desfășurat în parteneriat cu Societatea Română de Pneumologie (SRP). Din mai până în decembrie, inhalatoarele folosite sau expirate de orice tip sau marcă pot fi aduse în 200 de puncte de colectare amplasate în farmaciile Ropharma, Richter și Sensiblu pentru a fi eliminate definitiv din natură. Deșeurile colectate sunt supuse unui proces de incinerare ecologică, prin intermediul unei companii specializate în managementul deșeurilor medicale.

Programul atrage atenția asupra impactului de mediu al acestor deșeuri. Doar șase inhalatoare folosite și aruncate la gunoi generează aceeași amprentă de carbon ca o mașină condusă în jurul lumii. Programul a fost derulat în fază pilot în 2013-2014, timp de șase luni, numai în București, iar 7.000 de inhalatoare folosite au fost aduse de pacienți pentru colectare și eliminare.

Articolul continuă mai jos:
farmec.ro - Livrăm frumusețe!

În România, dacă fiecare pacient cu boli respiratorii ar aduce inhalatoarele folosite în punctele de colectare s-ar elimina 11.000 tone de CO2  într-un an. Cantitatea de emisii poluante ar mai putea fi compensată cu ajutorul oxigenului produs în decurs de un an de 2.831 ha de pădure de stejari. La nivel mondial, acest tip de deșeuri produce 5,2 milioane de tone de emisii de CO2. Prin incinerarea inhalatoarelor, impactul de mediu provocat dacă ele ar fi aruncate în natură este redus cu 99%.

“Poluarea este unul dintre principalii factori care cauzează cele mai răspândite boli respiratorii, astmul și BPOC. Inițiativele pentru protejarea mediului reprezintă noi resurse de a lupta împotriva lor, dar și pentru a respira cu toții un aer mai bun”, a declarat Ruxandra Ulmeanu, președintele SRP. Proiectul este dezvoltat în 13 țări. GSK România este  una dintre cele mai mari companii farmaceutice din lume.

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii