Pomișori cora într-un proiect pentru viitor

Primăvara aceasta, cora România și-a propus să contribuie la îmbogățirea spațiului natural din unitățile de învățământ din comunitatile in care hipermarketurile noastre sunt prezente, pentru a le oferi celor mici un mediu mai sănătos pentru dezvoltarea minții și a corpului și pentru a le insufla grija pentru mediul înconjurător.

În plin sezon verde, voluntarii cora Cluj-Napoca, împreună cu elevi din Scolile Gimnaziale Dezmir, Jucu de Sus și Baciu, alese să facă parte din acest program, au plantat cate o mica livadă de pomi fructiferi.

 

Pomi pentru o viaţă dulce

„E rolul nostru să fim alături de comunitățile din care facem parte, contribuind cu tot ce putem pentru creșterea armonioasă și sănătoasă a copiilor noștri.

Am ales să plantam pomi fructiferi ca să le dăm copiilor, peste ani, o dublă satisfacție: aceea de a avea o mica livadă în curtea școlii plantată chiar de ei, cu etichete personalizate, dar și să guste din fructele pomilor ingrijiți, în timp, tot de ei” a declarat Irina Maidan, director hipermarket cora Cluj – Napoca.

Programul „Un pomișor pentru viitor” se va derula în toate orașele in care activeaza hipermarketuri cora: București, Constanța, Baia Mare, Cluj-Napoca, Drobeta Turnu Severin, Bacău și Ploiești.

Lupta pentru un mediu curat nu poate fi câștigată doar printr-un efort punctual. Este o luptă continuă, care necesită implicare totală, resurse, viziune. cora România și-a dovedit, de-a lungul timpului, preocuparea față de mediul înconjurător, prin campanii derulate sub umbrela coraVerde. Amintim, în acest sens, proiectul SIGUREC – implementarea stațiilor de reciclare în magazinele din rețea și înființarea stațiilor de încărcare pentru mașinile electrice, proiect lansat la București, care se va extinde în toată țara.

 cora România

cora România, parte a grupului Louis Delhaize, este unul dintre cele mai dinamice branduri de retail. Prezent pe piața românească din 2003, grupul operează în prezent 11 hipermarketuri în București și în marile orașe.

În 2013, a fost lansată lansat platforma cora.ro, o replică virtuală a hipermarketului clasic, oferind consumatorilor posibilitatea să cumpere produsele preferate nu doar de pe computer, ci și de pe telefonul mobil sau tabletă.

In acest moment, platforma este activa in Bucuresti si Constanta si are planuri de extindere si in alte orase din tara.

Filosofia cora România îi are în centru pe consumatori, cărora le oferă produse și servicii de calitate, la prețuri accesibile.

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii