În grădină- expoziţie colectivă de pictură a elevilor de la Liceul „Romulus Ladea”

„Ferma de zâne” găzduieşte pentru încă două săptămâni o expoziţie intitulată „În grădină”, a celor mai tineri artişti în devenire, pe care profesoara lor, Adela Gocan i-a provocat din nou să vadă şi să comenteze plastic propria lor experienţă legată de grădină. Expoziţia a fost realizată cu sprijinul profesorului Cristian Porumb, iar elevii care expun fac parte, în cea mai mare majoritate din clasa a XI-a B, cărora li s-au alăturat şi un elev din clasa a XI-a A, cinci din a X-a şi doi din clasa a IX-a.

DSC 27331

„Aş vrea să le mulţumesc elevilor mei, prietenilor mei, pentru această zi ca o sărbătoare. Mă bucur că ne aflăm aici, alături de lucrările lor. Este o expoziţie pe care o ador, îmi place cum arată pe aceste simeze şi pe parcurs ce ea se construia, acum câteva luni, în atelier, am văzut toate etapele, toate emoţiile lor, toate trăirile, uneori supărările lor. Ei sunt nişte perfecţionişti şi uneori nu ieşea ceea ce doreau. Nu sunt mulţumiţi nici acum, ei vor tot mai mult şi asta este foarte bine.

DSC 0017 1280x853

Fiecare lucrare oglindeşte ceva din sufletul lor. E multă bucurie, dar şi tristeţe aici, însă şi tristeţea este necesară uneori şi dă naştere unor lucrări extraordinare. Vedem sentimente aici şi mă bucur să spun că această expoziţie se află la a doua ediţie.

DSC 0024 1280x853

Noi am avut prima ediţie anul trecut, pe simezele Galeriei „Ladea”din cadrul liceului nostru şi sperăm ca anul viitor să ne întâlnim în aceeaşi formulă, poate într-o formă extinsă, la Casino-ul din Cluj ori într-un alt spaţiu expoziţional, pentru că elevii noştri merită să fie văzuţi de clujeni şi nu numai şi merită să-i promovăm. Sunt elevi sensibili, sunt elevi buni, despre care vom mai auzi, chiar şi după ce vor termina liceul.

DSC 0018 1280x853

Eu vreau să le mulţumesc pentru dăruirea lor, pentru ceea ce au realizat, este meritul lor în totalitate” a spus Adela Gocan la vernisarea acestei reuşite expoziţii.

„O dată la patru ani apare o clasă foarte bună, aşa cum e asta” spunea Cristian Porumb despre expozanţii din a XI-a B, ale căror lucrări le vede ca foarte bune, ce ar merita expunerea în orice galerie din oraş, voci distincte şi cu un discurs artistic matur.

DSC 0013 1280x853

Tot domniei sale, curator al acestei expoziţii i-a revenit sarcina de a prezenta publicului ideea acestei expoziţii şi felul în care a fost ea concretizată.

DSC 0014 1280x853

„Să facem un exerciţiu de imaginaţie. Să ne închipuim că de mâine, după un calcul pur economic, se decide închiderea Muzeului Louvre. Acesta urmează să fie evacuat, iar în locul operelor de artă se mobilează cu birouri menite să aducă profit. Grecii hătărăsc şi ei să dărâme Parthenonul, iar în locul lui să construiască un frumos şi luxos hotel, o clădire modernă din oţel şi sticlă, care ar beneficia şi de o panoramă supra Atenei.

DSC 0015 1280x853

Aceasta este condiţia artistului azi. Ieşind din materialismul ştiinţific, unde, culmea, artistul avea un statut şi intrând în materialismul democratic al domniei absolute a banului, aceşti seismografi sensibili ai societăţii par a nu-şi mai găsi locul.

DSC 0022 1280x853

Expoziţia „În grădină” a elevilor de la Liceul de Arte Vizuale „Romulus Ladea” vrea să se înscrie într-o normalitate a activităţii societăţii noastre, în care trebuie să existe nu numai ştiinţe exacte, ci şi manifestări profund umaniste.

DSC 0025

Discursul plastic al multora dintre viitorii artişti denotă deja o maturitate în exprimare. Tema aleasă nu este întâmplătoare şi este, de fapt, o nostalgică şi perpetuă căutare a Paradisului pierdut de Adam şi Eva.

DSC 0021 1280x853

Cu toţii am auzit şi poate am vizitat faimoasele grădini englezeşti, franceze sau italiene. Nu vom face analiza lucrărilor, deoarece mesajul unui artist este transmis cu ajutorul culorilor şi limbajului plastic”.

DSC 0019 1280x853

Bucuria şi spectacolul vegetalului merită toată atenţia şi nu putem decât să aşteptăm următoarele manifestări ale tinerei generaţii, care se încăpăţâneaza să arate ceea ce văd ei şi ceea ce decodifică sufletul lor din marele spectacol al lumii.

 

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.