Sunteti aici:CulturalDoar cei din Iași au acces la moaștele Sfintei Parascheva. Pelerinajul a fost anulat în contextul COVID-19

Doar cei din Iași au acces la moaștele Sfintei Parascheva. Pelerinajul a fost anulat în contextul COVID-19

Publicat in data

Nelu Tătaru și Raed Arafat au anunțat noi restricții care se impun în România din cauza coronavirusului. Astfel, s-a luat decizia ca pelerinajul la moaștele Sfintei Parascheva să fie anulat pentru toți cei care nu sunt ieșeni. 

Astfel, anul acesta sărbătorile religioase se vor organiza doar cu participarea persoanelor care au reședința în locul respectiv.

„Organizarea de sărbători religioase este permisă doar cu participarea persoanelor care au domiciliu sau reşedinţă în locul unde se desfăşoară evenimentul e extrem de necesar. Riscul major nu e doar participarea, e pe durata transportului spre localitate sau înapoi acasă. Dacă se stă în autobuz ore întregi, e suficientă o persoană infectată ca să îi infecteze pe toţi.

Sărbătorile religioase se fac, dar participanţi sunt doar cei care au reşedinţa sau domiciliului în localitatea respectivă. Controalele vor fi intensificate. Vor fi făcute verificări de respectare a regulilor. Ne aşteptăm la colaborarea populaţiei: purtarea măştii, distanţarea, dezinfectarea mâinilor şi suprafeţelor”, a declarat Raed Arafat.

Totuși, va avea loc slujba, în data de 14 octombrie, a anunțat Mitropolia Moldovei și Bucovinei. „Având în vedere noul context în care ne aflăm, întrucât nu vor mai putea veni la Iași pelerini din alte localități, racla cu sfintele moaște ale Sfintei Cuvioase Parascheva nu va mai fi scoasă mâine dimineață, cum era programul inițial, ci va rămâne în Catedrala Mitropolitană. Mitropolia Moldovei și Bucovinei a notificat Prefectura Județului Iași că sărbătoarea nu se va mai organiza în perioada 8-15 octombrie, ci se va limita la săvârșirea Sfintei Liturghii din data de 14 octombrie, ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva”, a transmis Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, potrivit Mediafax.

INTRA IN DISCUTIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele articole

Video-Investigație: PSD Cluj a aruncat 226.000 lei la o firmă-fantomă, inactivă fiscal

O firmă „moartă” fiscal, dar plătită regește de PSD Cluj Aproape 50.000 euro. Atât a...

Arghir Gelu Florea- taragotistul primarilor pe bani publici: sute de mii de lei stoarse anual prin fițuica Turdanews

Taragotistul primarilor, Moșul Arghir Florea-Turdanews, mulge anual sute de mii de lei de la...

VIDEO: Spitalele baronului Clujului: Fantome de campanie

Baronul Clujului, Alin Tișe, se laudă cu două proiecte grandioase: Spitalul Pediatric Monobloc și...

VIDEO: Dezvoltatorul imobiliar Nova Potaissa a vrut cenzura Cluj Manifest. JUSTIȚIA A SPUS: NU!

Când adevărul deranjează, se cere șters. Dezvoltatorul iluziei imobiliare Nova Potaissa Turda, Vlad Pașca, n-a...

Alte articole

Video-Investigație: PSD Cluj a aruncat 226.000 lei la o firmă-fantomă, inactivă fiscal

O firmă „moartă” fiscal, dar plătită regește de PSD Cluj Aproape 50.000 euro. Atât a...

Arghir Gelu Florea- taragotistul primarilor pe bani publici: sute de mii de lei stoarse anual prin fițuica Turdanews

Taragotistul primarilor, Moșul Arghir Florea-Turdanews, mulge anual sute de mii de lei de la...

VIDEO: Spitalele baronului Clujului: Fantome de campanie

Baronul Clujului, Alin Tișe, se laudă cu două proiecte grandioase: Spitalul Pediatric Monobloc și...