foto: cluj.transilvania-tv.ro

În fiecare an, în luna august, Primăria şi Consiliul Local, pregătesc cel mai important eveniment al municipiului. Ajuns la ediţia cu numărul XVIII, „ZILELELE MUNICIPIULUI CÂMPIA TURZII” dă posibilitatea cetăţenilor de a se reântâlni cu rudele plecate în străinătate, prieteni şi cunoscuţi. Pentru a fi în asentimentul nostru, la eveniment sunt invitaţi oraşe înfrăţite, instituţii ale statului, persoane dragi nouă cărora le acordăm respect pentru contribuţia adusă municipalităţii şi ţării noastre. Ocrotitorul spiritual al municipiului Câmpia Turzii este Sfânta Fecioară Maria. Pentru comunitate reprezintă credinţa, uniunea între religii şi tradiţia.

Şi în acest an programul dedicat Zilelor Municipiului Câmpia Turzii se desfăşoară în 14, 15 şi 16 august 2015.

Astfel, pe parcursul celor trei zile, între orele 10.00 şi 18.00 iubitorii de artă pot admira diverse expoziţii de artă plastică, cu tema „Românesc” şi flori de mină: „Flori minerale din adâncurile Maramureşului”, activităţi organizate sub egida: Ziua Porţilor Deschise la Palatul Cultural ”Ionel Floaşiu”.

Vineri, 14 august 2015, începând cu ora 17.00, pe scena din Parcul Municipal vor dansa şi concerta artiştii: grupul vocal MELODY, grupul de canto BELLA MUSICA. Începând cu ora 18.30, iubitorii de folclor se pot bucura de tradiţia locală. Ansamblul de jocuri tradiţionale URCA, Liliana Oara, Florentina Trif, Aurica Corşeu, Cristina Chiper şi Ansamblurile folclorice MUGURELUL Câmpia Turzii şi FIII COCULUI din Pădureni, vor oferi celor prezenţi o reprezentaţie de excepţie.

Evenimentul va continua cu formaţia de dansuri tradiţionale  maghiare a Şcolii Avram Iancu, Ansambul de Dansuri Populare Maghiare HAJDINA din Luduş, alături de interpreta maghiară MAGDA KASLER şi orchestra.

6 TOCIU SI PALADE

Începând cu ora 20.00, celebrul cuplu ROMICĂ ŢOCIU şi CORNEL PALADE promit un spectacol de zile mari la Câmpia Turzii, atât ca prezentatori, cât şi comedianţi. Ultimul single „Râde inima„ semnat ANNES va răsuna în difuzoare, iar după „Furtuna„ lui KEO declanşată seara târziu, vom încheia programul primei zile a municipiului „BINI DI TĂT„ alături de SKIZO SKILLS.

5 KEO &SKIZO

Sâmbătă, 15 august 2015, fiind Sărbătoarea Sfintei Maria, începând cu ora 16.00, vă invităm să participaţi la PARADA FESTIVĂ a Grupurilor artistice şi a Cluburilor sportive din municipiul nostru, paradă organizată în faţa Palatului Cultural.

Continuăm sărbătoarea în Parcul Municipal începând cu ora 17.00, alături de trupele de majorete şi mignorete BABY DOLLS, STAR GIRLS, SWEET GIRLS, DREAM GIRLS din Câmpia Turzii. Şi în a doua zi, tradiţia este la ea acasă: Ansamblul folcloric ARDELEANA, artiştii vocali MARIANA COROVEI, îngrăgiţii interpreţi AURORA şi SĂNDEL MIHAI, PAULA PAŞCA din Arad, ne cântă şi ne încântă.

DESCHIDEREA OFICIALĂ A MANIFESTĂRILOR PRILEJUITE DE ZILELE MUNICIPIULUI ARE LOC LA ORA  19.00.

În Parcul Municipal începând cu ora 19.30, evoluează ROXANA COSMA, o tânără interpretă de muzică uşoară. ANDREEA LOULOU va încinge atmosfera la maxim, iar piesa de rezistenţă „Hei, tu!, te cheamă să asculţi şi „ Inimi legate”.

Artistul de succes al momentului din Cipru AMIRAL C4C, cel care ţinteşte vârfurile clasamentelor muzicale din România, va oferi publicului un mega spectacol de reggae, dancehall şi pop.

Show-ul  de lasere ne introduce în seara eveniment! „Se lasă umbre peste ape reci/Să nu mai pleci/Te rog, să nu mai pleci! Şi îngerii au demonii lor!”, cu HOLOGRAF, care încheie a doua seară.

Holograf

Una dintre cele mai longevive şi de succes trupe din România HOLOGRAF, care după 13 albume de concepţie şi 30 de ani de existenţă, afirmă că „lucrurile sunt abia la început„, de aceea vom asculta şi piesa „De câte ori să te iubesc”.

Duminică 16 august 2015, începând cu ora 15.00, instrumentele de suflat din alamă, lemn şi percuţie, vor răsuna la scena Parcului Municipal într-un Festival de Fanfară. ”Promenada Verii”vă invită la vals, polkă, muzică uşoară şi muzică populară în orchestraţie de fanfară. Invitaţii Fanfarei Promenada sunt: Fanfara Rodna, Dej, Centrul Cultural Augustin Bena Alba Iulia, alături de majoretele Dream Girls şi Angels.

Ansamblul MUGURELUL, MARINA, AUREL ŞUTEU, LEONTINA POP promovează muzica şi dansul popular local şi zonal.

Cu peste 40 de concerte susţinute în diferite ţări şi 80 de turnee în care a bucurat inima românilor de pretutindeni, maestrul GHEORGHE TURDA vine la Câmpia Turzii să cânte „Toată lumea are un dor„. Gheorghe Turda ne invită să cântăm împreună „După pui de moroşan”, „Cui nu-i place dragostea”.

La ora 20.00, trupa balcanică GIPSY CASUAL care păstrează tradiţionalul ritm ţigănesc şi beat-urile electronice, recunoscuţi pentru megahitul „Balans Prala”, creează atmosfera electrizantă de club. NICOLE CHERRY, recunoscută ca noul copil minune al muzicii româneşti reggae şi pop declară că: „Vara mea e tot ce-mi trebuie!”

4 DORIAN POPA

DORIAN POPA, actor de televiziune, compozitor, dansator şi cântăreţ devenit cunoscut odată cu apariţia sa în serialul „Pariu cu viaţa” alături de colegii săi din Lala Band,  atrage privirile atunci când apare în public, pentru că este „Pe placul tău”, „Cât trei”!

3 ANDREEA  BANICA

„RUPEM  BOXELE „ cu ANDREEA BĂNICĂ, în ultima seară a Zilelor Municipiului. „FELUL ÎN CARE -O FACEM NOI N-O FACE NIMENI”!

1 COMPACT (Small)

CONCERTUL TRUPEI COMPACT încheie cel mai important eveniment al comunităţii, cu nelipsitul FOC DE ARTIFICII!

COMPACT promite un concert frumos, elegant, pentru toţi cei care vor fi prezenţi. Cele două cântece noi care vor apărea la sfârşitul anului 2015 într-un nou album: „Zâmbetul din ochii tăi” şi „Am curaj”, cu siguranţă publicul le îndrăgeşte, deoarece se bucură deja de o mare popularitate.

PAUL CIUCI declară:”Dragii noştri prieteni, în cadrul concertului trupei COMPACT, vă pregătim cântece antrenante, care sperăm să vă aducă la concert într-un număr cât mai mare. Vă iubim”!